ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea, în parte, a Deciziei nr. 3888/08.02.2017, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 49.693,44 euro reprezentând indemnizație de asigurare, a sumei de 49.386,66 RON cu titlu de dobândă legală și la 13.500 RON cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3554 din 09 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 3888/08.02.2017 emisă de pârât, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 49.693,44 euro reprezentând diferența indemnizație de asigurare, suma de 49.386,66 RON dobânda legală aferentă perioadei 05 decembrie 2012-03 decembrie 2015 și suma de 13.500 RON cheltuieli de judecată, a admis, în parte, capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 350 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata onorariului de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 3554 din 09 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În esență, recurentul-pârât a susținut că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (1), art. 12, art. 13, art. 14 alin. (1), (2), (3), art. 15 alin. (2) și art. 17 din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care reglementează plafonul de garantare pentru un creditor de asigurare al unui asigurător aflat în faliment.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 februarie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A învederat, de asemenea, că recurentul a recunoscut în totalitate pretențiile sale și a achitat la data de 09 ianuarie 2018, sumele pentru care a formulat cererea de plată înregistrată sub nr. x/21.04.2016, sume la plata cărora recurentul-pârât a fost obligat și prin sentința recurată.

Intimatul-reclamant a reiterat aceste susțineri și prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 11 martie 2020 și la data de 02 iunie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

În cauză, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, confirmate de susținerile părților, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a achitat integral intimatului-reclamant A. sumele pentru care a fost formulată cererea de plată înregistrată sub nr. x/21.04.2016, sume la plata cărora recurentul-pârât a fost obligat și prin sentința recurată, respectiv:

- suma de 45.165 RON (echivalentul a 10.000 euro) a fost plătită către reclamant la data de 23 decembrie 2016, conform OP nr. x,

- suma de 225.009,71 RON (reprezentând diferență indemnizație de asigurare și dobânda legală) a fost plătită către reclamant la data de 09 ianuarie 2018, conform OP nr. x și

- suma de 13.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, a fost plătită către reclamant la data de 09 ianuarie 2018, conform OP nr. 181.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul pârâtului în susținerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința recurată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și, pe cale de consecință, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3554 din 09 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.