ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, suspendarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 3236/2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestuia.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 17 din 28 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și A.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L.a formulat recurs principal, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât recurenta a demonstrat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege în vederea obținerii suspendării actului atacat.

S-a arătat că anterior intrării în vigoare a Ordinuluinr. 3236/2018 fusese emis un alt ordin cu conținut asemănător, respectiv Ordinul nr. 1960/2018, care a generat un val de critici din partea operatorilor economici, concretizate în numeroase plângeri prealabile și cereri de anulare a ordinului respectiv.

Recurenta a precizat că a solicitat instanței atât anularea, cât și suspendarea ordinului inițial, fiind înregistrate dosarele nr. x/2018 și y/2018, iar în dosarul din urmă ce a avut ca obiect suspendarea Ordinului 1960/2018, a fost dispusă suspendarea ordinului atacat până la soluționarea acțiunii în anulare a actului.

Recurenta a precizat că prin referatul de aprobare a Ordinului nr. 3236/2018 se justifică abrogarea Ordinului nr. 1849/2016 și implicit a Ordinului nr. 1960/2018 și emiterea unui nou ordin cu conținut asemănător, dar cu consecințe identice pentru operatorii economici.

S-a susținut că cererea de suspendare îndeplinește condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a arătat pe larg cazul bine justificat, susținând că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea procedurii prevăzute de lege, respectiv a dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, fiind emis fără avizul Consiliului Concurenței, având în vedere că prin emiterea ordinului atacat se distorsionează concurența de pe piața relevantă, fiind creat în mod artificial un oligopol.

De asemenea, s-a susținut că ordinul atacat încalcă principiile liberei circulații a mărfurilor și a serviciilor, iar necesitatea emiterii ordinului 3236/2018 se întemeiază pe o premisă greșită. S-a arătat că ordinul atacat încalcă prevederile Constituției referitoare la libertatea economică și încalcă principiul securității juridice.

Odată cu întâmpinarea la recursul formulat, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a formulat recurs incident, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul - pârât a susținut că instanța de fond în mod eronat nu s-a pronunțat asupra excepiei lipsi calității procesuale pasive față de obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, s-a susținut că din dispozițiile legii contenciosului administrativ rezultă fără echivoc că litigiile se nasc între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător, respectiv ANAF și nu cu persoana semnatară a actului atacat.

1.4. Apărările intimatei ANAF

Prin întâmpinarea depusă la dosar de Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost invocată excepția lipsei de interes a recursului, având în vedere că Ordinul nr. 3236/2018 a fost modificat de Ordinul nr. 508/2019, în sensul abrogării dispozițiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

A. Cu privire la recursul formulat de reclamantă

Înalta Curte reține că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere.

Prin urmare nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece hotărârea emisă de instanță se raportează la momentul pronunțării.

În acest sens, este de necontestat că Ordinul nr. 3236/2018 a fost modificat de Ordinul nr. 508/2019, în sensul abrogării dispozițiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare.

Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că dispoziția care face obiectul cererii de față a fost abrogată înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Soluția instanței de control judiciar se impune și în contextul în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, dar cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de față, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează solicitarea acordării măsurii de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, suspendarea executării actului, ceea ce nu mai este cazul.

B. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Președintele ANAF

Având în vedere soluția dată cu privire la cererea recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul incident formulat de pârât este inadmisibil, în condițiile în care lipsește orice interes al acestuia, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca rămasă fără obiect.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei și rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare formulată ca rămasă fără obiect. Recursul incident va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 17 din 28 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge cererea reclamantei ca rămasă fără obiect.

Respinge recursul declarat de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.