ÎCCJ, decizie (scj.ro #82805)

Refuz justificat al operatorului aerian de îmbarcare a unei persoane. Exonerarea de răspundere Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații. Răspundere civilă Index alfabetic: acțiune în pretenții - refuzul de îmbarcare - daune materiale și morale - operator aerian Regulamentul CE nr. 261/2004, art. 2 lit. j) Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, „refuzul la îmbarcare” este refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de siguranță sau securitate sau documente de călătorie inadecvate.

Astfel, în cazul în care refuzul unei companii aeriene de îmbarcare a unei persoane are justificare în starea de sănătate a acesteia și în faptul că aparatul de zbor nu deține condițiile tehnice pentru instalarea unei tărgi pentru transportul pasagerei, situație adusă la cunoștința acesteia, operatorul aerian este exonerat de răspundere în privința daunelor morale și materiale solicitate. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094 din 14 martie 2013 Prin sentința civilă nr. 2739 din 21.11.2011 a Tribunalului Iași s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei O.R. în contradictoriu cu pârâta A. Airlines AG București, precum și cererea pârâtei vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: În luna mai 2009, reclamanta O.R. împreună cu mama sa, O.D., și tatăl său, O.R., au achiziționat prin intermediul agenției de turism SC T.T. SRL trei bilete de avion pe ruta Iași – Viena și retur, transportul urmând a fi realizat de către pârâta A. Airlines AG. Transportul către Viena s-a realizat fără probleme, scopul deplasării fiind supunerea lui O.D. unei intervenții chirurgicale la Spitalul Universitar AKH din Viena. După externare, la data de 29.05.2009, reclamanta O.R. și mama sa, O.D., s-au prezentat la terminalul de îmbarcare al societății pârâte pentru a reveni în țară, însă reprezentanții pârâtei au refuzat îmbarcarea acestora întrucât starea de sănătate a numitei O.D.

ar fi necesitat instalarea unei tărgi pentru transport, iar avioanele care operau pe ruta Viena - Iași nu permiteau tehnic înclinarea scaunelor cu mult peste 90 de grade și nici utilizarea unei tărgi. Conform art. 2 lit. j) din Regulamentul nr. 261/2004, refuzul de îmbarcare este definit ca fiind refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite de art. 3 alin. (2), cu excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul de îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de siguranță sau securitate sau documente de călătorie necorespunzătoare. S-a reținut că pârâta a dovedit că refuzul său de a accepta îmbarcarea numitei O.D.

își are justificare în starea de sănătate a acesteia, ceea ce reprezintă o exonerare de răspundere în privința daunelor morale și materiale produse reclamantei și mamei sale ca urmare a refuzului la îmbarcare. Instanța a avut în vedere că potrivit art. 7 pct. 2 din Condițiile de transport – anexă la biletele de avion se arată că acceptarea transportului persoanelor bolnave trebuie stabilit cu operatorul de transport, înainte de a se lua măsurile pentru organizarea transportului aerian și că, la data de 27.05.2009, medicul curant al mamei reclamantei a completat și transmis pârâtei un formular cuprinzând informații medicale, în care s-a specificat că pacienta are nevoie de echipamente de oxigen pe perioada zborului.

De asemenea, s-a constatat că, în chiar ziua îmbarcării, 29.05.2009, ora 9 29 , același medic transmite prin fax operatorului de transport aerian un alt formular, incluzând informațiile medicale privind pacienta O.D., în cuprinsul căruia se informează că pacienta nu poate folosi un scaun normal cu spătarul poziționat în poziție dreaptă când acest lucru este necesar. În aceste condiții, instanța a considerat că refuzul la îmbarcare a fost unul justificat, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a administrat probe de natură a răsturna punctul de vedere al medicilor operatorului de transport. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 55 din 5 aprilie 2012 a Curții de apel Iași, Secția civilă, care a reținut aceeași situație de fapt și a constatat că refuzul la îmbarcare este unul justificat, în concordanță cu 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.

De asemenea, au fost luate în considerare dispozițiile art. 72 din Condițiile de Transport ale Companiei potrivit cu care „acceptarea transportului copiilor neînsoțiți, a persoanelor cu handicap, femeilor gravide, persoanelor bolnave sau altor persoane care necesită asistență specială trebuie stabilit înainte de a lua măsurile pentru organizarea transportului aerian”.

În acest context, instanța de apel a reținut că, urmare a transmiterii de către medicul curant al pacientei către pârâtă a formularelor conținând fișa cu informații medicale privitoare la starea pacientei, medicul companiei aeriene a stabilit că transportul pacientei se poate face doar în condițiile în care i se instalează o targă la bord și i se asigură instalația de oxigen pe durata zborului de la Viena la Iași și că avioanele folosite de compania pârâtă ce operează pe ruta Viena – Iași nu dețin condițiile tehnice ce ar permite instalarea unei tărgi pentru transportul pacientei, situație ce a fost adusă la cunoștința reclamantei, ca motiv al refuzului de a aproba îmbarcarea pacientei la bord.

În baza întregului probatoriu administrat în cauză, instanța de apel a constatat că, în mod corect și legal, prima instanță a considerat că în speță nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de îmbarcare a pacientei de către pârâtă în sensul celui definit de Regulamentul CE nr. 261/2004, fiind vorba despre un refuz justificat prevăzut de Regulament și în Condițiile de Transport ale Companiei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel nu este motivată și nu cuprinde toate argumentele de fapt și de drept pe care s-a sprijinit instanța în pronunțarea soluției date, prin raportare la toate motivele de apel formulate și la toate probele invocate.

În argumentare, recurenta a susținut că, prin decizia atacată, instanța de apel nu face nicio analiză a motivelor de apel, nu face trimitere la probele administrate la dosar, nu precizează dacă și de ce înlătură unele probe și nici pentru care motiv nu reține altele și nu explică forța lor probantă prin prisma legii, preluând motivarea instanței de fond. De asemenea, se apreciază că cel puțin refuzul de îmbarcare justificat ar fi trebuit să fie argumentat nu doar printr-o trimitere lapidară la un Regulament, ci prin argumente cu trimitere directă la probele administrate în cauză. 2. Decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale ce guvernează obiectul cauzei, a evaluat și interpretat greșit materialul probator administrat în cauză, dându-se valoare probantă doar înscrisurilor depuse de intimată și fiind înlăturate nemotivat toate înscrisurile depuse de recurentă.

În dezvoltare, recurenta a susținut următoarele: - instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 prin raportare la: toate înscrisurile depuse la dosar și argumentele pentru care au fost depuse, la răspunsurile pârâtei-intimate la interogatorii, la refuzul pârâtei de a depune la dosar originalul înscrisurilor, la practica judiciară a CJUE. Sub acest aspect, se solicită să se constate că din actele medicale depuse la dosar rezultă că mama sa avea – la externare – o stare medicală stabilizată pentru a călători, iar călătoria se putea face în condiții de zbor normale fără asistență medicală la bord ori condiții de așezare deosebite.

În susținere se face trimitere la formularul MEDA de transport transmis de medicul de la clinică către pârâtă, la orele 9,29 AM, ce dovedește că mama sa putea călători în scaun normal, fără a fi necesară targa sau oxigenul, precum și la scrisoarea adresată de doctor asistentului de familie din care rezultă că nu era necesar oxigenul și că „este posibil zborul în șezut”.

Consideră că refuzul abuziv la îmbarcare rezultă și din contrafacerea înscrisurilor depuse de intimată, dar și din coroborarea acestora cu restul documentelor și cu răspunsurile date de intimată la interogatoriu, mai ales la întrebarea nr. 2. - aducând în discuție practica și doctrina în materia transportului aerian, răspunderea contractuală a operatorului de transport atât pentru prejudiciile materiale cât și nepatrimoniale produse pasagerului, cu referire directă la art. 11 din Regulamentul CE nr. 261/2004, recurenta consideră că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale de zbor și a abuzat în mod nepermis și traumatizant de drepturile sale și ale mamei sale ce obligau compania de transport aerian să asigure persoanelor cu mobilitate redusă și însoțitorilor ei „prioritate la transport”, iar în caz de refuz de îmbarcare „dreptul la asistență specială cât mai repede posibil”.

- s-a apreciat că analizele medicale depuse la dosar și scrisoarea medicală ale medicilor din Viena pentru omologii din România demonstrează că mama sa avea la acel moment o stare bună de sănătate. Raportat la această situație, recurenta a considerat că potrivit prevederilor exprese ale regulamentului anterior menționat și practicii C.J.U.E. (cauza C-83/2010), refuzul la îmbarcare și anularea sau întârzierea prelungită a zborurilor pot cauza pasagerilor dificultăți și neplăceri grave, indiferent de situația în care s-ar fi aflat persoana în cauză, întrucât toți sunt considerați victime ale unor dificultăți și neplăceri grave similare, care au legătură cu transportul aerian, iar dispozițiile care acordă drepturi pasagerilor trebuie interpretate în sens larg.

S-a susținut, de asemenea, că practica C.J.U.E. a statuat că pasagerii companiilor aeriene au dreptul la compensații atât pentru prejudiciile materiale cât și pentru cele morale în cazul în care un zbor este anulat ori amânat, precum și la acoperirea cheltuielilor de transport cu taxiul, rambursarea prețului meselor luate în aeroport sau a tarifelor suplimentare pentru supravegherea animalelor de companie și orice altă pierdere ce nu poate fi recuperată material sau moral. În concluzie, se apreciază că pasagerii trebuie să fie compensați pentru întregul prejudiciu pe care l-au suferit din cauza nerespectării de către operatorul de transport aerian a obligațiilor sale contractuale. Prin întâmpinarea depusă la data de 6.03.2013, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează lipsa motivării deciziei atacate, prin aceea că aceasta nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției și nici răspunsul la toate motivele de apel invocate, cu trimitere la probele administrate în cauză, de care nu s-ar fi ținut cont. Modul în care recurenta își argumentează acest motiv de recurs demonstrează că se află în eroare, întrucât decizia recurată conține considerentele avute în vedere de instanță, atât în ceea ce privește situația de fapt reținută în cauză, cât și în privința textelor de lege incidente.

Mai mult, instanța de apel concluzionează asupra aspectelor de fapt, făcând trimitere la „întregul probatoriu administrat în cauză”, ceea ce indică că s-au avut în vedere toate actele depuse de părți la dosar și că s-a apreciat asupra acestora. Aceeași situație este valabilă și în privința normelor de drept incidente în cauză, rezultând în clar care au fost acelea pe care instanța și-a fundamentat hotărârea, precum și raționamentul pentru care s-a considerat că refuzul la îmbarcare este unul justificat. Faptul că recurenta consideră motivarea instanței de apel ca fiind lapidară sau că raționamentul instanței nu a coincis cu cel al său, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit. Prealabil analizării acestui motiv de recurs se impune a se preciza că instanța nu va lua în considerare susținerile recurentei ce fac trimitere la probele administrate în cauză și la modul în care a fost stabilită situația de fapt de instanțele de fond și nici pe cele care vizează modul în care probele au fost interpretate întrucât rolul instanței de recurs nu este acela de a reevalua o situație de fapt stabilită și de a statua asupra netemeiniciei unei hotărâri, ci acela de a efectua un control de legalitate a hotărârilor aduse în fața sa. Înalta Curte reamintește că rolul său este limitat la controlul judiciar numai din perspectiva motivelor de nelegalitate strict și limitativ reglementate prin prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Raportat la normele de drept pretins nesocotite de instanța de apel se constată următoarele: În principiu, aserțiunile recurentei cu privire la dreptul pasagerilor companiilor aeriene la compensații atât pentru prejudiciile materiale cât și pentru cele morale în cazul în care un zbor este anulat ori amânat ori în caz de refuz nejustificat la îmbarcare sunt conforme cu reglementările incidente în cauză, precum și cu practica judiciară a C.J.U.E. în materie. Numai că, în cauza dedusă judecății se pune problema unui refuz la îmbarcare calificat de către instanțele de fond ca fiind justificat, chestiune ce trebuie lămurită de instanța de recurs, raportat ca criticile aduse prin cererea de recurs.

Astfel, art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 definește „refuzul la îmbarcare” ca fiind - refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de siguranță sau securitate sau documente de călătorie inadecvate.

Sub acest aspect, raportat la starea de sănătate a pacientei și la condițiile tehnice ale aparatului de zbor ce nu permiteau instalarea unei tărgi ori înclinarea scaunului și la concluziile medicului companiei de zbor – aspecte stabilite pe deplin de instanța de apel - prevederile art. 2 lit. j) din Regulament au fost în mod corect interpretate și aplicate, în sensul în care s-a constatat că refuzul la îmbarcare a fost unul justificat de starea de sănătate a mamei reclamantei, iar recurentei i-a fost adusă la cunoștință această situație. De asemenea, aceste prevederi au fost coroborate și cu dispozițiile art. 72 din Condițiile de transport ale Companiei, potrivit cu care „acceptarea transportului (…..) persoanelor bolnave sau altor persoane ce necesită asistență specială trebuie stabilit, înainte de a lua măsurile pentru organizarea transportului aerian”, accept pe care reclamanta nu l-a obținut în condițiile anterior enunțate.

În atare situație, în mod corect s-a reținut exonerarea de răspundere a operatorului aerian, în privința daunelor morale și materiale solicitate. În baza considerentelor expuse, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.