ÎCCJ, decizie (scj.ro #82805)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82805) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Refuz

justificat al operatorului aerian de îmbarcare a unei persoane. Exonerarea de

răspundere

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații.

Răspundere civilă

Index alfabetic:  acțiune în pretenții

-

refuzul de îmbarcare

-

daune materiale și morale

-

operator aerian

Regulamentul

CE nr. 261/2004, art. 2 lit. j)

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. j) din Regulamentul CE

nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și

de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare

și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de

abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, „refuzul la îmbarcare” este refuzul

de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au

prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu

excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la

îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de

siguranță sau securitate sau documente de călătorie

inadecvate.

Astfel,

în cazul în care refuzul unei companii aeriene de îmbarcare a unei persoane are

justificare în starea de sănătate a acesteia și în faptul

că aparatul de zbor nu deține condițiile tehnice pentru

instalarea unei tărgi pentru transportul pasagerei, situație adusă

la cunoștința acesteia, operatorul aerian este exonerat de

răspundere în privința daunelor morale și materiale solicitate.

Secția  a II-a civilă, Decizia nr. 1094 din 14 martie

2013

Prin

sentința civilă nr. 2739 din 21.11.2011 a Tribunalului Iași s-a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei O.R. în contradictoriu cu

pârâta A. Airlines AG București, precum și cererea pârâtei vizând

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

În luna

mai 2009, reclamanta O.R. împreună cu mama sa, O.D., și tatăl

său, O.R., au achiziționat prin intermediul agenției de turism

SC T.T. SRL trei bilete de  avion pe ruta Iași – Viena și retur,

transportul urmând a fi realizat de către pârâta A. Airlines AG.

Transportul

către Viena s-a realizat fără probleme, scopul deplasării

fiind supunerea lui O.D. unei intervenții chirurgicale la Spitalul Universitar AKH din Viena.

După

externare, la data de 29.05.2009, reclamanta O.R. și mama sa, O.D., s-au

prezentat la terminalul de îmbarcare al societății pârâte pentru a

reveni în țară, însă reprezentanții pârâtei au refuzat

îmbarcarea acestora întrucât starea de sănătate a numitei O.D. ar fi

necesitat instalarea unei tărgi pentru transport, iar avioanele care

operau pe ruta Viena - Iași nu permiteau tehnic înclinarea scaunelor cu

mult peste 90 de grade și nici utilizarea unei tărgi.

Conform

art. 2 lit. j) din Regulamentul nr. 261/2004, refuzul de îmbarcare este definit

ca fiind refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși

aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite de

art. 3 alin. (2), cu excepția cazurilor în care există motive

temeinice pentru refuzul de îmbarcare, cum ar fi starea

sănătății, cerințele de siguranță sau

securitate sau documente de călătorie necorespunzătoare.

S-a reținut

că pârâta a dovedit că refuzul său de a accepta îmbarcarea

numitei O.D. își are justificare în starea de sănătate a

acesteia, ceea ce reprezintă o exonerare de  răspundere în

privința daunelor morale și materiale produse reclamantei și

mamei sale ca urmare a refuzului la îmbarcare.

Instanța

a avut în vedere că potrivit art. 7 pct. 2 din Condițiile de

transport – anexă la biletele de avion se arată că acceptarea

transportului persoanelor bolnave trebuie stabilit cu operatorul de transport,

înainte de a se lua măsurile pentru organizarea transportului aerian

și că, la data de 27.05.2009, medicul curant al mamei reclamantei a

completat și transmis pârâtei un formular cuprinzând informații

medicale, în care s-a specificat că pacienta are nevoie de echipamente de

oxigen pe perioada zborului.

De

asemenea, s-a constatat că, în chiar ziua îmbarcării, 29.05.2009, ora

9

29

, același medic transmite prin fax operatorului de transport

aerian un alt formular, incluzând informațiile medicale privind pacienta

O.D., în cuprinsul căruia se informează că pacienta nu poate

folosi un scaun normal cu spătarul poziționat în poziție

dreaptă când acest lucru este necesar.

În

aceste condiții, instanța a considerat că refuzul la îmbarcare a

fost unul justificat, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a administrat probe

de natură a răsturna punctul de vedere al medicilor operatorului de

transport.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 55 din 5 aprilie 2012 a Curții de apel Iași, Secția civilă,

care a

reținut aceeași situație de fapt și a constatat că

refuzul la îmbarcare este unul justificat, în concordanță cu 2 lit.

j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 al Parlamentului European și al

Consiliului.

De

asemenea, au fost luate în considerare dispozițiile art. 72 din

Condițiile de  Transport ale Companiei potrivit cu care „acceptarea

transportului copiilor neînsoțiți, a persoanelor cu handicap,

femeilor gravide, persoanelor bolnave sau altor persoane care necesită

asistență specială trebuie stabilit înainte de a lua

măsurile pentru organizarea transportului aerian”.

În

acest context, instanța de apel a reținut că, urmare a

transmiterii de către medicul curant al pacientei către pârâtă a

formularelor conținând fișa cu informații medicale privitoare la

starea pacientei, medicul companiei aeriene a stabilit că transportul

pacientei se poate face doar în condițiile în care i se instalează o

targă la bord și i se asigură instalația de oxigen pe durata

zborului de la Viena la Iași și că avioanele folosite de

compania pârâtă ce operează pe ruta Viena – Iași nu dețin

condițiile tehnice ce ar permite instalarea unei tărgi pentru

transportul pacientei, situație ce a fost adusă la cunoștința

reclamantei, ca motiv al refuzului de a aproba îmbarcarea pacientei la bord.

În baza

întregului probatoriu administrat în cauză, instanța de apel a

constatat că, în mod corect și legal, prima instanță a

considerat că în speță nu ne aflăm în situația unui

refuz nejustificat de îmbarcare a pacientei de către pârâtă în sensul

celui definit de Regulamentul CE nr. 261/2004, fiind vorba despre un refuz

justificat prevăzut de Regulament și în Condițiile de Transport

ale Companiei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta,

care a

invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

1.

Hotărârea instanței de apel nu este motivată și nu cuprinde

toate argumentele de fapt și de drept pe care s-a sprijinit instanța

în pronunțarea soluției date, prin raportare la toate motivele de

apel formulate și la toate probele invocate.

În

argumentare, recurenta a susținut că, prin decizia atacată,

instanța de apel nu face nicio analiză a motivelor de apel, nu face

trimitere la probele administrate la dosar, nu precizează dacă

și de ce înlătură unele probe și nici pentru care motiv nu

reține altele și nu explică forța lor probantă prin

prisma legii, preluând motivarea instanței de fond.

De

asemenea, se apreciază că cel puțin refuzul de îmbarcare

justificat ar fi trebuit să fie argumentat nu doar printr-o trimitere

lapidară la un Regulament, ci prin argumente cu trimitere directă la

probele administrate în cauză.

2.

Decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece

instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor legale ce guvernează obiectul cauzei, a evaluat și

interpretat greșit materialul probator administrat în cauză, dându-se

valoare probantă doar înscrisurilor depuse de intimată și fiind

înlăturate nemotivat toate înscrisurile depuse de recurentă.

În

dezvoltare, recurenta a susținut următoarele:

-

instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor

art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 prin raportare la: toate

înscrisurile depuse la dosar și argumentele pentru care au fost depuse, la

răspunsurile pârâtei-intimate la interogatorii, la refuzul pârâtei de a

depune la dosar originalul înscrisurilor, la practica judiciară a CJUE.

Sub acest aspect, se solicită să se constate că din actele

medicale depuse la dosar rezultă că mama sa avea – la externare  – o

stare medicală stabilizată pentru a călători, iar

călătoria se putea face în condiții de zbor normale

fără asistență medicală la bord ori condiții de

așezare deosebite.

În

susținere se face trimitere la formularul MEDA de transport transmis de

medicul de la clinică către pârâtă, la orele 9,29 AM, ce

dovedește că mama sa putea călători în scaun normal,

fără a fi necesară targa sau oxigenul, precum și la scrisoarea

adresată de doctor asistentului de familie din care rezultă că

nu era necesar oxigenul și că „este posibil zborul în șezut”.

Consideră

că refuzul abuziv la îmbarcare rezultă și din contrafacerea

înscrisurilor depuse de intimată, dar și din coroborarea acestora cu

restul documentelor și cu răspunsurile date de intimată la

interogatoriu, mai ales la întrebarea nr. 2.

-

aducând în discuție practica și doctrina în materia transportului

aerian, răspunderea contractuală a operatorului de transport atât

pentru prejudiciile materiale cât și nepatrimoniale produse pasagerului,

cu referire directă la art. 11 din Regulamentul CE nr. 261/2004, recurenta

consideră că pârâta nu și-a respectat obligațiile

contractuale de zbor și a abuzat în mod nepermis și traumatizant de

drepturile sale și ale mamei sale ce obligau compania de transport aerian

să asigure persoanelor cu mobilitate redusă și

însoțitorilor ei „prioritate la transport”, iar în caz de refuz de

îmbarcare „dreptul la asistență specială cât mai repede

posibil”.

- s-a

apreciat că analizele medicale depuse la dosar și scrisoarea

medicală ale medicilor din Viena pentru omologii din România

demonstrează că mama sa avea la acel moment o stare bună de

sănătate.

Raportat

la această situație, recurenta a considerat că potrivit

prevederilor exprese ale regulamentului anterior menționat și

practicii C.J.U.E. (cauza C-83/2010), refuzul la îmbarcare și anularea sau

întârzierea prelungită a zborurilor pot cauza pasagerilor

dificultăți și neplăceri grave, indiferent de situația

în care s-ar fi aflat persoana în cauză, întrucât toți sunt

considerați victime ale unor dificultăți și neplăceri

grave similare, care au legătură cu transportul aerian, iar

dispozițiile care acordă drepturi pasagerilor trebuie interpretate în

sens larg.

S-a

susținut, de asemenea, că practica C.J.U.E. a statuat că

pasagerii companiilor aeriene au dreptul la compensații atât pentru

prejudiciile materiale cât și pentru cele morale în cazul în care un zbor

este anulat ori amânat, precum și la acoperirea cheltuielilor de transport

cu taxiul, rambursarea prețului meselor luate în aeroport sau a tarifelor

suplimentare pentru supravegherea animalelor de companie și orice

altă pierdere ce nu poate fi recuperată material sau moral.

În

concluzie, se apreciază că pasagerii trebuie să fie

compensați pentru întregul prejudiciu pe care l-au suferit din cauza

nerespectării de către operatorul de transport aerian a

obligațiilor sale contractuale.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 6.03.2013, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează  lipsa motivării deciziei atacate, prin aceea că aceasta nu

cuprinde toate motivele de fapt și de drept avute în vedere de

instanța de apel la pronunțarea soluției și nici

răspunsul la toate motivele de apel invocate, cu trimitere la probele

administrate în cauză, de care nu s-ar fi ținut cont.

Modul în

care recurenta își argumentează acest motiv de recurs

demonstrează că se află în eroare, întrucât decizia

recurată conține considerentele avute în vedere de

instanță, atât în ceea ce privește situația de fapt

reținută în cauză, cât și în privința textelor de lege

incidente.

Mai mult,

instanța de apel concluzionează asupra aspectelor de fapt,

făcând trimitere la „întregul probatoriu administrat în cauză”, ceea

ce indică că s-au avut în vedere toate actele depuse de

părți la dosar și că s-a apreciat asupra acestora.

Aceeași

situație este valabilă și în privința normelor de drept

incidente în cauză, rezultând în clar care au fost acelea pe care

instanța și-a fundamentat hotărârea, precum și

raționamentul pentru care s-a considerat că refuzul la îmbarcare este

unul justificat.

Faptul

că recurenta consideră motivarea instanței de apel ca fiind

lapidară sau că raționamentul instanței nu a coincis cu cel

al său, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici cel

de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Prealabil

analizării acestui motiv de recurs se impune a se preciza că

instanța nu va lua în considerare susținerile recurentei ce fac

trimitere la probele administrate în cauză și la modul în care a fost

stabilită situația de fapt de instanțele de fond și nici pe

cele care vizează modul în care probele au fost interpretate întrucât

rolul instanței de recurs nu este acela de a reevalua o situație de

fapt stabilită și de a statua asupra netemeiniciei unei hotărâri,

ci acela de a efectua un control de legalitate a hotărârilor aduse în

fața sa.

Înalta Curte

reamintește că rolul său este limitat la controlul judiciar

numai din perspectiva motivelor de nelegalitate strict și limitativ

reglementate  prin prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Raportat la

normele de drept pretins nesocotite de instanța de apel se constată

următoarele:

În

principiu, aserțiunile recurentei cu privire la dreptul pasagerilor

companiilor aeriene la compensații atât pentru prejudiciile materiale cât

și pentru cele morale în cazul în care un zbor este anulat ori amânat ori

în caz de refuz nejustificat la îmbarcare sunt conforme cu reglementările

incidente în cauză, precum și cu practica judiciară a C.J.U.E.

în materie.

Numai

că, în cauza dedusă judecății se pune problema unui refuz

la îmbarcare  calificat de către instanțele de fond ca fiind

justificat, chestiune ce trebuie lămurită de instanța de recurs,

raportat ca criticile aduse prin cererea de recurs.

Astfel,

art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme

comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în

eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii

prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91

definește „refuzul la îmbarcare” ca fiind - refuzul de a transporta

pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru

îmbarcare în condițiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu excepția

cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum

ar fi starea sănătății, cerințele de

siguranță sau securitate sau documente de călătorie

inadecvate.

Sub

acest aspect, raportat la starea de sănătate a pacientei și la

condițiile tehnice ale aparatului de zbor ce nu permiteau instalarea unei

tărgi ori înclinarea scaunului  și la concluziile medicului

companiei  de zbor – aspecte stabilite pe deplin de instanța de apel -

prevederile art. 2 lit. j) din Regulament au fost în mod corect interpretate

și aplicate, în sensul în care s-a constatat că refuzul la îmbarcare

a fost unul justificat de starea de sănătate a mamei reclamantei, iar

recurentei i-a fost adusă la cunoștință această

situație.

De asemenea, aceste prevederi au fost coroborate și cu

dispozițiile art. 72 din Condițiile de transport ale Companiei,

potrivit cu care „acceptarea transportului (…..) persoanelor bolnave sau altor

persoane ce necesită asistență specială trebuie stabilit,

înainte de a lua măsurile pentru organizarea transportului aerian”, accept

pe care reclamanta nu l-a obținut în condițiile anterior enunțate.

În

atare situație, în mod corect s-a reținut exonerarea de

răspundere a operatorului aerian, în privința daunelor morale și

materiale solicitate.

În

baza considerentelor expuse, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.