ÎCCJ, Decizia nr. 2/2016

Înalta Curte de Casație și Justiție

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 2/2016

din 15/02/2016

Dosar nr. 24/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 263 din 07/04/2016

Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale

Andreia Liana Constanda    - judecător la Secția I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secția I civilă

Doina Popescu - judecător la Secția I civilă

Raluca Moglan - judecător la Secția I civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secția a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Dorin - judecător la Secția a II-a civilă

Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secția a II-a civilă

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Emilia Claudia Vișoiu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 24/2015 a fost constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

2

alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de domnul procuror Liviu Daniel Arcer.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27

3

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a legii în ce privește calitatea procesuală pasivă în cauzele privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și/sau a II-a de muncă, în situația în care fostul angajator nu mai există.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum și cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri contradictorii pronunțate de instanțele judecătorești, că judecători-raportori au fost desemnați, conform prevederilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, doamnele judecător Beatrice Ioana Nestor de la Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Rodica Zaharia de la Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Eugenia Ion de la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și punctul de vedere al procurorului general.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, acordă cuvântul domnului procuror Liviu Daniel Arcer asupra recursului în interesul legii.

Domnul procuror Liviu Daniel Arcer apreciază că recursul în interesul legii este admisibil față de practica neunitară profundă și care continuă în timp. Pe fondul sesizării dezvoltă argumente pornind de la situația juridică a angajatului a cărui societate angajatoare a fost desființată, arătând că, în raportul juridic de muncă dintre aceștia, este necesar a se stabili corect condițiile de muncă și a se asigura atât o evidență clară pentru angajat, cât și o evidență în planul raporturilor juridice de protecție și securitate socială. Angajatul are și calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, pe care nu o pierde când angajatorul este desființat. Pentru aceste considerente, având în vedere și toate argumentele cuprinse în punctul de vedere comunicat de procurorul general, apreciază că, în litigiile ce fac obiectul sesizării, au calitate procesuală pasivă casele teritoriale de pensii. Solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei soluții care să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. Problema de drept ce a generat practica neunitară

II. Examenul jurisprudențial

2.II.1 Acțiuni introduse împotriva fostului angajator, prin lichidator judiciar

a) Într-o primă orientare jurisprudențială, astfel de acțiuni au fost admise, chiar dacă societatea a fost dizolvată și radiată, iar funcția lichidatorului a încetat, cu motivarea că ". . . se impune constatarea în contradictoriu cu aceasta doar pentru opozabilitate", că, în perioada de timp dată, reclamanta a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, "în caz contrar lipsind de efecte juridice munca reclamantei și dreptul de a beneficia de toate consecințele acesteia, inclusiv cele privind stabilirea drepturilor de pensie".

b) Într-o a doua orientare jurisprudențială, instanțele au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a fostului angajator, prin lichidator judiciar, cu motivarea că primul - societate comercială - nu mai există, fiind radiat din registrul comerțului în baza unei hotărâri judecătorești, hotărâre prin efectul căreia lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice sarcini și îndatoriri. S-au reținut, în drept, dispozițiile art. 41 și 43 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 56 din Codul de procedură civilă, art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare (în prezent abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență).

c) Într-o a treia opinie, deși s-a reținut că unitatea angajatoare nu mai există, fiind radiată în procedura falimentului, acțiunea a fost admisă, cu motivarea că ". . . din moment ce existența muncii nu este contestată, nu există nicio justificare pentru a o priva pe reclamantă de dreptul cerut" și că aceeași instanță și chiar același complet au desfășurat o jurisprudență contrară, iar "această incertitudine jurisdicțională care are ca efect privarea reclamantei de posibilitatea de a obține beneficiul drepturilor sale, în condițiile în care altor persoane (...) li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile legii, fiind contrară prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

3.II.2. Acțiuni introduse împotriva caselor județene de pensii

a) Unele instanțe au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a casei județene de pensii, cu motivarea că "nu există identitate între persoana chemată în judecată și cel ce ar putea fi obligat de instanță să recunoască perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de către reclamant", respectiv că încadrarea în grupa de muncă este atributul exclusiv al angajatorului.

b) Alte instanțe au admis acțiunile formulate în contradictoriu cu casele județene de pensii și au constatat că activitatea desfășurată de reclamanți se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă. În argumentarea acestor soluții s-au reținut, în esență, următoarele: "Legislația României nu a reglementat în perioada anilor la care și-a încetat activitatea acest angajator al reclamantului modul de gestiune/depozitare/arhivare a documentelor emise de către persoanele juridice, după încetarea existenței acestora. (...). În același timp este cert că o acțiune prin care un angajat solicită eliberarea unei adeverințe privind grupa de muncă este o cerere contencioasă și, prin urmare, trebuie să se judece în contradictoriu cu un alt subiect de drept. (...) În aceste condiții, singurul remediu pe care instanța îl identifică îl constituie o acțiune în constatare, hotărârea urmând a fi valorificată la casa de pensii în locul adeverinței de grupă la care face referire art. 126 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În ce privește subiectul de drept în contradictoriu cu care se poate soluționa o astfel de cerere în constatare, acesta nu poate fi decât casa de pensii, instituție în fața căreia se va valorifica, în final, hotărârea judecătorească, la stabilirea/acordarea drepturilor de pensie."

4.II.3 Acțiuni formulate în contradictoriu cu deținătorul arhivei fostului angajator

a) Unele instanțe au admis astfel de acțiuni, reținând că ". . . nu se poate verifica dacă în arhiva fostei societăți la care a fost angajată reclamanta existau documente care să fi nominalizat persoanele în grupa a II-a de muncă (proces-verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administrație). Fostul angajator a fost radiat, iar din arhiva de personal existentă pârâta Casa Județeană de Pensii X a preluat numai statele de plată. Însă, chiar în absența documentelor cerute de prevederile legale, chiar în absența înscrierilor din cartea de muncă a mențiunilor referitoare la grupa a II-a de muncă (...), tribunalul apreciază că este admisibilă probarea împrejurărilor de fapt referitoare la condițiile de muncă în care a lucrat fosta angajată."

b) Alte instanțe au respins astfel de acțiuni, cu motivarea că "dovedirea condițiilor concrete de muncă ale reclamantului și a perioadei de timp lucrate în condițiile specifice grupei de muncă (...), după mai bine de 20 de ani de la încetarea lor, nu se poate face prin administrarea probei testimoniale și invocarea situației juridice a altor salariați (...), în contradictoriu cu deținătorul arhivei fostului angajator, deoarece acesta nu are calitatea de succesor al fostului angajator al reclamantului. Deținătorul arhivei are doar obligația de a elibera copii ale documentelor deținute și adeverințe care să ateste înscrierile existente în aceste documente."

III. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Suceava

Față de practica înregistrată la nivelul Tribunalului Botoșani - Secția civilă, de admitere a unor astfel de litigii în contradictoriu cu casa județeană de pensii, problema de drept a fost supusă dezbaterii în cadrul întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a avut loc la Constanța, în perioada 18-19 iunie 2015, fără a se ajunge la o opinie majoritară.

În actul de sesizare s-a mai menționat că, în situația acțiunilor formulate în contradictoriu cu fostul angajator - societate comercială, prin lichidator judiciar, în cazurile în care la instanța de fond s-a făcut dovada închiderii procedurii falimentului, respectiv a radierii pârâtei din registrul comerțului, astfel de acțiuni au fost respinse ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Soluțiile au fost criticate sub aspectul admiterii excepției invocate de pârâtă, apelurile fiind respinse ca nefondate.

0

9

90, care cheamă în judecată pe fostul angajator de la data pensionării, eventual primul succesor al acestuia sau casa județeană de pensii, invocând, în principal, faptul că alți foști colegi de serviciu beneficiază de drepturile solicitate), Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava a apreciat oportun ca, în cazul admiterii recursului în interesul legii, cu referire la calitatea procesuală pasivă a deținătorului arhivei fostului angajator, în cadrul dezlegărilor pe care le va da, Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe (sau să antameze) și asupra problemei de drept privind limitele exercitării rolului activ al instanței într-o astfel de situație, în raport cu dispozițiile art. 129 alin. 4-6 coroborate cu dispozițiile art. 112, 114 și 132 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv dispozițiile art. 22 coroborate cu dispozițiile art. 196 alin. (1), art. 200 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

IV. Opinia procurorului general

Astfel, în cazul foștilor angajatori, procurorul general a apreciat că problema care se ridică este legată, mai degrabă, de excepția lipsei capacității de folosință (în speță fiind chemate în judecată societăți comerciale radiate), decât de lipsa calității procesuale pasive, calitate ce nu poate fi contestată, având în vedere raporturile de muncă pe care le-au avut cu reclamanții, angajați ai acestor persoane juridice.

Radierea persoanei juridice angajatoare face ca aceasta să înceteze de a mai fi subiect de drepturi și obligații (art. 244 și art. 251 din Codul civil).

În privința lichidatorului judiciar al societății comerciale radiate, lipsa calității procesuale pasive este evidentă, având în vedere dispozițiile art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, conform cărora, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferință, acționari sau asociați (în același sens era și vechea reglementare, respectiv art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare).

Deținătorul de arhivă nu poate avea calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă sau constatarea încadrării în grupe superioare de muncă, întrucât acesta are doar obligația de a atesta acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deține, nu și date ce nu rezultă din acest fond ori numai pe baza susținerilor unei persoane.

Acesta nu poate fi obligat să ateste împrejurări referitoare la încadrarea în muncă și contribuția la asigurări sociale, pe care nu le cunoaște și nici nu are cum să le cunoască, în lipsa documentelor de evidență primară, precum foi de prezență sau state de plată.

Acestea sunt entitățile juridice ce vor utiliza, în procedura de stabilire/recalculare a drepturilor de pensie, datele rezultate din hotărârile judecătorești pronunțate.

Pentru justificarea calității procesuale pasive a caselor teritoriale de pensii nu prezintă relevanță faptul că nu au existat raporturi de muncă între acestea și reclamanți și că doar angajatorul are obligația de a elibera angajaților documentele care atestă calitatea de salariat conform art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și adeverințele care să ateste stagiile de cotizare conform art. 158 alin. (4) și art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, prin ipoteză, angajatorul nu mai există ca subiect de drept, iar aceste documente nu mai pot fi procurate.

În acele situații în care fostul angajator nu mai există, iar contractul prevăzut de art. 18 alin. (3) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, de predare a documentelor cu valoare practică de la casele teritoriale de pensii către operatorii economici autorizați în prestarea de activități arhivistice nu s-a încheiat, casele teritoriale de pensii au calitate procesuală pasivă.

În egală măsură, împrejurarea că, printre atribuțiile caselor teritoriale de pensii, reglementate de art. 139 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se regăsesc și cele referitoare la reconstituirea vechimii în muncă sau la încadrarea în grupe superioare de muncă nu poate constitui un argument în susținerea lipsei calității procesuale pasive a acestor entități, de vreme ce, pentru o corectă certificare a stagiului de cotizare și a punctajului pentru fiecare asigurat, în temeiul art. 139 lit. g) din actul normativ menționat, trebuie luat în calcul orice element, inclusiv hotărârea judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă sau de constatare a încadrării într-o anumită grupă de muncă.

Pentru ca aceste hotărâri judecătorești să fie opozabile caselor teritoriale de pensii, trebuie ca acestea să poată sta în judecată.

Calitatea procesuală, definită de art. 36 din Codul de procedură civilă ca rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, nu presupune și o confuziune cu dreptul substanțial, fiind suficient să existe doar un raport de conexitate cu acest drept, concretizat în interesul pe care partea trebuie să îl justifice, de a acționa în justiție.

Așadar, nu întotdeauna există o suprapunere perfectă a calității de parte în proces cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial.

Calitatea procesuală este o însușire a unui subiect de drept ce îi conferă legitimitatea de a sta în proces. Ea poate izvorî atât dintr-un raport juridic de drept material în care subiectul este parte, cât și dintr-un raport conex cu acesta, recunoscut de lege.

Aplicate la problema de drept din sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, aceste considerații teoretice vin să demonstreze calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii, în virtutea raportului de conexitate cu dreptul dedus judecății și a legăturii firești dintre dreptul de a beneficia de o reflectare corectă în cuantumul pensiei a activității desfășurate în grupele speciale de muncă, pe de o parte, și vocația conferită de lege caselor teritoriale de pensii, de a stabili cuantumul pensiei, pe de altă parte.

Calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii se explică și prin caracterele specifice acțiunii în constatare, în categoria căreia se înscriu și acțiunile de genul celor aflate în discuție, ca acțiuni în constatarea existenței unui drept ori a unei situații juridice ce urmează a fi valorificată ulterior, în fața acestor servicii publice cu personalitate juridică. În acest sens, procurorul general face referire la acțiunea în constatare interogatorie, arătând că, spre deosebire de acțiunea în realizare, caracterul preventiv al acțiunii în constatare interogatorie face de prisos cercetarea actualității interesului, iar, cu privire la calitatea procesuală pasivă, aceasta o poate avea orice persoană care contestă sau ar putea să conteste, în viitor, dreptul pretins de reclamant. În cazurile analizate, casele teritoriale de pensii ar putea să nu ia în calcul o anumită vechime în muncă sau încadrarea într-o anumită grupă specială, ceea ce produce consecințe asupra stabilirii drepturilor de pensie.

Soluțiile conturate în literatura de specialitate, privind posibilitatea accesării procedurii necontencioase, sau în jurisprudență, privind posibilitatea reconstituirii vechimii în muncă în cadrul contestației la decizia de pensie, nu sunt, nici ele, de natură a surmonta impasul produs prin dispariția fostului angajator.

Astfel, formularea unei cereri necontencioase în acest gen de cauze, deși are avantajul că nu necesită identificarea vreunui pârât, nu constituie decât un remediu paliativ, întrucât există riscul respingerii ei de către instanță ori de câte ori se constată existența unui aspect contencios, ceea ce duce, în final, tot la demararea unei proceduri de drept comun.

Teza privind obținerea reconstituirii vechimii în muncă/constatării încadrării în grupe speciale de muncă, pe cale incidentală, în cadrul soluționării contestației împotriva deciziei de pensie, ridică, mai degrabă, problema inadmisibilității formulării acestor cereri pe cale principală.

Sancțiunea inadmisibilității intervine însă atunci când nu există o dispoziție legală expresă care să prevadă posibilitatea exercitării acțiunii respective.

Or, posibilitatea formulării cererii de reconstituire a vechimii în muncă este prevăzută expres în art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul acțiunii în constatare, inadmisibilitatea intervine, conform art. 35 din Codul de procedură civilă, atunci când partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Realizarea, pe calea contestației la decizia de pensie, a dreptului privind încadrarea în grupe superioare de muncă nu poate fi obținută, întrucât, prin ipoteză, o astfel de decizie de pensie nu există încă, partea urmărind tocmai preconstituirea dovezilor care să ajute la emiterea unei decizii de stabilire a cuantumului pensiei, care să reflecte întreaga activitate desfășurată.

În plus față de aceste considerente, dispariția, ca subiect de drept, a fostului angajator și imposibilitatea identificării unui alt subiect în contradictoriu cu care reclamantul să își poată valorifica drepturile decurgând din încadrarea în grupe superioare de muncă înfrâng și principiul echității, care trebuie să guverneze actul de justiție.

Fostul angajator care nu mai există, fiind radiat, nu are capacitate de folosință, iar lichidatorul judiciar, fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități după acest moment, nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Deținătorii de arhivă cu valoare practică, operatori economici care au preluat arhiva de la fostul angajator sau de la casele teritoriale de pensii, potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, au calitate procesuală pasivă, pe temeiul obligației de a face, doar în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea acestora la eliberarea adeverințelor și a altor documente deținute în fondul arhivistic preluat, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați.

V. Jurisprudența Curții Constituționale

VI. Raportul asupra recursului în interesul legii

În cazul existenței documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfășurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acțiuni în realizare - obligație de a face - având ca obiect obligarea deținătorului de arhivă de a elibera adeverința constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă.

Angajatorul desființat în urma procedurilor de insolvență, finalizate cu radierea din registrele specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosință, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală, deoarece, de la momentul radierii societății pe care o reprezenta, acesta nu mai poate exercita nicio atribuție în legătură cu societatea radiată, fiind degrevat de orice responsabilitate.

VII. Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Este, de asemenea, îndeplinită condiția prevăzută de art. 514 din Codul de procedură civilă, referitoare la titularul sesizării.

Asupra problemei de drept

- art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul muncii), în ceea ce privește acțiunile vizând reconstituirea vechimii în muncă (din perspectiva celor formulate sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865), respectiv același text de lege cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) ("Condiții de exercitare a acțiunii civile - calitate procesuală") și art. 36 ("Calitatea procesuală") din Codul de procedură civilă;

- art. 34 alin. (5) și art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, în ceea ce privește eliberarea adeverințelor constatatoare, pentru situația în care există documente primare, vizând ambele ipoteze - recunoașterea vechimii în muncă/încadrarea activității desfășurate în grupele superioare de muncă, cu referire la art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, act normativ care indică deținătorii de arhive;

- art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 35 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acțiunile vizând constatarea încadrării în grupele I sau/și a II-a de muncă;

- art. 41 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 32 alin. (1) lit. a) și art. 56 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește lipsa capacității procesuale de folosință a angajatorului lichidat și radiat în urma procedurilor de insolvență;

- art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare (actualul art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu mențiunea că actul normativ anterior în materie de insolvență a fost abrogat prin art. 344 din Legea nr. 85/2014), în ceea ce privește momentul până la care se desfășoară activitatea lichidatorului judiciar, cu referire la calitatea procesuală pasivă a acestuia în cele două tipuri de acțiuni.

Astfel, sunt indicate texte de lege care reglementează raporturi de asigurări sociale, fiind ulterioare confirmării elementelor raportului juridic de muncă ce face obiectul prezentului recurs (Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și actele normative subsecvente - pct. 5-11 din sesizare).

Celelalte texte de lege (pct. 13-16) vizează aspecte referitoare la procedura de încadrare în grupele de muncă, adoptată în anul 1990, care nu constituie obiectul sesizării.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare

- Art. 279 alin. (2):

"După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluționa potrivit dispozițiilor acestui act normativ.";

- Art. 34 alin. (5):

"La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.";

- Art. 40 alin. (2):

"Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: . . .

h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;".

Art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996

- Art. 18 în varianta inițială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996):

"În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un altul, documentele (...) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor vor fi depuse la Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia.";

- Art. 18, modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 358/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 3 iulie 2002) :

"În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele (...) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București, după caz."

- Art. 18, modificat prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iunie 2006):

"În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele (...) cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale. . . ."

- Art. 18, modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 138/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 7 mai 2013), același și după republicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014:

"(1) În cazul declarării falimentului, în condițiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, (...) documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice. . . ." Codul de procedură civilă din 1865

- Art. 41 alin. 1:

"Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată."

- Art. 111:

"Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

Codul de procedură civilă (în vigoare de la 15 februarie 2013)

- Art. 32 Condiții de exercitare a acțiunii civile

"(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală; . . ."

- Art. 35 Constatarea existenței sau inexistenței unui drept

"Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."

- Art. 36 Calitatea procesuală

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Art. 56 Capacitatea procesuală de folosință

"(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. . . ."

Art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006), același în toate formele legii:

"Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați."

Art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014), același în toate formele legii:

"Prin închiderea procedurii, judecătorul- sindic, administratorul/lichidatorul judiciar și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferință, acționari sau asociați."

Până la 3 aprilie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii), forma scrisă a contractului de muncă era cerută ad probationem (art. 64 din Legea nr. 10/1972 privind Codul muncii al Republicii Socialiste România, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 40/2011).

Ulterior acestei date, forma scrisă a contractului de muncă este prevăzută ad validitatem (art. 16 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, după modificarea intervenită prin Legea nr. 40/2011, în vigoare și în prezent).

Prin urmare, până în anul 2011, raportul juridic de muncă putea fi dovedit cu înscrisuri, dar și cu orice alte mijloace de probă.

Potrivit legislației adoptate în materia asigurărilor sociale, până la 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, vechimea în muncă constituia stagiu de cotizare (art. 9 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările ulterioare, și art. 160 alin. (5) și art. 161 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare). Ulterior acestei date, stagiul de cotizare se calculează în funcție de perioada contributivă (art. 8 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare).

În concluzie, pentru perioada lucrată anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv 1 aprilie 2001, recunoașterea vechimii în muncă produce efecte în ceea ce privește stagiul de cotizare al persoanei asigurate. Raționamentul legislației anterioare în materie a fost preluat, în aceiași termeni, și în Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a).

După 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare perioada contributivă a asiguraților.

A. Primul aspect se referă la recunoașterea existenței unui raport juridic de muncă, în privința căruia pot interveni două situații:

B. Al doilea aspect al sesizării se referă la recunoașterea unor condiții de desfășurare a raportului de muncă, altele decât cele normale (grupele speciale de muncă), în aceleași două cazuri:

Această problemă este relevantă numai pentru perioadele lucrate până la 1 aprilie 2001, moment după care Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, reglementează un alt regim juridic pentru munca desfășurată în alte condiții decât cele normale, respectiv condiții deosebite/speciale de muncă, ce nu se confundă cu fostele grupe de muncă.