ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 275/2018

Ședința publică din data de 2 februarie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/2014, reclamanta Comunitatea Evreilor din Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Ploiești, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Ploiești, str. x, compuse din 1269 mp (din care suprafața construită 503 +83 mp și 683 mp curte) și construcțiile edificate pe teren.

Prin sentința civilă nr. 2838 din 2 martie 2015, Judecătoria Ploiești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la valoarea obiectului litigiului, ce depășește pragul valoric de 200.000 RON.

Pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

La data de 03.06.2015, reclamanta a depus la dosar o precizare la acțiune, în sensul individualizării imobilelor în litigiu, respectiv teren în suprafață de 1362 mp (din care suprafața ocupată de construcții 385 mp; două construcții edificate pe suprafața de 385 mp conform raportului de evaluare, care constau în fosta baie rituală cu fața la str. x, edificată în anul 1924, cu suprafață desfășurată de 457,45 mp, cu regim de înălțime parter, cu o suprafață de 319,98 mp și podul mansardat de 137,47 mp, (319,98 mp +137,47 mp =457,45 mp) din cărămidă, acoperită cu tablă.

Prin sentința civilă nr. 1283 din 29 aprilie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis acțiunea și a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 1269,00 m.p. teren situat în municipiul Ploiești, județul Prahova, astfel cum a fost identificat, prin perimetrul 1-2-3-4-5-1 pe planul de situație aferent raportului de expertiză topografică întocmit de expert tehnic A. - precum și asupra construcțiilor situate pe terenul menționat, respectiv: construcție principală (fosta baie rituală) parter și etaj (parțial din pod) având o suprafață construită de 319,98 m.p. și suprafață desfășurată de 457,45 m.p. și anexa corpului principal (construcție parter și mansardă-pod mansardat, cu destinația de magazie a vechiului cimitir evreiesc - desființată) având o suprafață construită de 64,65 m.p. și suprafață desfășurată de 129,84 m.p., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții, întocmit de expert tehnic B., cu schițele de plan anexe aferente - imobile teren și construcții dobândite prin prescripția achizitivă de lungă durată.

Împotriva sentinței civile nr. 1283 din 29 aprilie 2016 a Tribunalului Prahova, secția I civilă a declarat apel pârâtul Municipiul Ploiești iar prin decizia nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului.

La data de 28 iunie 2017, recurentul Municipiul Ploiești prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 27 iulie 2017.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul a susținut că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1847 C. civ., având în vedere că s-a trecut peste împrejurarea că reclamanta nu a achitat taxele și impozitele pentru toată perioada în care a deținut imobilul în litigiu, astfel încât autoritatea publică locală să poată avea cunoștință de posesia acesteia.

A mai arătat recurentul că plata taxelor și impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se considera adevăratul proprietar, dovedindu-și astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus), în lipsa acestui element fiind vorba doar de o deținere a lucrului sau o detenție precară, dar nu o posesie.

Pentru aceste considerente a susținut recurentul că prevederile art. 1847 și 1890 C. civ. nu sunt îndeplinite în speță în ceea ce privește imobilul situat in Ploiești, str. x.

Prin întâmpinarea înregistrată la 6 septembrie 2017, intimata Comunitatea Evreilor din Ploiești - Cultul Mozaic a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, valoarea imobilelor ce fac obiectul uzucapiunii fiind de 842.210 RON, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 2838 din 2 martie 2015 a Judecătoriei Ploiești.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 15 mai 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, deși decizia recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", față de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", se constată că aceasta nu este supusă recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL PLOIEȘTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 1046 din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.