ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2013, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă, prin sentința nr. 11973 din 9 noiembrie 2015 a admis în parte cererea privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d), art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, de art. 8.1. lit. lit). c), art. 8.1. lit. d), art. 10.1 și art. 10.2 din Condițiile Generale, conținute în convenția de credit nr. x/DZ din 21 aprilie 2008.

A respins ca neîntemeiată cererea de a constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8.1 lit. e) și art. 8.3. din Condițiile Generale, conținute în convenția de credit nr. x/DZ din 21 aprilie 2008.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 14.482,02 CHF, reprezentând comision de risc/administrare achitat de reclamanți până la data de 1 iunie 2015, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data procedurii de informare și până la data plății efective.

A respins ca neîntemeiată cererea de a constata caracterul fix al dobânzii și obligarea pârâtei la păstrarea aceluiași procent fix și în viitor.

A respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirii morale.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 5.096,53 RON constând în onorariu de expert (1877,63 RON), onorariu de avocat (3022lei), onorariu mediator (150 RON), taxe poștale (6,50 RON) și contravaloare copiere înscrisuri (40,40 RON).

Prin încheierea din data de 6 septembrie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei având ca obiect apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 11973 din 9 noiembrie 2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în vedere prin rezoluția din 8 februarie 2017, respectiv neevaluarea tuturor clauzelor constatate nule.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta-pârâtă D. S.A., solicitând admiterea recursului și repunerea pe rol a cauzei.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, art. 95, art. 96 și art. 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii din 6 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 iunie 2018.