ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2018

HOTĂRÂRE
06.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., în considerarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia", raportat și la dispozițiile art. 24 din același cod, urmează să decline competența de soluționare a cererii formulate de petenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR, privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Curții de Apel București, motiv pentru care,

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Trimite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR, privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Curții de Apel București, în vederea soluționării.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2541/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2018, al Judecătoriei Mizil, secția Civilă, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., în consider
ÎCCJ 2018-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2721/2018
." În speță, deși a invocat și motivul de revizuire vizând existența unor hotărâri definitive potrivnice, revizuenta nu a precizat cărei hotărâri îi sunt potrivnice decizia și încheierile atacate. Prin urmare, ipoteza prevăzută la art. 322
ÎCCJ 2018-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2526/2018
ă, rămâne expresia unei viziuni constante. De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel București, instanță în favo
ÎCCJ 2018-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2524/2018
realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante. De aceea, în condițiile pronunțării deciziei r
ÎCCJ 2018-06-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3069/2018
este obligatorie pentru instanța de trimitere. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite excepția de necompetență. Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei ci
Sursă