ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2018

HOTĂRÂRE
09.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 16 iunie 2015, sub numărul x/2015, reclamanții Municipiul Caransebeș prin Primar, Primăria Municipiului Caransebeș, Primarul Municipiului Caransebeș și Consiliul Local Caransebeș prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A., au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 9422,86 RON reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 01.01.2011-30.04.2015, conform Contractului nr. x/02.12.2005, pentru exploatarea eficientă a Cabanei "B." obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a sumei, penalități care la data de 20.05.2015 erau în cuantum de 23.914,12 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 942, 969, 970, 1066, 1069, alin. (2), (10)73, 1075, 1087, 1090, alin. (1), (17)08 C. civ., HCL nr. 275/27.09.2005, art. 29 și următoarele, art. 94, art. 107, art. 148 și următoarele, art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1764 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea reclamanților Consiliul Local Caransebeș, Municipiul Caransebeș, Primarul Municipiului Caransebeș, Primăria Caransebeș, în contradictoriu cu A., pentru obligare la plata chiriei și a fost respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Consiliul Local Caransebeș, prin Primar, Municipiul Caransebeș, prin Primar, Primăria Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 1764/21.11.2016 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr. x/2015, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtei A. la plata sumei de 11.206,86 RON, reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru perioada 01.01.2011-02.12.2015, conform Contractului nr. x, 21452/02.12.2005, pentru exploatarea eficientă a Cabanei "B.", obligarea pârâtei A. la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a sumei, penalități ce la data de 20.05.2015 erau în cuantum de 23.914,12 RON și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 314/2017 din 9 octombrie 2017 a admis apelul declarat de apelanții Municipiul Caransebeș, prin Primar, Primarul Municipiului Caransebeș, Primăria Municipiului Caransebeș și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, în contradictoriu cu A., împotriva sentinței civile nr. 1764/21.11.2016, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. x/2015. A schimbat în tot sentința civilă, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, Municipiul Caransebeș, prin Primar, Primăria Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș și a obligat pe pârâta A. să plătească reclamanților Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și Primăria Municipiului Caransebeș suma de 9560 RON chirie pentru perioada iunie 2012 - decembrie 2015, cu penalizări de 0, 4% pe zi de întârziere. A respins în rest pretențiile pentru perioada 01.01.2011- mai 2012. A fost obligată intimata A. să plătească apelanților Primăria Municipiului Caransebeș și Consiliul Local al Municipiului Caransebeș suma de 2500 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Consiliul Local Caransebeș, prin Primar, Municipiul Caransebeș, prin Primar, Primăria Municipiului Caransebeș și Primarul Municipiului Caransebeș și pârâta A..

Prin adresa emisă de Tribunalul Caraș-Severin, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 3 ianuarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 15 ianuarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei A. și admiterea recursului reclamanților.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Timișoara căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenții-reclamanți Municipiul Caransebeș prin Primar, Primăria Municipiului Caransebeș, Primarul Municipiului Caransebeș și Consiliul Local Caransebeș prin Primar și de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 314/2017 din 9 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1756/21.11.2016, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2015,
ÎCCJ 2018-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr. x/2015, reclamanții CONSILIUL LOCAL AL MUNI
ÎCCJ 2018-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3133/2018
Ședința publică din data de 21 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub dosar nr. x/2016, reclamantul MUNICIPIUL BAIA MARE REPREZENTAT PRIN VICEPRIMAR DESEMNAT
ÎCCJ 2018-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2018
Ședința publică din data de 4 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 13.04.2016, sub nr. x/2016, reclamantul MUNICIPIUL BAIA MARE PRIN PRIMAR a so
ÎCCJ 2018-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2488/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 30.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator jud
Sursă