Reclamantul, dl Iacob Guja, s-a născut în 1970 și locuiește în Chișinău. În momentul material el a fost șeful Departamentului de Presă al Procurorului General. La 21 februarie 2002, patru ofițeri de poliție (M.I., B.A., I.P. și G.V.) au arestat zece persoane suspectate de infracțiuni legate de alegerile parlamentare; una dintre ele a fost, de asemenea, suspectată de a fi liderul unei bande criminale. Mai târziu, suspecții au fost eliberați de la detenție și s-au plâns la Procurorul de tratament și detenție ilegală de către cei patru polițiști. Ca urmare a plângerii lor, a fost inițiată o anchetă penală împotriva polițiștilor, printre altele, acuzații de maltratare și detenție ilegală. 10. În iunie 2002, cei patru ofițeri de poliție au scris președintele Voronin, prim-ministrul Tarlev și vicepreședintele Parlamentului, dl Mișin, căutând protecție împotriva urmăririi judiciare, care și-au prezentat opiniile în privința procedurilor penale și s-au plâns că acțiunile Oficiului Procuror sunt abuzive. La 21 iunie 2002, dl Mișin a înaintat scrisoarea primită, cu o notă de însoțire, Biroului Procurorului General. Notă a fost scrisă pe lucrarea oficială a Parlamentului și nu a fost marcată ca fiind confidențială. Acesta a afirmat după cum urmează: „Dragă dl Rusu, după citirea acestei scrisori se pune o întrebare: Procurorul General Adjunct luptând împotriva crimei sau poliției? Această chestiune este făcută și mai urgentă prin faptul că polițiștii în cauză sunt de la una dintre cele mai bune echipe din Ministerul Internului, a căror activitate este acum blocată ca urmare a eforturilor angajaților Biroului Procuror General. În ianuarie 2003, dl Voronin a vizitat Centrul de Combatere a Crimei Economice și Corupției, unde a discutat, printre altele, problema presiunii nejustificate pe care unii funcționari publici au pus-o pe organele de aplicare a legii în ceea ce privește procedurile penale în așteptare. Președintele a făcut un apel la combaterea corupției și a cerut ofițerilor de aplicare a legii să ignore orice încercări ale funcționarilor publici de a le pune sub presiune. Declarațiile președintelui au fost făcute publice de către mass-media. 12. Într-o dată neespecificată, procedurile penale împotriva ofițerilor de poliție au fost întrerupte. 13. La câteva zile după ce dl Voronin și-a făcut apelul pentru combaterea corupției, reclamantul a trimis un ziar, Jurnal de Chișinău, copii ale două litere („scrisele”) primite de Oficiul Procurorului General. 14. Primul a fost nota scrisă de dl Mișin (a se vedea punctul 10 de mai sus). Al doilea a fost scrisă de dl A. Ursachi, adjunct ministru al Ministerului Internului, a fost adresat unui procuror general adjunct. A fost scris pe documentul oficial al Ministerului Internului și nu a fost marcat confidențial. Acesta a declarat, printre altele: „... Comandantul de poliție M.I. [unul dintre cei patru ofițeri, a se vedea punctul 9 de mai sus] a fost condamnat la 12 mai 1999 ... de infracțiuni în temeiul articolului 116 § 2 [detenție ilegală care pune în pericol viața sau sănătatea sau care provoacă suferințe fizice], 185 § 2 [abuzul puterii însoțite de acte de violență, utilizarea unei arme de foc sau a torturei] și 193 § 2 [de extindere a mărturisirii prin acte de violență și insulte] ale Codului Penal și condamnat la o amendă de 1.440 lei moldovenesc (128 euro). În temeiul articolului 2 din Legea de Amnestate, el a fost eliberat de la plata amenzii. ... la 24 octombrie 2001, majorul M.I. a fost reintegrat în postul său la Ministerul Internului.” 15. La 31 ianuarie 2003, Jurnal de Chișinău a publicat un articol intitulat „Procurori intimidatori Vadim Mișin”. Articolul a afirmat, printre altele: „La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unei întâlniri de la Centrul pentru Combaterea Crimei Economice și Corupției, președintele a solicitat instituțiilor de aplicare a legii să coopereze în lupta împotriva crimei organizate și a corupției și le-a cerut să ignore apelurile telefonice de către oficialii publici de înaltă vârstă cu privire la cazurile pe care le-au avut în așteptare. Inițiativa președintelui nu este accidentală, fenomenul a devenit foarte răspândit, în special în ultimii ani, și a fost subiectul dezbaterii în mass-media și în organizațiile internaționale. Recent presa a raportat despre cazul parlamentarului comunist A.J., care a încercat să influențeze o investigație penală cu privire la un vechi prieten și un oficial de rang înalt la Ministerul Agriculturii care a fost prins în gunoi. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio acțiune legală. ... De asemenea, presa a raportat că dl Mișin a solicitat procuror general să pună doi procurori, I.V. și P.B., implicat în investigația privind dispariția șefului Departamentului de Tehnologie Informațională, P.D., aparent după ce au găsit dovezi care implementează oficiali ai Ministerului Internului în nedreptate. Rezultatele anchetei interne privind activitățile acestor doi procurori nu sunt încă cunoscute. Cu toate acestea, sursele de la Procurorul au spus acestui ziar că, chiar dacă I.V. și P.B. nu au fost găsite vinovate, au fost solicitate să plece la insistența cuiva în autoritate. Acum, în timp ce declarațiile președintelui privind comerțul cu influență sunt încă proaspete pe mintea oamenilor, ne dezvăluim o nouă investigație cu privire la oficialii de rang înalt. Președintele adjunct al Parlamentului încearcă să protejeze patru ofițeri de poliție care fac obiectul anchetei penale. afinitatea dlui Mișin cu polițiștii nu este nouă, deoarece se află în cadrul poliției. Sursele noastre au declarat că acest lucru nu este singurul caz în care dl Mișin a intervenit în numele polițiștilor în necazuri cu legea. ... Oficiul Procurorului Ciocana a inițiat proceduri penale împotriva a patru ofițeri de poliție ... după ce au folosit forța în timpul arestării ilegale a unui grup de oameni. ... [] ofițerii de poliție au atacat deținuții prin lovituri și lovituri ... În plus, s-a constatat că unul dintre ofițeri a făcut declarații false în raportul poliției privind arestarea ... De asemenea, cei patru polițiști au fost investigați pentru extragerea forței de mărturisire ... Investigația a durat mai mult de un an. Când aproape s-a terminat ... polițiștii au început să caute protecție față de cei de autoritate. ... La 20 iunie 2002, ofițerii de poliție au scris președintelui Vladimir Voronin, prim-ministrul Vasile Tarlev și vicepreședinte al Parlamentului, Vadim Mișin, să le ceară să intervină pentru a pune capăt anchetei, ceea ce au declarat că a fost nejustificat. ... Primul care a reacționat la scrisoarea lor a fost vicepreședinte al Parlamentului, Vadim Mișin. La 21 iunie 2002 ... a trimis procurorului general o scrisoare în care, într-un ton de comandă, el i-a cerut personal să intervină în cazul celor patru polițiști. Deși a instruit procurorul general să se implice în acest caz „în respectarea strictă a legii”, tonul scrisului arată clar că el a dat ordine pentru a fi examinat foarte rapid. Ca urmare a intervenției celor mai influente cifre ale statului, Procuratura Generală a întrerupt investigația penală împotriva polițiștilor și a ordonat o anchetă internă cu privire la corectitatea deciziei de a introduce proceduri penale împotriva acestora ... ... ... Surse din Ministerul Interiorului a confirmat acest ofițer M.I. [unul dintre cei patru polițiști] a fost [de anterior] condamnat de Curtea de Apel, și a ordonat să plătească o amendă penală de 1.440 lei moldovenesc. În conformitate cu Legea de Amnestate, el a fost scutit de a plăti amendă. În plus, la 24 octombrie 2001 ... el a fost reintegrat la Ministerul Internului. Fără a face observații asupra hotărârii Curții de Apel, dorim să facem câteva remarci. M.I. a fost condamnat pe baza articolelor 116, 185 și 193 din Codul Penal de abuz de putere, extragerea forțată de mărturii și deținerea ilegală. Pentru aceste infracțiuni, Codul Penal stabilește condamnare de la unu la cinci ani de închisoare. El a primit doar o amendă. În plus, Ministerul Internului l-a reintegrat în timp ce el încă era în anchetă.” 16. Articolul ziarului a fost însoțit de fotografii ale scrisorilor semnate de dl Mișin și dl Ursachi. 17. La o dată neespecificată, reclamantul a fost solicitat de procurorul general pentru a explica modul în care cele două litere au venit să fie publicate de presă. 18. La 14 februarie 2003, reclamantul a scris procurorului general, admițând că a trimis cele două litere la ziar. El a afirmat, printre altele: „Actul meu a fost o reacție la declarațiile [președintelui] privind lupta împotriva corupției și comerțului în influență. Am făcut acest lucru pentru că am fost convins că am fost de a ajuta la combaterea flagelului tranzacției în influență (trafic de influență), un fenomen care a devenit din ce în ce mai comun de târziu. Am crezut și încă cred că dacă fiecare dintre noi ar ajuta la descoperirea celor care abuzează de poziția lor pentru a obstrucționa administrarea corectă a justiției, situația ar schimba pentru mai bine. În continuare, consider că scrisorile pe care le-am transmis Jurnal de Chișinău nu au fost secrete. Intenția mea nu a fost de a face un disserviciu Biroului Procurorului, ci, contrar, de a crea o imagine pozitivă a acestuia.” 19. La o dată neespecificată un procuror, I.D., care a fost suspectat că a furnizat scrisorile reclamantului, a fost respins. 20. La 17 februarie 2003, reclamantul a scris o altă scrisoare procurorului general, informand-l că scrisorile nu au fost obținute prin intermediul I.D. El a adăugat: „Dacă modul în care am acționat este considerată încălcarea reglementărilor interne, atunci eu sunt cel care ar trebui să asume responsabilitatea. Am acționat în conformitate cu Legea privind accesul la informații, cu Legea Autorităților de Susținere și cu Codul Penal. Am crezut că declarațiile [președinte] decriați actele de corupție și comerțul în influență sunt sincere. Pentru regretul meu, remarc că Procuratura Generală a ridicat o scrisoare de la un oficial public (care, în opinia mea, este un exemplu clar de implicare politică directă în administrarea justiției) la statutul de secret de stat. Acest fapt, împreună cu concedierea I.D., mă îngrijorează și mă face să mă îndoiesc serios că statul de drept și drepturile omului sunt respectate în Republica Moldova.” 21. La 3 martie 2003, reclamantul a fost respins. Scrisoarea de concediere a declarat, printre altele, că scrisorile divulgate de solicitant la ziar erau secrete și că el nu a reușit să consulte șefii altor departamente ale Procuraturii Generale înainte de a le preda, în încălcarea alineatele 1.4 și 4.11 din Regulamentele interne ale Departamentului de Presă (a se vedea punctul 31 de mai jos). 22. La 21 martie 2003, reclamantul a interzis o acțiune civilă împotriva Oficiului Procurorului General care solicită reintegrarea. El susține, printre altele, că scrisorile pe care le-a dezvăluit ziarului nu sunt clasificate ca secrete în conformitate cu legea; că nu a fost obligat să consulte șefii altor departamente înainte de a contacta presa; că a dat scrisorile ziarului la cererea ziarului; și că concedierea sa constituie o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare. 23. La 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea reclamantului și a declarat, printre altele, că reclamantul și-a încălcat obligațiile prevăzute la punctul 1.4 din Regulamentul Intern al Departamentului de Presă, nu consultând alți șefi departamentului și la punctul 4.11 din Regulamente, prin divulgarea documentelor secrete. 24. La 26 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul din aceleași motive ca și Curtea de Apel Chișinău. Referindu-se la argumentele reclamantei privind libertatea de exprimare, Curtea Supremă a declarat că obținerea de informații prin abuzul poziției unei persoane nu face parte din libertatea de exprimare (dreptul la explorare nu presupune dobândirea informației abuziv, folosind atribuțiile de serviciu). 26. Nici Biroul Procurorului General, nici președintele adjunct al Parlamentului, dl Mișin, nu par să fi contestat autenticitatea scrisorilor publicate în Jurnalul de Chișinău, nici veracitatea informațiilor conținute în art. 31 ianuarie 2003 sau să fi luat măsuri suplimentare. 27. Deoarece Biroul Procurorului General nu a reacționat în modul în care Jurnal de Chișinău anticipase după publicarea articolului la 31 ianuarie 2003 (a se vedea punctul 15 de mai sus), acesta a inițiat o procedură judiciară pentru o ordonanță care impune Procurorului General să inițieze o anchetă penală asupra presupusului interferențe al dlui Mișin într-o anchetă penală în curs. Ziarul susține, printre altele, că, în temeiul Codului de procedură penală, articolele de ziar și scrisorile publicate în ziare ar putea servi drept bază pentru instituția procedurilor penale și că procurorul general are obligația de a ordona o anchetă. 28. Acțiunea ziarului a fost respinsă de Curtea de district Râșcani la 25 martie 2003 și de Curtea Regională Chișinău la 9 aprilie 2003. Tribunalul a constatat, printre altele, că ziarul nu are dreptul să depună plângere și că, în orice caz, articolul din 31 ianuarie 2003 a fost doar un articol de ziar care exprima un punct de vedere personal, nu o cerere oficială de inițiere a unei anchete penale. 29. La 14 martie 2003, Jurnal de Chișinău a publicat o continuare a articolului său din 31 ianuarie 2003 intitulat „Mișin lansează o represiune împotriva procurorilor”. Documentul a descris evenimentele care au urmat publicarea primului articol și a declarat că dl Mișin a fost înfuriat de articolul și a ordonat procurorului general să identifice și să pedepsească persoanele responsabile pentru divulgarea notiței sale către presă. Procurorul General a acceptat și a declarat război asupra subordonaților care au refuzat să tolereze intervenția politică în activitatea sistemului de justiție penală. Articolul a afirmat că acțiunile Procurorului General erau în conformitate cu tendința generală observată în ultimii ani de înlocuire a persoanelor cu experiență profesională considerabilă care nu erau pregătite să respecte normele instituite de noul guvern cu persoane din medii dubioase. Acesta a susținut că sursele din Biroul Procurorului General au declarat ziarului că Biroul Procurorului General a primit indicații sistematice de la dl Mișin și consilierii președintelui cu privire la cine ar trebui să fie angajat sau renunțat. Doar în anul precedent, treizeci de procurori cu experiență au fost respinși de la Biroul Procurorului Chișinău. Articolul a prezentat, de asemenea, un cont al concediului reclamantului ca urmare a presiunii dlui Mișin, și a declarat că sursele de la Procuratura Generală au declarat ziarului că Biroul a primit zeci de scrisori de la dl Mișin și V.S. (alt oficial public de rang înalt) în legătură cu investigațiile penale în curs de desfășurare. Potrivit surselor ziarului, doi procurori au fost respinși din cauza insistării dlui Mișin pentru că au descoperit materiale incriminatoare împotriva lui în timpul unei anchete privind dispariția unui om de afaceri important, P.D., după ce au concediat că investigația penală a fost pusă la sfârșit. 30. art. 263 § 1 din Codul Muncii prevăzut la momentul material că angajații autorităților publice centrale ar putea fi respinși pentru încălcarea gravă a sarcinilor profesionale. 31. Alineatele 1.4 și 4.11 din Regulamentele interne ale Departamentului de Presă al Oficiului Procurorului General se citesc după cum urmează: „1.4 Departamentul de Presă organizează și organizează, împreună cu birourile editoriale ale ziarelor, revistelor și posturilor de radio și de televiziune și cu șefii altor departamente ale Oficiului Procurorului General, articole de publicare în mass-media referitoare la activitățile Oficiului Procuror General. ... 4.11 [Șeful Departamentului de Presă] este responsabil pentru calitatea materialelor publicate, veracitatea informațiilor primite și furnizate și pentru păstrarea confidențialității în conformitate cu legislația Republicii Moldova.” 32. În momentul material, nici Regulamentul Intern al Oficiului Procurorului, nici legislația moldovenească nu conțin nici o dispoziție privind divulgarea de către angajați a actelor de rău comise la locul lor de muncă. 33. Codul penal în momentul material prevăzut la art. 190 § 1 o dispoziție care interzice orice interferență cu o anchetă penală. Acesta a afirmat: „O orice interferență la o anchetă penală, și anume exercitarea ilegală de influență în orice formă asupra persoanei care efectuează ancheta ... este pedepsită cu închisoare de până la doi ani sau cu o amendă de până la o sută de ori de salariul minim.” 34. art. 90 din Codul de Procedință Penală prevăzut în momentul material care, printre altele, informații despre infracțiunile conținute în articole de ziar sau notițe sau scrisori publicate într-un ziar ar putea constitui un motiv pentru ca procurorul să inițieze o anchetă penală. 35. art. 122 din Codul de Procedură Penală prevede că, în etapa anchetei, materialele dintr-un dosar penal nu pot fi divulgate cu excepția autorizării persoanei responsabile de anchetă. 36. În conformitate cu art. 125 din Constituție, procurorii sunt independenți. 37. Dispozițiile relevante ale Legii Autorităților de Procedură se citesc după cum urmează. „(1) Oficiul Procurorului: – își exercită funcțiile independent de autoritățile publice ... în conformitate cu legea; ... (3) ... Procurorii și investigatorii nu sunt obligați să adere la un partid politic sau la alte organizații sociopolitice și trebuie să răspundă numai în fața legii ...” (1) Procurorul general: (i) să fie desemnat de Parlament la propunerea președintelui Parlamentului pentru un mandat de cinci ani; (ii) să aibă un adjunct superior și deputați obișnuiți, care va fi desemnat de Parlament pe baza propunerilor sale ...” 38. Legea Cererilor impune funcționarilor publici sau organismelor guvernamentale să răspundă la cereri scrise în termen de 30 de zile. Dacă lipsesc competențele, trebuie să transmită cererea organismului competent în termen de trei zile. 39. Dispozițiile relevante ale statutului de membri ai Parlamentului din 7 aprilie 1994 prevede: „Deputații parlamentului au dreptul de a contacta orice organism de stat, organizație neguvernamentală sau oficial cu privire la problemele legate de activitatea unui membru al parlamentului și de a participa la examinarea lor.” „Deputații parlamentului, în calitate de reprezentanți ai autorității legislative supreme, au dreptul de a cere încetarea imediată a orice conduită ilegală. În caz de necesitate, ei pot solicita organisme sau persoane oficiale să intervină pentru a pune capăt comportamentului ilegal ...” 40. Partea relevantă a raportului din 2004 al Comisiei Internaționale Juriste (CIJ) privind statul de drept în Moldova a declarat: „... Misiunea în Moldova realizată de Centrul pentru independența judecătorilor și avocaților Comisiei Internaționale de Juriști (ICJ/CIJL) a concluzionat că, în ciuda eforturilor depuse de guvernul moldovenesc după independență pentru a-și reforma sistemul de justiție, statul de drept suferă de deficiențe grave care trebuie abordate. ICJ/CIJL a constatat că defalcarea separării competențelor a dus din nou la o justiție care este în mare măsură supusă dictelor guvernului. Practicea „judecății telefonice” a revenit. Executivul este capabil de a influența substanțial numirea judiciară prin intermediul Consiliului Suprem al Magistraturii care lipsește independența. Dincolo de acuzațiile de corupție, judiciarul moldovenesc s-a răsucit substanțial în ultimii trei ani, rezultând în decizii de judecată care pot perturbă cursul justiției atunci când interesele guvernului sunt în joc ...” 41. Raportul din 2003 privind Libertatea Moldovei a declarat, printre altele, că: „... În 2002, principiul statului de drept a fost contestat în Moldova ... De asemenea, afectarea echilibrului fragil al puterii dintre organele legislative, executive și judiciare ale guvernului în 2002 a fost o serie de nominalizări judiciare bazate pe loialitatea față de partidul de conducere, concedierea depusă de ombudsman și încercările de a limita independența Curții Constituționale. ... În aprilie [2002], Asociația judecătorilor moldovenești (MAJ) a semnalat că guvernul a început un proces de „curățare masă” în sectorul judiciar. Șapte judecători și-au pierdut locurile de muncă ... Situația s-a înrăutățit atunci când Președintele Voronin a refuzat să prelungească mandatele celor cincizeci și șapte judecători ...” 42. Raportul din 2003 de către Open Society Justice Initiative and Freedom House Moldova a declarat, printre altele, următoarele: „... s-a instituit practica de a „lua sub control” anumite dosare, care prezintă interes liderilor comuniști sau autorităților de stat. Această practică implică următoarele: Înaltul Consiliu al Magistraturii (HCM) sau Curtea Supremă (ambele instituții sunt prezidate de aceeași persoană) primește instrucțiuni de la biroul președinției, de la guvern sau de la Parlament, referindu-se la cazul în cauză și la soluția necesară (acele instrucțiuni există, de asemenea, în forma orală). În urma acestor instrucțiuni, Curtea Supremă sau HCM se adresează direct președintelui instanței, în cazul în care cazul specific este luat în considerare cu ordinea de a „să ia sub control personal” examinarea unuia sau a altor dosare specifice. Numirea „să ia sub control” reprezintă, de fapt, instrucțiuni directe privind soluțiile pentru cazuri specifice.” 43. Dispoziția relevantă a Convenției nr. 58 a Organizației Internaționale a Muncii, care a fost ratificată de Moldova la 14 februarie 1997, menționează: „Prin altele, următoarele nu sunt motive valabile pentru încheierea: ... (c) depunerea unei plângeri sau a participării la proceduri împotriva unui angajator care implică presupusă încălcare a legilor sau a reglementărilor sau recurgerea la autoritățile administrative competente; ...” 44. Dispoziția relevantă a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției, care a fost adoptată de Adunarea Generală prin rezoluția nr. 58/4 din 31 octombrie 2003 și care a fost în vigoare începând cu 14 decembrie 2005, reține: „Fiecare stat parte ia în considerare adoptarea în sistemul său juridic intern măsuri adecvate de protecție împotriva oricărui tratament nejustificat pentru oricare persoană care raportează cu bună credință și pe motive rezonabile autorităților competente orice fapt privind infracțiunile stabilite în conformitate cu [convenția].” La data adoptării acestei hotărâri, convenția a fost semnată de 140 de țări și a fost ratificată sau aderată de 77 de țări, fără a include Republica Moldova. 45. Dispoziția relevantă a Convenției de Drept Penal al Consiliului Europei privind corupția din 27 ianuarie 1999 se citește: „Preamblarea Statelor membre ale Consiliului Europei și a celorlalte state semnatare de aici, ... Subliniind că corupția amenință statul de drept, democrația și drepturile omului, subminează buna guvernanță, echitatea și justiția socială, distorce concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și a fundațiilor morale ale societății; ... au fost de acord după cum urmează: ... Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a oferi protecție eficientă și adecvată pentru: (a) persoanele care raportează infracțiunile penale stabilite în conformitate cu articolele 2-14 sau care cooperează cu autoritățile de investigare sau proces; (b) martorii care dau mărturie cu privire la aceste infracțiuni.” Raportul explicativ la prezenta convenție prevede după cum urmează în ceea ce privește art. 22: „111. ... cuvântul „maestrii” se referă la persoanele care dețin informații relevante pentru procedurile penale referitoare la infracțiunile de corupție, astfel cum sunt prevăzute la articolele 2-14 din Convenție și cuprind denumitorii.” Această convenție a fost semnată de Moldova la 24 iunie 1999 și a intrat în vigoare la 1 mai 2004. 46. Dispoziția relevantă a Convenției de Drept Civil al Consiliului Europei privind corupția din 4 noiembrie 1999 menționează: „Preamblul statelor membre ale Consiliului Europei, al celorlalte state și al Comunității Europene, semnatari ai prezentei dispoziții, ... Subliniind faptul că corupția reprezintă o amenințare majoră pentru statul de drept, democrația și drepturile omului, echitatea și justiția socială, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol funcționarea corectă și echitabilă a economiilor de piață; recunoașterea consecințelor financiare negative ale corupției pentru indivizi, companii și state, precum și instituțiile internaționale; ... au convenit după cum urmează: ... Fiecare parte prevede în dreptul său intern protecția adecvată împotriva oricărei sancțiuni nejustificate pentru angajații care au motive rezonabile de a suspecta corupția și care raportează cu bună credință suspiciunile lor către persoanele sau autoritățile responsabile.” Raportul explicativ la prezenta convenție prevede în ceea ce privește art. 9: „66. Prezentul articol se referă la necesitatea ca fiecare parte să ia măsurile necesare pentru protejarea angajaților, care raportează în bună credință și pe baza motivelor rezonabile suspiciunile lor asupra practicilor sau comportamentelor corupte, să nu fie victimizate în niciun fel. 67. În ceea ce privește măsurile necesare pentru protejarea angajaților prevăzute la art. 9 din convenție, legislația părților ar putea, de exemplu, să prevadă că angajatorii sunt obligați să plătească compensații angajaților care sunt victime de sancțiuni nejustificate. 68. În practică, cazurile de corupție sunt dificile de detectat și investigat și angajații sau colegii (fiind publici sau privați) a persoanelor implicate sunt adesea primele persoane care descoperă sau suspectează că ceva nu este în regulă. 69. „Protecția adecvată împotriva oricărei sancțiuni nejustificate” presupune că, pe baza convenției [a], orice sancțiune împotriva angajaților pe baza faptului că au raportat un act de corupție către persoane sau autoritățile responsabile de primirea acestor rapoarte nu va fi justificată. Raportarea nu ar trebui considerată o încălcare a obligației de confidențialitate. Exemple de sancțiuni nejustificate pot fi o licențiere sau demolare a acestor persoane sau acționează altfel într-un mod care limitează progresul în cariera lor. 70. 71. Prin urmare, protecția adecvată pe care părțile trebuie să-l ia ar trebui să le încurajeze angajaților să raporteze suspiciunile lor către persoana sau autoritatea responsabilă. Într-adevăr, în multe cazuri, persoanele care au informații despre activitățile de corupție nu le raportează, în principal din cauza fricăi de posibilele consecințe negative. 72. În ceea ce privește angajații, această protecție este prevăzută doar pentru cazurile în care au motive rezonabile să raporteze suspiciunile lor și să le raporteze cu bună credință. Cu alte cuvinte, aceasta se aplică numai cazurilor autentice și nu cazurilor malfăcute.” Această convenție a fost semnată de Moldova la 4 noiembrie 1999 și a intrat în vigoare în Republica Moldova la 1 iulie 2004. 47. Dispozițiile relevante din Recomandarea privind codurile de conduită pentru funcționarii publici adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 11 mai 2000 [Rec(2000)10] se citesc: „Auând în considerare dreptul de acces la informațiile oficiale, oficialul public are obligația de a trata în mod corespunzător, cu toate confidențialitățile necesare, toate informațiile și documentele achiziționate de el în cursul sau ca urmare a ocupării acestuia.” „... Funcționarul public ar trebui să raporteze autorităților competente orice dovadă, acuzație sau suspiciune de activitate ilegală sau penală legată de serviciul public care vine la cunoștința sa sau care rezultă din ocuparea sa. Ancheta faptelor raportate este efectuată de autoritățile competente. Administrația publică ar trebui să se asigure că nu este cauzată nici o prejudecată unui oficial public care raportează oricare dintre cele de mai sus cu motive rezonabile și cu bună credință.”
8.The applicant, Mr Iacob Guja, was born in 1970 and lives in Chișinău. At the material time he was the Head of the Press Department of the Prosecutor General’s Office. 9. On 21 February 2002 four police officers (M.I., B.A., I.P. and G.V.) arrested ten persons suspected of offences related to the parliamentary elections; one of them was also suspected of being the leader of a criminal gang. Later the suspects were released from detention and complained to the Prosecutor’s Office of ill-treatment and illegal detention by the four police officers. As a result of their complaint, a criminal investigation was initiated against the police officers on charges of, inter alia, ill-treatment and unlawful detention. 10. In June 2002 the four police officers wrote letters, which they signed jointly, to President Voronin, Prime Minister Tarlev and the Deputy Speaker of Parliament, Mr Mișin, seeking protection from prosecution. They set out their views on the criminal proceedings and complained that the actions of the Prosecutor’s Office were abusive. They asked for the legality of the criminal charges that had been brought against them to be verified. On 21 June 2002 Mr Mișin forwarded the letter he had received, with an accompanying note, to the Prosecutor General’s Office. The note was written on the official headed paper of the Parliament and was not marked as being confidential. It stated as follows: “Dear Mr Rusu, A question arises after reading this letter: is the Deputy Prosecutor General fighting crime or the police? This issue is made even more pressing by the fact that the policemen concerned are from one of the best teams in the Ministry of the Interior, whose activity is now being blocked as a result of the efforts of employees of the Prosecutor General’s Office. I ask you personally to intervene in this case and solve it in strict compliance with the law.” 11. In January 2003 Mr Voronin visited the Centre for Combating Economic Crime and Corruption where he discussed, inter alia, the problem of the undue pressure some public officials were putting on law-enforcement bodies in respect of pending criminal proceedings. The President made a call to fight corruption and asked law-enforcement officers to disregard any attempts by public officials to put them under pressure. The declarations of the President were made public by the media. 12. On an unspecified date the criminal proceedings against the police officers were discontinued. 13. A few days after Mr Voronin made his call to fight corruption, the applicant sent to a newspaper, the Jurnal de Chișinău, copies of two letters (“the letters”) that had been received by the Prosecutor General’s Office. 14. The first was the note written by Mr Mișin (see paragraph 10 above). The second had been written by Mr A. Ursachi, a deputy minister in the Ministry of the Interior, and was addressed to a deputy prosecutor general. It was written on the official headed paper of the Ministry of the Interior and was not marked confidential. It stated, inter alia: “... Police Major M.I. [one of the four officers, see paragraph 9 above] was convicted on 12 May 1999 ... of offences under Articles 116 § 2 [illegal detention endangering life or health or causing physical suffering], 185 § 2 [abuse of power accompanied by acts of violence, the use of a firearm or torture] and 193 § 2 [extracting a confession by acts of violence and insults] of the Criminal Code and sentenced to a fine of 1,440 Moldovan lei (128 euros). Under section 2 of the Amnesty Act, he was exempted from paying the fine. ... on 24 October 2001, Major M.I. was reinstated in his post at the Ministry of the Interior.” 15. On 31 January 2003 the Jurnal de Chișinău published an article entitled “Vadim Mișin intimidating prosecutors”. The article stated, inter alia: “At the end of last week, during a meeting at the Centre for Combating Economic Crime and Corruption, the President called on law-enforcement institutions to cooperate in the fight against organised crime and corruption and asked them to ignore telephone calls from senior public officials concerning cases that were pending before them. The President’s initiative is not accidental. The phenomenon has become very widespread, especially during the last few years, and has been the subject of debate in the mass media and in international organisations. Recently the press reported on the case of the Communist Parliamentarian A.J., who had attempted to influence a criminal investigation in respect of an old friend and high-ranking official at the Ministry of Agriculture who had been caught red-handed. However, no legal action was taken. ... Also, the press reported that Mr Mișin had requested the Prosecutor General to sack two prosecutors, I.V. and P.B., involved in the investigation into the disappearance of the Chief of the Information Technology Department, P.D., apparently after they had found evidence implicating officials of the Ministry of the Interior in wrongdoing. The results of the internal investigation into the activities of these two prosecutors are not yet known. However, sources at the Prosecutor’s Office have told this newspaper that even though I.V. and P.B. have not been found guilty, they have been asked to leave at the insistence of someone in authority. Now, while the declarations of the President concerning trading in influence are still fresh on peoples’ minds, we reveal a new investigation concerning high-ranking officials. The Deputy Speaker of Parliament is attempting to protect four police officers who are under criminal investigation. Mr Mișin’s affinity with policemen is not new, since his background is in the police force. Our sources stated that this is not the only case in which Mr Mișin has intervened on behalf of policemen in trouble with the law. ... The Ciocana Prosecutor’s Office initiated criminal proceedings against four police officers ... after they had used force during the unlawful arrest of a group of people. ... [The] police officers assaulted the detainees by punching and kicking them ... Furthermore, it was found that one of the officers had made false statements in the police report on the arrest ... The four police officers were also being investigated for forcibly extracting confessions ... The investigation lasted for more than a year. When it was almost over ... the police officers started to seek protection from those in authority. ... On 20 June 2002 the police officers wrote letters to President Vladimir Voronin, Prime Minister Vasile Tarlev and the Deputy Speaker of Parliament, Vadim Mișin, asking them to intervene to end the investigation, which they said was unwarranted. ... The first to react to their letter was the Deputy Speaker of Parliament, Vadim Mișin. On 21 June 2002 ... he sent the Prosecutor General a letter in which, in a commanding tone, he asked him personally to intervene in the case of the four policemen. Even though he instructed the Prosecutor General to get involved in this case ‘in strict compliance with the law’, the tone of the letter clearly shows that he was giving an order for the case to be examined very quickly. As a result of the intervention of the State’s most influential figures, the Prosecutor General’s Office discontinued the criminal investigation against the policemen and ordered an internal investigation into the correctness of the decision to bring criminal proceedings against them ... ... ... Sources from the Ministry of the Interior confirmed that officer M.I. [one of the four policemen] had [previously] been convicted by the Court of Appeal, and ordered to pay a criminal fine of 1,440 Moldovan lei. In accordance with the Amnesty Act, he was exempted from paying the fine. Moreover, on 24 October 2001 ... he was reinstated at the Ministry of the Interior. Without commenting on the judgment of the Court of Appeal, we wish to make some remarks. M.I. was convicted on the basis of Articles 116, 185 and 193 of the Criminal Code of abuse of power, forcibly extracting confessions and unlawful detention. For these offences, the Criminal Code lays down sentences of one to five years’ imprisonment. He was only given a fine. Moreover, the Ministry of the Interior reinstated him while he was still under investigation.” 16. The newspaper article was accompanied by photographs of the letters signed by Mr Mișin and Mr Ursachi. 17. On an unspecified date the applicant was requested by the Prosecutor General to explain how the two letters had come to be published by the press. 18. On 14 February 2003 the applicant wrote to the Prosecutor General, admitting that he had sent the two letters to the newspaper. He stated, inter alia: “My act was a reaction to the declarations made by the [President] concerning the fight against corruption and trading in influence. I did this because I was convinced that I was helping to fight the scourge of trading in influence (trafic de influență), a phenomenon which has become increasingly common of late. I believed and still believe that if each of us were to help uncover those who abuse their position in order to obstruct the proper administration of justice, the situation would change for the better. Further, I consider that the letters I handed over to the Jurnal de Chișinău were not secret. My intention was not to do a disservice to the Prosecutor’s Office, but on the contrary to create a positive image of it.” 19. On an unspecified date a prosecutor, I.D., who was suspected of having furnished the letters to the applicant, was dismissed. 20. On 17 February 2003 the applicant wrote a further letter to the Prosecutor General, informing him that the letters had not been obtained through I.D. He added: “If the manner in which I acted is considered a breach of the internal regulations, then I am the one who should bear responsibility. I acted in compliance with the Access to Information Act, the Prosecuting Authorities Act and the Criminal Code. I believed that the declarations of the [President] decrying acts of corruption and trading in influence were sincere. To my great regret, I note that the Prosecutor General’s Office has elevated a letter from a public official (which in my opinion is a clear example of direct political involvement in the administration of justice) to the status of State secret. This fact, coupled with I.D.’s dismissal, concerns me and causes me seriously to doubt that the rule of law and human rights are respected in the Republic of Moldova.” 21. On 3 March 2003 the applicant was dismissed. The letter of dismissal stated, inter alia, that the letters disclosed by the applicant to the newspaper were secret and that he had failed to consult the heads of other departments of the Prosecutor General’s Office before handing them over, in breach of paragraphs 1.4 and 4.11 of the Internal Regulations of the Press Department (see paragraph 31 below). 22. On 21 March 2003 the applicant brought a civil action against the Prosecutor General’s Office seeking reinstatement. He argued, inter alia, that the letters he had disclosed to the newspaper were not classified as secret in accordance with the law; that he was not obliged to consult the heads of other departments before contacting the press; that he had given the letters to the newspaper at the newspaper’s request; and that his dismissal constituted a breach of his right to freedom of expression. 23. On 16 September 2003 the Chișinău Court of Appeal dismissed the applicant’s action. It stated, inter alia, that the applicant had breached his obligations under paragraph 1.4 of the Internal Regulations of the Press Department by not consulting other departmental heads and under paragraph 4.11 of the Regulations by disclosing secret documents. 24. The applicant appealed. He relied on the same arguments as in his initial court action. He also argued that the disclosure of the letters to the newspaper had not in any way prejudiced his employer. 25. On 26 November 2003 the Supreme Court of Justice dismissed the appeal on the same grounds as the Chișinău Court of Appeal. Referring to the applicant’s submissions concerning freedom of expression, the Supreme Court stated that obtaining information through the abuse of one’s position was not part of freedom of expression (dreptul la exprimare nu presupune dobândirea informației abuziv, folosind atribuțiile de serviciu). 26. Neither the Prosecutor General’s Office nor the Deputy Speaker of Parliament, Mr Mișin, appear to have contested the authenticity of the letters published in the Jurnal de Chișinău or the truthfulness of the information contained in the article of 31 January 2003 or to have taken any further action. 27. Since the Prosecutor General’s Office did not react in the manner the Jurnal de Chișinău had anticipated after the publication of the article on 31 January 2003 (see paragraph 15 above), the latter initiated court proceedings for an order requiring the Prosecutor General’s Office to initiate a criminal investigation into Mr Mișin’s alleged interference in an ongoing criminal investigation. The newspaper argued, inter alia, that, under the Code of Criminal Procedure, newspaper articles and letters published in newspapers could serve as a basis for the institution of criminal proceedings and that the Prosecutor General was under a duty to order an investigation. 28. The newspaper’s action was dismissed by the Râșcani District Court on 25 March 2003 and by the Chișinău Regional Court on 9 April 2003. The courts found, inter alia, that the newspaper did not have legal standing to lodge a complaint and that, in any event, the article of 31 January 2003 was merely a newspaper article expressing a personal point of view, not an official request to initiate a criminal investigation. 29. On 14 March 2003 the Jurnal de Chișinău published a follow-up to its article of 31 January 2003 entitled “Mișin launches crackdown on prosecutors”. The piece described the events that had followed the publication of the first article and stated that Mr Mișin had been infuriated by the article and had ordered the Prosecutor General to identify and punish those responsible for disclosing his note to the press. The Prosecutor General had acquiesced and declared war on subordinates who refused to tolerate political intervention in the workings of the criminal-justice system. The article stated that the actions of the Prosecutor General were in line with the general trend that had been observed in recent years of replacing people with considerable professional experience who were not prepared to comply with the rules instituted by the new government with people from dubious backgrounds. It claimed that sources from the Prosecutor General’s Office had told the newspaper that the Prosecutor General’s Office had received systematic indications from Mr Mișin and the advisers to the President concerning who should be employed or dismissed. In the previous year alone, thirty experienced prosecutors had been dismissed from the Chișinău Prosecutor’s Office. The article also gave an account of the applicant’s dismissal as a result of pressure from Mr Mișin, and stated that sources at the Prosecutor General’s Office had told the newspaper that the Office had received dozens of letters from Mr Mișin and V.S. (another high-ranking public official) in connection with ongoing criminal investigations. According to the newspaper’s sources, two prosecutors had been dismissed at the insistence of Mr Mișin because they had discovered incriminating material against him during an investigation into the disappearance of an important businessman, P.D. After their dismissal that criminal investigation had been brought to an end. 30. Article 263 § 1 of the Labour Code provided at the material time that employees of the central public authorities could be dismissed for a serious breach of their professional duties. 31. Paragraphs 1.4 and 4.11 of the Internal Regulations of the Press Department of the Prosecutor General’s Office read as follows: “1.4 The Press Department shall plan and organise, in conjunction with the editorial offices of newspapers, magazines and radio and television stations and with the heads of other departments of the Prosecutor General’s Office, items for publication in the mass media concerning the activities of the Prosecutor General’s Office. ... 4.11 [The Head of the Press Department] is responsible for the quality of the published materials, the veracity of the information received and supplied, and for preserving confidentiality in accordance with the legislation of the Republic of Moldova.” 32. At the material time neither the Internal Regulations of the Prosecutor’s Office nor Moldovan legislation contained any provision concerning the disclosure by employees of acts of wrongdoing committed at their place of work. 33. The Criminal Code at the material time contained in Article 190 § 1 a provision prohibiting any interference with a criminal investigation. It stated: “Any interference with a criminal investigation, namely the illegal exercise of influence in any form over the person carrying out the investigation ... shall be punished with imprisonment of up to two years or a fine of up to one hundred times the minimum wage.” 34. Article 90 of the Code of Criminal Procedure provided at the material time that, inter alia, information about offences contained in newspaper articles or notes or letters published in a newspaper could constitute a ground for a prosecutor to commence a criminal investigation. 35. Article 122 of the Code of Criminal Procedure provided that, at the investigation stage, materials from a criminal file could not be disclosed except with the authorisation of the person in charge of the investigation. 36. According to Article 125 of the Constitution, prosecutors are independent. 37. The relevant provisions of the Prosecuting Authorities Act read as follows. “(1) The Prosecutor’s Office: – shall exercise its functions independently of the public authorities ... in accordance with the law; ... (3) ... Prosecutors and investigators are precluded from membership of any political party or other socio-political organisations and shall only be accountable before the law ...” “(1) The Prosecutor General shall: (i) be appointed by Parliament on a proposal by the Speaker of Parliament for a term of office of five years; and (ii) have a senior deputy and ordinary deputies, who shall be appointed by Parliament on the basis of his or her proposals ...” 38. The Petitions Act requires civil servants or government bodies to reply to written requests within thirty days. If they lack competence, they must forward the request to the competent body within three days. 39. The relevant provisions of the Status of Members of Parliament Act of 7 April 1994 provide: “Members of parliament shall have the right to contact any State body, non-governmental organisation or official about problems pertaining to the activity of a member of parliament and to participate in their examination.” “Members of parliament, in their capacity as representatives of the supreme legislative authority, shall have the right to demand the immediate cessation of any unlawful conduct. In case of necessity they may request official bodies or persons to intervene to bring an end to the unlawful conduct ...” 40. The relevant part of the 2004 report of the International Commission of Jurists (ICJ) on the rule of law in Moldova stated: “... The mission to Moldova carried out by the Centre for the Independence of Judges and Lawyers of the International Commission of Jurists (ICJ/CIJL) has concluded that, despite efforts by the post-independence Moldovan government to reform its system of justice, the rule of law suffers serious shortcomings that must be addressed. The ICJ/CIJL found that the breakdown in the separation of powers has again resulted in a judiciary that is largely submissive to the dictates of the government. The practice of ‘telephone justice’ has returned. The executive is able to substantially influence judicial appointments through the Supreme Council of Magistracy that lacks independence. Beyond allegations of corruption, the Moldovan judiciary has substantially regressed in the last three years, resulting in court decisions that can pervert the course of justice when the interests of the government are at stake ...” 41. The 2003 Freedom House report on Moldova stated, inter alia, that: “... In 2002, the principle of the rule of law was under challenge in Moldova ... Also affecting the fragile balance of power among the legislative, executive, and judicial branches of government in 2002 were a series of judicial nominations based on loyalty to the ruling party, the dismissal of the ombudsman, and attempts to limit the independence of the Constitutional Court. ... In April [2002], the Moldovan Association of Judges (MAJ) signalled that the government had started a process of ‘mass cleansing’ in the judicial sector. Seven judges lost their jobs ... The situation worsened when President Voronin refused to prolong the mandates of fifty-seven other judges ...” 42. The 2003 report by Open Society Justice Initiative and Freedom House Moldova stated, inter alia, the following: “... there has been instituted the practice of ‘taking under control’ certain files, presenting interest to the Communist leaders or to state authorities. This practice implies the following: the High Council of the Magistracy (HCM) or the Supreme Court (both institutions are chaired by the same person) receives instructions from the President’s office, from government or Parliament, referring to the concerned case and required solution (such instructions also exist in oral form). Following these instructions, the Supreme Court or HCM addresses directly to the chairman of the court, where the particular case is being considered with the order to ‘take under personal control’ the examination of one or other particular file. The so-called ‘taking under control’ in fact represents direct instructions on solutions for specific cases.” 43. The relevant provision of the Termination of Employment Convention no. 58 of the International Labour Organisation, which was ratified by Moldova on 14 February 1997, reads: “The following, inter alia, shall not constitute valid reasons for termination: ... (c) the filing of a complaint or the participation in proceedings against an employer involving alleged violation of laws or regulations or recourse to competent administrative authorities; ...” 44. The relevant provision of the United Nations Convention against Corruption, which was adopted by the General Assembly by resolution no. 58/4 of 31 October 2003 and which has been in force since 14 December 2005, reads: “Each State Party shall consider incorporating into its domestic legal system appropriate measures to provide protection against any unjustified treatment for any person who reports in good faith and on reasonable grounds to the competent authorities any facts concerning offences established in accordance with [the] Convention.” At the date on which this judgment was adopted, the Convention had been signed by 140 countries and ratified or acceded to by 77 countries, not including the Republic of Moldova. 45. The relevant provision of the Council of Europe’s Criminal Law Convention on Corruption of 27 January 1999 reads: “Preamble The member States of the Council of Europe and the other States signatory hereto, ... Emphasising that corruption threatens the rule of law, democracy and human rights, undermines good governance, fairness and social justice, distorts competition, hinders economic development and endangers the stability of democratic institutions and the moral foundations of society; ... Have agreed as follows: ... Each Party shall adopt such measures as may be necessary to provide effective and appropriate protection for: (a) those who report the criminal offences established in accordance with Articles 2 to 14 or otherwise cooperate with the investigating or prosecuting authorities; (b) witnesses who give testimony concerning these offences.” The Explanatory Report to this convention states as follows with regard to Article 22: “111. ... the word ‘witnesses’ refers to persons who possess information relevant to criminal proceedings concerning corruption offences as contained in Articles 2-14 of the Convention and includes whistle-blowers.” This convention was signed by Moldova on 24 June 1999 and came into force in respect of Moldova on 1 May 2004. 46. The relevant provision of the Council of Europe’s Civil Law Convention on Corruption of 4 November 1999 reads: “Preamble The member States of the Council of Europe, the other States and the European Community, signatories hereto, ... Emphasising that corruption represents a major threat to the rule of law, democracy and human rights, fairness and social justice, hinders economic development and endangers the proper and fair functioning of market economies; Recognising the adverse financial consequences of corruption to individuals, companies and States, as well as international institutions; ... Have agreed as follows: ... Each Party shall provide in its internal law for appropriate protection against any unjustified sanction for employees who have reasonable grounds to suspect corruption and who report in good faith their suspicion to responsible persons or authorities.” The Explanatory Report to this convention states with regard to Article 9: “66. This Article deals with the need for each Party to take the necessary measures to protect employees, who report in good faith and on the basis of reasonable grounds their suspicions on corrupt practices or behaviours, from being victimised in any way. 67. As regards the necessary measures to protect employees provided for by Article 9 of the Convention, the legislation of Parties could, for instance, provide that employers be required to pay compensation to employees who are victims of unjustified sanctions. 68. In practice corruption cases are difficult to detect and investigate and employees or colleagues (whether public or private) of the persons involved are often the first persons who find out or suspect that something is wrong. 69. The ‘appropriate protection against any unjustified sanction’ implies that, on the basis of [the] Convention, any sanction against employees based on the ground that they had reported an act of corruption to persons or authorities responsible for receiving such reports, will not be justified. Reporting should not be considered as a breach of the duty of confidentiality. Examples of unjustified sanctions may be a dismissal or demotion of these persons or otherwise acting in a way which limits progress in their career. 70. 71. Therefore the appropriate protection which Parties are required to take should encourage employees to report their suspicions to the responsible person or authority. Indeed, in many cases, persons who have information of corruption activities do not report them mainly because of fear of the possible negative consequences. 72. As far as employees are concerned, this protection provided covers only the cases where they have reasonable ground to report their suspicion and report them in good faith. In other words, it applies only to genuine cases and not to malicious ones.” This convention was signed by Moldova on 4 November 1999 and came into force in respect of Moldova on 1 July 2004. 47. The relevant provisions of the Recommendation on Codes of Conduct for Public Officials adopted by the Committee of Ministers of the Council of Europe on 11 May 2000 (Rec(2000)10) read: “Having due regard for the right of access to official information, the public official has a duty to treat appropriately, with all necessary confidentiality, all information and documents acquired by him or her in the course of, or as a result of, his or her employment.” “... 5. The public official should report to the competent authorities any evidence, allegation or suspicion of unlawful or criminal activity relating to the public service coming to his or her knowledge in the course of, or arising from, his or her employment. The investigation of the reported facts shall be carried out by the competent authorities. 6. The public administration should ensure that no prejudice is caused to a public official who reports any of the above on reasonable grounds and in good faith.”