ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1952/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1952/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea Înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 27 septembrie 2017, reclamanta A.N. "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata sumei de 191 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariale, conform dispozițiilor Deciziei Directorului General al Administrației Naționale "Apele Romane" nr. 816 din 14.12.2015 și a Notei ANAR nr. 24484 din 14.12.2015.

Prin sentința nr. 151 din 26 ianuarie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În motivarea soluției, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2013 care prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.

S-a reținut că, în speță, angajatorul are calitatea de reclamant, iar sediul acestuia se află în municipiul Bacău, județul Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 16 martie 2018.

Prin sentința civilă nr. 367/D din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Neamț și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Tribunalul Bacău a apreciat că în cauză calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, iar sediul acesteia se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Neamț.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele;

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Așadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

Conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare este învestită Înalta Curte nu a fost generat de raportarea la norme de competență diferite, întrucât ambele instanțe care s-au dezinvestit reciproc au considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ci a fost determinat de aplicarea acestor dispoziții legale în speță, în ceea ce privește calitatea de reclamant, pe care ar putea să o aibă diversele unități menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996: (1) În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale "Apele Române" care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională "Apele Române" are în subordine administrații bazinale de apă, organizate ia nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.

În cauză, se constată că acțiunea a fost formulată de A.N. Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț. Dat fiind caracterul obligatoriu, al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părților și numele reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii deduse judecății relevă calitatea de reclamantă a A.N. Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speță, din dosarul Tribunalului Neamț se află împuternicirea acordată de către Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în județul Bacău, în favoarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț, cu sediul în județul Neamț, pentru a reprezenta instituția în litigiile cu agenți economici și persoanele fizice aflate pe aria administrativă a SGA Neamț, fapt ce demonstrează că Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț acționează ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret și nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant si aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unității ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unității fără personalitate juridică, care acționează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț și instituția reprezentării nu au efecte juridice în planul competenței și nu atrag o anume competență, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părțile înțeleg să figureze în proces.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

În plus, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generali bus derogant.

Întrucât sediul Administrației Bazinale de Apă Siret se află în județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.