ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 26 septembrie 2017, Administrația Bazinală de Apă Siret - Bacău prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț a solicitat, în contradictoriu cu A., obligarea pârâtului ia plata sumei de 1.179 Iei reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajator în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat ai recalculării drepturilor salariale, conform Deciziei Directorului Generai ai Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din 14 decembrie 2015 si a Notei ANAR nr. 24484 din 14 decembrie 2015.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii.
Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin sentința nr. 268/C din 13 februarie 2018, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bacău.
În esență, s-a constatat aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine instanței de la domiciliul/sediul reclamantului.
Prin sentința nr. 366/D din 16 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei civile în materia "litigii de muncă", având ca obiect "pretenții" în favoarea Tribunalului Neamț. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului pentru pronunțarea regulatorului de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție. A suspendat judecata cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ.
S-a constatat, în esență, că reclamant este Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, al cărui sediu se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Neamț, instanță căreia îi revine competența în raport de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.
Înalta Curte constată că nu este competentă să soluționeze conflictul negativ de competență cu care a fost învestită, în considerarea argumentelor ce succed:
Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competență când două s-au mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
În speță, instanțele care și-au declinat reciproc competența sunt Tribunalul Neamț și Tribunalul Bacău.
În ceea ce privește competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între instanțele menționate, se observă că art. 135 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că soluționarea conflictului între două instanțe judecătorești este de competența instanței imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Or, potrivit Anexei nr. 1 la Legea nr. 304/2004, instanța imediat superioară și comună instanțelor în conflict este Curtea de Apel Bacău.
Față de toate cele de mai sus, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.