ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3308/2018

HOTĂRÂRE
02.10.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3308/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 24.02.2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. la plata drepturilor salariale restante pentru perioada august 2012 - iunie 2015, în cuantum de 25.542 RON și obligarea acesteia la declararea corectă a veniturilor salariale obținute de reclamantă.

Prin Sentința nr. 797 din 24 aprilie 2107, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis cererea formulată de reclamantă, potrivit celor reținute în dispozitiv.

Prin Decizia civilă nr. 690 din 14.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar desemnat pentru S.C. B., împotriva Sentinței civile nr. 797 din 24.04.2017 a Tribunalului Iași.

Prin Decizia nr. 200 din 19 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea SC " B." SA împotriva Deciziei civile nr. 690 din 14.11.207 a Curții de Apel Iași.

Împotriva Deciziei nr. 200 din 19 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs contestatoarea S.C. B. S.A. prin administrator special D., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 03 iulie 2018, a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia pentru ca părțile să poată formula un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea lui, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 03 iulie 2018, s-a reținut faptul că s-a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului.

Părțile au depus punct de vedere la raport conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 03 iulie 2018, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 02 octombrie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Litigiul inițiat de reclamanta A. are ca obiect un conflict de muncă așa cum este acesta definit prin dispozițiile art. 266 din C. muncii, potrivit cărora sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Așadar, Decizia civilă nr. 690 din 14.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respins apelul îndreptat împotriva soluției instanței de fond, într-un litigiu de muncă, nu este supusă căii de atac a recursului.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., Decizia nr. 200 din 19 martie 2018, prin care Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 690 din 14.11.2017, pronunțate de aceeași instanță, este la rândul său definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În consecință, Decizia nr. 200 din 19 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a soluționat cererea de contestație în anulare îndreptată împotriva hotărârii instanței de apel, pronunțată într-un litigiu de asigurări sociale, nu poate fi atacată cu recurs.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. B. S.A. prin administrator special D. și prin administrator judiciar C. IPURL împotriva Deciziei nr. 200 din 19 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta S.C. B. S.A. prin administrator special D. și prin administrator judiciar C. IPURL împotriva Deciziei nr. 200 din 19 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3612/2018
ul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelurile declarate de pârâtele B. S.A. și C. S.A.R.L. împotriva sentinței civile nr. 12591/2016 din 11 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Iași; a admis a
ÎCCJ 2018-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3976/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24 noiembrie 2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 39.950 RON cu titlu de premiu de
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4531/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A
ÎCCJ 2020-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 438/2020
Asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub n
ÎCCJ 2018-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2018
Ședința publică din data de 13 martie 2018 Deliberând, constată următoarele: I. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 174/civ/12.02.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ
Sursă