ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 343/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 343/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2018, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a formulat în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult A., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, cerere de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei revizuite pentru următoarele motive:
Prin Sentința civilă nr. 3510/20.11.2017 Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea având ca obiect "anulare titlu de proprietate" și a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x din 23.10.2003 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră, reținând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la lipsa oricărui titlu de proprietate și a oricărei îndreptățiri a B. la reconstituire, dat de Decizia civilă nr. 147/A din 13.11.2013, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2010 menținută prin Decizia nr. 3332 din 27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Consideră revizuenta că, pronunțând Decizia nr. 1243 din 26 octombrie 2018 prin care a fost admis apelul împotriva Sentinței civile nr. 3510/20 noiembrie 2017 a Judecătoriei Rădăuți, schimbată în parte hotărârea atacată și respinsă ca nefondată acțiunea având ca obiect "anulare titlu de proprietate", Tribunalul Suceava a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj, ale cărei dezlegări au fost confirmate prin Decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curți, prin care s-a constatat că proprietatea bunurilor din patrimoniul B. a aparținut dintotdeauna statului, tribunalul reținând greșit incidența art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.
Revizuenta susține că B. este o fundație separată de biserica ortodoxă și a fost doar administratorul proprietăților statului. Această dezlegare dată prin Decizia nr. 147/2013 a vizat natura juridică și întregul patrimoniu al B. nu doar anumite suprafețe de teren, astfel că este nerelevantă lipsa de identitate a obiectului material. În analiza efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este important obiectul juridic și nu existența unei triple identități de părți, obiect și cauză. Analiza juridică în hotărârea precedentă a avut în vedere întregul patrimoniu juridic, astfel că reducerea câtimii pretenției are efect doar cu privire la obiectul economic al dreptului și nu cu privire la natura juridică a patrimoniului.
Prin completarea din data de 8.01.2019, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de exercitare a cererii de revizuire; admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost completată și, pe cale de consecință, anularea Deciziei revizuite și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava pentru următoarele motive:
În termenul de o lună de la data pronunțării - conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Decizia nr. 1243/26.10.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017 nu era redactată, deși era depășit termenul de redactare de 7 zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.
Motivarea deciziei Tribunalului Suceava a fost comunicată abia ulterior formulării cererii de revizuire, respectiv la data de 6.12.2018. Motivul temeinic justificat prin care a fost pusă, fără culpă, în imposibilitatea obiectivă de a formula o cerere de revizuire efectivă și cu respectarea garanțiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului l-a constituit depășirea cu mai bine de o lună a termenului de redactare de 7 zile de la pronunțare prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005, fiind în imposibilitate să ia la cunoștință de motivarea judecătorului pentru care a încălcat lucrul judecat stabilit prin Deciziile Curții de Apel Cluj nr. 147/A/2013 și Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3332/27.11.2014.
Pe fond, susține că decizia Tribunalului Suceava încalcă lucrul judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014.
Respingerea acțiunii de către Tribunalul Suceava, sub cuvânt că cele 30 de hectare restituite au fost proprietatea unității de cult (art. 29 alin. (2) sau au fost administrate de BOR [art. 29 alin. (3
1
)] este contrară dezlegărilor date de altă instanță în mod irevocabil, respectiv că suprafața respectivă a aparținut Statului Român, iar Fundația B. a avut doar un drept util/drept real de administrare și că B. nu a aparținut Bisericii ortodoxe române.
Chestiunea litigioasă este aceeași - aceeași situație de fapt (înființarea și dizolvarea B.) și vizează aceleași probleme de drept - natura juridică a B./fundație de drept public, natura juridică a întregului patrimoniu aparținându-i aceleiași entități juridice.
Dezlegarea Curții de Apel Cluj și Înaltei Curți de Casație și Justiție a vizat întreg patrimoniul B., iar nu doar anumite suprafețe de teren. Prin urmare, contrar a ceea ce a reținut eronat Tribunalul Suceava, conflictul juridic nu se referă la întinderea obiectului material al dreptului, ci la dreptul însuși.
Este greșită susținerea Tribunalului Suceava că nu ar exista putere de lucru judecat pentru că nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în Dosarul nr. x/2010, întrucât nu se pune problema "judecării din nou a unui proces terminat" unde se verifică identitatea obiectului material al dreptului în dispută, ci a puterii lucrului judecat, respectiv a contrazicerii între două hotărâri judecătorești, respectiv infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.
Potrivit doctrinei relevante în materie, pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este obligatoriu să fie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranșate în mod definitiv (și irevocabil) de o instanță de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecății, doar în acest mod putându-se restabili ordinea juridică și respecta funcția jurisdicțională a statului.
Un alt considerent reținut de Tribunalul Suceava cu încălcarea lucrului judecat este că distincția proprietar util/proprietar deplin realizată de Curtea de Apel Cluj ar fi lipsită de relevanță în cauza de față. Contrar considerentelor Tribunalului Suceava, distincția își păstrează valabilitatea în orice litigiu în care B. este parte sau în care patrimoniul B. este invocat ca temei de orice alt subiect de drept. În cazul dedus judecății, distincția este cu atât mai mult aplicabilă cu cât unitatea de cult s-a apărat invocând art. 29 alin. (3
1
), adică un drept la reconstituire derivat din dreptul de înzestrare/folosința/administrare avut în patrimoniu distinct de dreptul de proprietate.
De asemenea, Tribunalul Suceava a încălcat puterea lucrului judecat prin care s-a dezlegat natura juridică a participării BOR la gestionarea patrimoniului Fundației B. ca fiind parte din eforie/consiliul eparhial/consiliul de administrație, și nu ca având un drept real de administrare.
Argumentul principal reținut în dosarul x/2010 pentru respingerea acțiunii B. a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.
Consecința tuturor acestor considerente reținute în mod eronat de către Tribunalul Suceava este nesocotirea lucrului judecat ce rezultă din hotărârile pronunțate în dosarul x/2010, cu rezultatul admiterii în mod nelegal a cererii de apel formulate de unitatea de cult și respingerii acțiunii în nulitate formulată de Romsilva.
A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă și lipsită de interes, față de considerentele deciziei.
Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 509 C. proc. civ., (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 astfel: "Autoritatea de lucru judecat: (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."
Potrivit art. 431 C. proc. civ.: "Efectele lucrului judecat: (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".
În acest sens se invocă faptul că Decizia civilă nr. 1243/26.10.2018, atacată cu revizuire, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj care, într-o acțiune în revendicare, a statuat că B. nu a deținut în proprietate, ci doar în administrare, terenul ce a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, acest teren fiind în proprietatea statului. În al doilea litigiu, această împrejurare a fost invocată ca motiv de constatare a nulității titlului de proprietate emis pe numele pârâtei unitate de cult, însă, susține revizuenta, instanța de apel a respins greșit acțiunea în nulitate, reținând că nu ar exista putere de lucru judecat.
Cu titlu prealabil, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de motivare a cererii de revizuire, susținând că hotărârea atacată nu a fost redactată în termen, fiind astfel în imposibilitate să cunoască argumentele care au stat la baza soluției.
Având în vedere că, prin cererea completatoare, nu au fost invocate aspecte noi, de natură a modifica cadrul procesual în baza căruia poartă dezbaterile, cererea de repunere în termen apare ca fiind lipsită de interes, motiv pentru care s-a trecut la analiza condițiilor privind admisibilitatea cererii.
În acest sens, se constată că, o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).
Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).
În speță, se constată că instanțele au avut a judeca o acțiune în revendicare, respectiv, ulterior, o acțiune în anularea titlului de proprietate emis în temeiul unei legi speciale de reparații. În verificarea legitimității dreptului substanțial dedus judecății, în ambele litigii a fost analizată problema calității de proprietar asupra terenului, cele statuate, sub acest aspect, în acțiunea în revendicare fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.
Ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține cele statuate prin decizia anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a B., apreciind că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate întrucât art. 29 alin. (2) și art. 29 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincție între proprietarul util și proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire și dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosință bunul. Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluției, găsind nerelevantă, față de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincția pe care s-a fundamentat hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare.
De altfel, dezlegările date prin decizia anterioară s-au constituit tocmai în cauza acțiunii în nulitate a titlului (respectiv statuarea asupra faptului că B. nu a fost proprietar), astfel încât, făcând obiect al acestei judecăți, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.
Contrar opiniei revizuentei, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.
Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.
În cauză, Înalta Curte reține că nu a fost învestită cu verificarea aspectelor de contrarietate cuprinse în două hotărâri ce au statuat asupra aceleiași chestiuni, ci cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a soluționat problema contrarietății, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.
În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța o va obliga pe revizuentă la 10.000 RON cheltuieli de judecată către intimata A., reprezentând onorariu avocațial, redus proporțional cu volumul de activitate, complexitatea cauzei, prestațiile apărătorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava împotriva Deciziei nr. 1243 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă.
Obligă pe revizuentă la 10.000 RON cheltuieli de judecată către intimata A., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV