ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4065/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 10.07.2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. Azi S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. Societate în Comandită, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la demolarea zidului edificat în mod nelegal în baza dispoziției de șantier nr. 1/221 din 01.10.2012, obligarea pârâtei la construirea unor pereți de fațadă care să realizeze închiderea clădirilor C1 și C4 proprietatea reclamantei, obligarea pârâtei la reconstruirea spațiului prin care să realiza accesul la clădirea C1 din str. x, obligarea pârâtei la plata sumei de 49.172 RON cu titlu de daune compusă din: suma de 24.414 RON reprezentând contravaloarea cantității de lemn deteriorată ca urmare a acțiunilor de demolare și reconstruire a unui zid care nu închide clădirile C1 și C4, suma de 19.350 RON reprezentând costurile cu salariile și impozitele aferente, suma de 1.156 RON reprezentând costurile supravegherii diverselor echipe de muncitori, constructori, responsabili A., suma de 4.252 RON reprezentând contravaloarea tâmplăriei provizorii montate de reclamantă în zidul construit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 4443 din 24 noiembrie 2016, Judecătoria Piatra Neamț a admis în parte cererea precizată de reclamanta S.C. Azi S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. Societate în Comandită, a obligat pârâta la demolarea zidului edificat în baza dispoziției de șantier nr. 1221 din 01.10.2012, astfel cum a fost identificat în planul anexă la raportul de expertiză construcții prin culoare albastru, a obligat pârâta la construirea unor pereți de fațadă care să realizeze închiderea clădirilor C1 și C4, proprietatea reclamantei, până la înălțimea de 6,40 ml, cu respectarea obligațiilor impuse de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire și de Legea nr. 10/1995, pârâta urmând să suporte toate cheltuielile aferente execuției acestei lucrări: obținerea certificatului de urbanism, a autorizației de construire, efectuarea expertizei tehnice și a proiectului întregii fațade (până la 11,20 ml).

De asemenea, a respins, ca nefondate, capetele de cerere privitoare la reconstruirea spațiului de acces la clădirea C1 aparținând reclamantei, dinspre strada x, Piatra Neamț și la plata sumei de 27.301 RON, reprezentând costuri cu salarii și impozite aferente. A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 167.758,01 RON și de 4.000 RON, cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 477/AC din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile invocate de apelanta - pârâtă A., ca nefondate.

S-a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă A., împotriva sentinței civile nr. 4443/24.11.2016 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, ca nefondat.

A fost obligată apelanta - pârâtă A. să plătească intimatei - reclamante S.C. Azi S.R.L. suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu apărător).

Împotriva deciziei civile nr. 477/AC din 18 decembrie 2017 și a încheierii de ședință din 6 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Neamț, într-o cerere având ca obiect principal, obligație de a face neevaluabilă în bani și secundar, pretenții în sumă de în valoare de 49.172 RON cu titlu de daune.

Conform dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii având ca obiect obligație de a face revine judecătoriei.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Neamț revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 477/AC din 18 decembrie 2017 și a încheierii de ședință din 6 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2018.