Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
12.06.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În data de 29 mai 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenții B.G., B.C., B.M. și SC C.C. SRL prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2591/265/2011 al Judecătoriei Năsăud. În susținerea cererii, petenții fac referire la imparțialitatea celor implicați în judecarea cauzei și la atitudinea inculpaților de tergiversare a cauzei, având în vedere că s-au acordat mai mult de 55 de termene de judecată în cauză, fără a se efectua nicio cercetare judecătorească datorită, lipsei nejustificate a unuia dintre inculpați aflat în stare de arest în Penitenciarul Botoșani.

Față de modificările C. proc. pen. aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și în raport de data introducerii cererii de strămutare, Înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost greșit îndreptată către această instanță și urmează a dispune trimiterea acesteia Curții de Apel Cluj, pentru următoarelemotive: În temeiul, art. 55 C. proc. pen.

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari, sau grefierii instanței.

Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară, competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.” Având în vedere prevederile art. 78 din Constituția României și dat fiind faptul ca Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse C. proc. pen., acestea devin valabile și deplin aplicabile începând cu data de 16 februarie 2013. Cererea formulată de petenți a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 mai 2013, dată la care dispozițiile art. 55 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, erau în vigoare. Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 29 pct. 5 lit. c) raportat la dispozițiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată, că nu este competentă, să soluționeze cererea de strămutare formulată, de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud, astfef că va trimite cererea de strămutare spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

H O T Ă R Ă Ș T E Trimite cererea formulată de petenții B.G., B.C., B.M. și SC C.C. SRL prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2591/265/2011 al Judecătoriei Năsăud, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Cluj,. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În bază lucrărilor din dosar, constată urmmoarele: Prin cererea transmisă la data de 22 martie 2013 data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de
ÎCCJ 2013-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă la data de 21 martie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data
ÎCCJ 2013-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată cererea formulată de petentul P.C. pri
ÎCCJ 2013-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă la data de 11 aprilie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data
ÎCCJ 2013-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă la data de 15 aprilie 2013, data plicului și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă