ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin Cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 decembrie 2015 sub nr. x/2015 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII a solicitat anularea anexelor Ordinului MS nr. 861/2014, referitoare la aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusa de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, procedura de evaluare instituită eliminând posibilitatea de introducere a medicamentului ERIVEDGE (molecula VISMODEGIB) pe lista anexă la H.G. nr. 720/2008, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata costurilor cu achiziționarea medicamentului în suma de 386.934,08 RON.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 1251 din data de 13 aprilie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile inadmisibilității și a autorității de lucru judecat provizorie. A respins capătul de cerere privind anularea unor anexe ale Ordinului nr. 861/2014 al Ministrului Sănătății ca inadmisibil (pentru lipsa procedurii prealabile). A respins capătul de cerere subsidiar pentru autoritate de lucru judecat provizorie.

Recursul formulat în cauză. Împotriva Sentinței civile nr. 1251 din data de 13 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 apreciind că în speță nu a existat un demers administrativ. Sub acest aspect a susținut că prin scrisoarea înregistrată sub nr. x din 15 ianuarie 2015 a solicitat pârâtei includerea medicamentului ERIVEDGE pe lista medicamentelor compensate, precum și să-i comunice dacă au mai fost formulate cereri de înscriere a acestui medicament pe lista celor compensate prin raportare la prevederile OMS nr. 861/2014, pârâta recunoscând, prin răspunsul emis sub nr. x din 11 februarie 2015, că a fost respinsă solicitarea companiei B. de includere a acestuia în listă, făcând trimitere la raportul de evaluare realizat de ANMDM (care justifică respingerea prin lipsa "comparatorului" - medicament existent pe piață, cu efecte similare). Consideră că și dacă ar fi solicitat în mod expres anularea anexelor 1 - 4 la OMS nr. 861/2014 pârâta nu ar fi avut posibilitatea admiterii cererii, existența unui act normativ ce reglementează în mod contrar dorințelor sale procedura de înscriere în lista medicamentelor compensate obligând-o pe aceasta. Necesitatea unirii cu fondul a excepției de inadmisibilitate, din perspectiva argumentelor invocate, apărea necesară în vederea cercetării actelor care au stat la baza judecății în Dosarul nr. x/2014, depuse la dosarul cauzei, prima instanță apreciind în mod greșit că primează caracterul procesual al excepției de inadmisibilitate, nefiind posibilă unirea acesteia cu fondul. Cu privire la motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că în mod greșit prima instanță a continuat judecata asupra capătului de cerere referitor la cheltuielile reprezentând costul medicamentelor, admiterea excepției de inadmisibilitate obligând instanța să nu mai cerceteze acest capăt de cerere, aspect care reprezintă o încălcare a normelor de procedură ce atrage nulitatea actului. În acest context, a mai susținut că este eronată trimiterea instanței la prevederile art. 431 C. proc. civ., în prezenta cauză neexistând tripla identitate de părți (în Dosarul x/2014 a existat pe lângă reclamantul A. și pârâta Ministerul Sănătății, încă o pârâtă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate), cauză (răspundere delictuală versus încălcarea dreptului la viață și sănătate) și obiect (obligarea la plata unor sume de bani versus anularea unui act normativ).

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimatul-pârât apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, susținerile recurentului-reclamant, în sensul că, chiar dacă ar fi solicitat în mod expres și formal anularea anexelor 1 - 4 la OMS nr. 861/2014, răspunsul intimatei pârâte ar fi fost indiscutabil de respingere a cererii, sunt neîntemeiate în lumina dispozițiilor imperative ale Legii nr. 554/2004. În ceea ce privește admiterea excepției autorității de lucru judecat cu referire capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea sa la plata costurilor de achiziționare a medicamentului, arată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 430 și 431 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Aspecte de fapt și de drept relevante. Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect anularea anexelor Ordinului MS nr. 861/2014, referitoare la aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusa de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, (...) pe motiv că procedura de evaluare instituită elimină posibilitatea de introducere a medicamentului ERIVEDGE (molecula VISMODEGIB) pe lista anexă la H.G. nr. 720/2008, iar în subsidiar, cu cererea de despăgubiri în suma de 386.934,08 RON, reprezentând costurile cu achiziționare a medicamentului. Prima instanță a admis excepțiile inadmisibilității și a autorității de lucru judecat provizorii, și, în consecință, a respins capătul de cerere privind anularea unor anexe ale Ordinului nr. 861/2014 al Ministrului Sănătății, ca inadmisibil (pentru lipsa procedurii prealabile) și capătul de cerere subsidiar pentru autoritate de lucru judecat provizorie. Pentru a pronunța această hotărâre a reținut, în esență, următoarele: - Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, admisă de prima instanță, s-a reținut că plângerea prealabilă era obligatorie față de obiectul acțiunii formulate - reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ cu caracter normativ, conform art. 7 alin. (1) și 11 din Legea nr. 554/2004, astfel că formularea unor alte notificări cu alt obiect, ori prin care reclamantul solicita să ia la cunoștință de procedura prevăzută de ordin, nu pot fi echivalate procedurii prealabile, deoarece obiectul plângerii prealabile trebuie să fie solicitarea de revocare ori anulare a ordinului atacat. - Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata costurilor cu achiziționarea medicamentului, s-a reținut autoritatea de lucru judecat provizorie față de cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014, prin care reclamantul a chemat în judecată pârâtul MS, precum și CNAS pentru ca aceștia să fie obligați la plata tratamentului medicamentos administrat până la acea dată și a celui necesar pe viitor, cerere soluționată prin Sentința civilă nr. 1185 din 16 octombrie 2015, instanța invocând în drept dispozițiile art. 430 alin. (1) și (4) și art. 431 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin critica subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în speță nu a existat un demers administrativ, în primul rând, având în vedere că anterior introducerii cererii de chemare în judecată a solicitat pârâtei includerea medicamentului ERIVEDGE pe lista medicamentelor compensate, iar în al doilea rând, chiar dacă ar fi solicitat în mod expres anularea anexelor 1 - 4 la OMS nr. 861/2014, pârâta nu ar fi avut posibilitatea admiterii cererii ca urmare a acestui demers. Cu referire la acest motiv de recurs, trebuie reținut că la data de 10 ianuarie 2017 a intervenit decesul reclamantului A., motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 20 martie 2019, s-a dispus introducerea în cauză a numitului C., în calitate de moștenitor, în ceea ce privește capătul de acțiune subsidiar, având ca obiect despăgubiri, instanța de recurs apreciind totodată că nu operează transmiterea calității procesuale cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea anexelor Ordinului nr. 861/2014. Așa fiind, având în vedere că prin criticile subscrise acestui motiv de recurs a fost vizată doar soluția instanței de fond referitoare la primul petit al acțiunii, cea de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a anexelor 1 - 4 la OMS nr. 861/2014, care a rămas lipsit de obiect ca urmare a decesului reclamantului și în privința căruia nu a operat transmiterea calității procesuale active, Înalta Curte va omite analizarea acestora. Într-o primă critică, încadrată la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că în mod greșit prima instanță a continuat judecata asupra capătului de cerere referitor la cheltuielile reprezentând costul medicamentelor, admiterea excepției de inadmisibilitate obligând instanța să nu mai cerceteze acest capăt de cerere, aspect care reprezintă o încălcare a normelor de procedură ce atrage nulitatea actului. Contrar acestor susțineri, fiind vorba despre un capăt de cerere subsidiar, instanța de fond era obligată să o soluționeze numai în cazul respingerii petitului principal. Altfel spus, instanța nu putea să lase nesoluționată cererea referitoare la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata costurilor cu achiziționarea medicamentului, dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabilind în mod imperativ că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ce s-a cerut. De asemenea, potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 9 C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Astfel, instanța de fond nu putea nici să califice un petit subsidiar ca fiind o cerere accesorie. Prin cea de-a doua critică, recurentul reclamant a susținut că prima instanță în mod greșit a reținut autoritatea de lucru judecat provizorie față de cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014, prin care reclamantul a chemat în judecată pârâtul MS, precum și CNAS, solicitând obligarea acestora la plata tratamentului medicamentos administrat până la acea dată și a celui necesar pe viitor, cerere soluționată prin Sentința civilă nr. 1185 din 16 octombrie 2015, reținând în drept dispozițiile art. 430 alin. (1) și (4) și art. 431 C. proc. civ. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că în prezenta cauză există tripla identitate de părți, obiect și cauză, chiar dacă în Dosarul x/2014 reclamantul a chemat în judecată mai mulți pârâți, Ministerul Sănătății a avut calitatea de pârât în ambele cauze, cauza/fundamentul juridic al răspunderii autorității pentru încălcarea dreptului la viață sau sănătate în ambele cauze fiind răspunderea delictuală (neîndeplinirea unor obligații legale ca delict civil), precum, și obiect - obligarea la plată a unor sume de bani reprezentând contravaloarea medicamentelor, chiar dacă în cea din urmă cerere a existat și un petit principal suplimentar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.