ÎCCJ, Decizia nr. 3/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și (3) din C. proc. civ., a art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., formulată de petentul A..

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Totodată, s-a reținut că, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, s-a reținut în considerentele hotărârii recurate faptul că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, secția penală a instanței supreme a constatat că dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

În ceea ce privește analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, s-a reținut că această analiză nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, s-a subliniat faptul că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Astfel, instanța supremă a constatat că obiectul cauzei în care au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate îl reprezintă cererea de strămutare a petentului A. a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepțiilor trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții Constituționale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

În acest context, s-a apreciat că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituționalitate are ca obiect o cerere de strămutare, iar excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează instituția strămutării.

Împotriva încheierii din data de 25 septembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de petentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A., ce privesc dispozițiile 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și (3) din C. proc. civ., a art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., au fost invocate în cauza penală ce are ca obiect cererea privind strămutarea dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Astfel, se constată că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituții procesual penale, care nu au aplicabilitate și nici relevanță în soluționarea cererii de strămutare, astfel cum este prevăzută expres de dispozițiile art. 72 - art. 75 din C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că dispozițiile legale, pretins a fi neconstituționale, nu se circumscriu instituției strămutării, lipsind astfel legătura cu soluționarea cauzei, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de control constituțional.

Față de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 septembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și (3) din C. proc. civ., a art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 septembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și (3) din C. proc. civ., a art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.