Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1435/2013

HOTĂRÂRE
02.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1435/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, contestatorul G.F.I. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administratei și Internelor București;solicitând instanței să se dispună anularea Deciziei de pensie nr 153846 emisă de intimată la 27 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 1003/2011 din 12 mai 2011, Tribunalul Argeș și-a declinat competența de soluționare a prezentei cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că potrivit art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva altor pârâți decât C.N.P.A.S.

sau casele teritoriale de pensie se adresează instanței sediului pârâtului. Așa fiind, prima instanță învestită a reținut că în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unor instituții cu sediul în București. Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 243 din 9 ianuarie 2013 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, reținând că, art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede o competență teritorială exclusivă, respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativă de la care părțile nu pot deroga.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 (2) C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, se arată că, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

În raport de aceste prevederi se apreciază că, contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I. erau de competența instanței de Ia sediul pârâtului, iar competența aparținea Tribunalului București, potrivit celei de-a doua teze a art. 156. În momentul de față, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, iar cererea de anulare a deciziei privind recalcularea pensiei a fost formulată la instanța de la domiciliul reclamantului la data de 24 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogare expresă a Legii nr. 19/2000.

La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de Ia domiciliul reclamantului. În acest context, normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ., iar când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competență din legea abrogată se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Față de textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul București, a apreciat în mod corect, referitor la interpretarea, potrivit căreia, și în cazul în care o lege specială face trimitere la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, acel text trebuie interpretat că face trimitere Ia norma specială de procedură din noua lege, care a înlocuit vechea prevedere. Această soluție este justificată, față de dispozițiile legale mai sus evocate și în raport de obiectul cererii - anularea deciziilor privind recalcularea pensiilor - emise în temeiul Legii nr. 119/2010, și față de aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4955/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul N.M.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca să
ÎCCJ 2013-03-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2013
e emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau casa teritorială de pensii, respectiv o decizie a Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în București, instanța competentă să soluționeze litigiul este instanța de la domiciliul sau sediul pâ
ÎCCJ 2013-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 174/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 04 februarie 2011, contestatorul N.A. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrați
ÎCCJ 2013-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 177/2013
Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 11 februarie 2011, contestatorul V.I. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Național
ÎCCJ 2013-02-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 991/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 08 februarie 2011, contestatorul S.V.C. a solicitat, în contr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă