ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 15.06.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de Conentencios Administartiv și Fiscal, reclamantul A. a chemat in judecata pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea Rezoluției nr. x/2015 emisă de aceasta din urmă în data de 19.05.2015.

In argumentele expuse în susținerea acțțiunii, reclamantul a arătat ca a formulat o sesizare către Inspecția Judiciara prin care a adus la cunoștință săvârșirea de abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. A), C), E) si I din Legea nr. 303/2004 de către numiții B. si C., procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Naționala Anticoruptie, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

In cuprinsul sesizării a descris in detaliu situațiile generate de către procurori, a solicitat administrarea de probe din care rezultă indubitabil săvârșirea abaterilor disciplinare si cu toate acestea, în mod netemeinic si nelegal, inspectorul judiciar a dispus o soluție de clasare intrucât "nu se pot retine date sau indicii " din care sa rezulte săvârșirea unor fapte care sa constituie abateri disciplinare.

2.1. Hotărârea insanței de fond

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 2715 din 23 septembrie 2016 a respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru procurori sub nr. x/2015, reclamantul a formulat critici cu privire la activitatea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - secție de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, B. și C., solicitând efectuarea de verificări sub aspectul modului de îndeplinire a îndatoririlor judiciare de către acestia, care în opinia reclamantului ar fi comis abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), e) și i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2013 al Direcției Naționale Anticorupție.

Prin Rezoluția emisă în data de 19 mai 2015, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x/2015, a dispus clasarea sesizării formulate, întrucât a constatat că nu există indicii care să releve comiterea vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorilor menționați.

Curtea a reținut că rezolutia de clasare atacată poartă semnătura inspectorului judiciar care a întocmit-o si este supusă avizării de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare și de către inspectorul-șef.

S-a mai reținut că existența conflictului de interese invocat în cazul reclamantului, din perspectiva acordării asistenței judiciare, atât inculpatului D. (în dosarul nr. x/2013), cât și martorei E. pentru a formula un denunț într-o altă cauză ce viza fapte care puteau avea legătură cu cele imputate inculpatului, nu putea fi cercetata de parata si, in consecință, nu poate fi examinata de prezenta instanta (care examinează săvârșirea unor posibile abateri disciplinare, inclusiv in legătură cu acest aspect) deoarece cercetarea legalității actelor procesuale efectuate procurori este efectuata in procesul penal, prin mijloacele procesuale prevăzute de legea procesuala penala. Inspecția judiciara nu poate cerceta legalitatea unui asemenea act procesual penal, de vreme ce o asemenea posibilitate nu este prevăzută de lege.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, instanța a reținut că nu s-a probat că la termenul din 23.02.2015, reclamantul sau clientul său, ar fi dorit să depună vreun document la dosar.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 2715 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 din C. proc. civ.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond cauza admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și motivată, respectiv trimiterea dosarului la inspecția judiciară nr. x/2015, în vederea continuării procedurii disciplinare și ulterior exercitării acțiunii disciplinare împotriva celor trei magistrați pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), e) și i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2013 al Direcției Naționale Anticorupție.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat probele administrate și a reținut, în mod nelegal, prin încălcarea dispozițiilor art. 22, C. proc. civ. și art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

- hotărțrea atacată nu cuprinde motivele de fapt și dept care au format convingerea instanței și pe care se întemeiază soluția;

- hotărârea nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile treclamantului ceea c eechivalează cu o necercetarea a cauzei;

- refuzul instanșei d efond de a anlizab conflictul de interes în raport cu imposibilitatea legală a Inspecțieiei judicare de a analiza un asemenea incident procesual penal.

1.4. Apărările formulate de autoritatea intimată

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

1.5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 15 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința nr. 2715 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamantul A. impotriva rezoluțieiei de clasare dispusă in dosarul nr. x/2015 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul F. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre nefăcând parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2715 din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.