ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 474/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 474/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 474/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 februarie 2017, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/200/2016 al Judecătoriei Buzău la o altă instanță egală în grad pentru motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 15 aprilie 2016, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit art. 142 alin. (1) din noul C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”.
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., pe rolul Judecătoriei Buzău, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul A. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/200/2016 al Judecătoriei Buzău, în favoarea Curții de Apel Ploiești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.