ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2018

Decizia

nr. 164/2018

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 210 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul

Argeș în Dosarul nr. x/216/2014, s-a respins apelul formulat de

pârâții A., B. și C., împotriva Sentinței civile nr. 335 din 16

aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în

Dosarul nr. x/216/2014, în contradictoriu cu reclamanții D. și E.

La

data de 12 august 2016, contestatorul C. a formulat contestație în anulare

împotriva acestei decizii.

Prin

Decizia nr.297 din 25 ianuarie 2017, Tribunalul Argeș a respins

contestația în anulare a Deciziei nr. 210/2016, reținând că

susținerile contestatorului se referă atât la hotărârea

instanței de fond, care este supusă controlului judiciar, sens în

care a fost pronunțată decizia mai sus arătată, dar și

la decizia tribunalului, constatându-se că în considerentele acesteia se

regăsește analiza tuturor criticilor formulate.

Totodată,

s-a reținut și faptul că nu sunt invocate aspecte care să

îmbrace conținutul juridic al dispozițiilor art. 503 și urm. C.

proc. civ., deoarece contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a

pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în

condițiile limitativ prevăzute de lege, să își

desființeze propria hotărâre și să o procedeze la o

nouă judecată.

Împotriva

Deciziei nr. 297/2017 a formulat recurs contestatorul C.

Curtea

de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 184 din 10

octombrie 2017, a declinat competența de soluționare a recursului în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 13 decembrie 2017 și

trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie,

completului de filtru nr. 9.

Prin

rezoluția completului din data de 14 decembrie 2017, s-a fixat termen de

judecată la 23 ianuarie 2018 în vederea discutării competenței

imateriale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La

acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției necompetenței sale materiale în soluționarea

recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1)

coroborate art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepție prioritară

admisibilității căii de atac, care se analizează de

instanță competența.

Analizând

excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea

atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul

Argeș într-un litigiu având ca obiect contestație în anulare.

Potrivit

dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru

dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în

competența sa".

Din

norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul

că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât

hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a

prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei

Curți.

Prin

urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ca regulă, competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

curților de apel și numai prin excepție competența de

soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe.

O

asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul

art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod,

în căzui competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru

judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că

legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin

indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de

atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o

regulă nouă de competență, prin adăugare la lege,

rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd

că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin

modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din

Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor

judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute

numai de lege".

Constatări

similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce

prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei

Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile".

Nici

această normă nu conține o formulare de principiu în sensul

că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă

legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca

instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea

normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum

indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi

revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel,

același scop îl urmărește și recursul soluționat de

alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art.

483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile

alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este

incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și

aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din

Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3)

din Constituție prevede că acest rol se exercită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit

competenței sale".

Din

considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind

de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se

constată că nu este prevăzută în mod expres competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale.

Noul

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel

încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, curțile de

apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva

hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în

condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu

regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă.

În

aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a

recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate de către

Tribunalul Argeș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții

de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte

urmează a declina competența de soluționare a recursului,

văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a recursului declarat de contestatorul C.

împotriva Deciziei civile nr. 297 din data de 25 ianuarie 2017, pronunțate

de Tribunalul Argeș, secția civilă, în favoarea Curții de

Apel Pitești, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018,

Procesat

de GGC - GV