ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin încheierea de ședință din 25 martie 2016, Judecătoria Pitești a suspendat cauza, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul A. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea depusă la data de 12.12.2016 acesta a declarat că renunță la judecata cererii de recurs formulată.

Prin decizia nr. 696 din 13 decembrie 2016, Tribunalul Argeș a luat act de renunțarea recurentului la judecata căii de atac formulată împotriva încheierii de ședință din data de 25.03.2016 a Judecătoriei Pitești.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul B., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva nerespectării dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 128/15.06.2017 Curtea de Apel Pitești a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul putea lua act de manifestarea de voință a părții interesate numai cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți, motiv pentru care s-a apreciat că se impune verificarea de către instanța de recurs a acestui aspect.

Prin decizia nr. 360/2017 din 16 noiembrie 2017 Tribunalul Argeș, secția Civilă a luat act de renunțarea recurentului A. la judecata recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 25.03.2016 a Judecătoriei Pitești, intimat fiind B..

A fost obligat recurentul să plătească intimatului suma de 119 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 25 ianuarie 2018, pârâtul B. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 12 martie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, iar hotărârea pronunțată asupra renunțării la judecată poate fi atacată cu recurs la intanța ierarhic superioară, conform art. 406 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, soluțiile prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, pot fi atacate, potrivit art. 406 alin. (6) C. proc. civ., cu recurs, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Aceste considerente relevă că Înalta Curte nu poate soluționa recursul declarat împotriva unei decizii a tribunalului prin care s-a luat act de renunțarea la judecată.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Argeș, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 360/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.