ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3538/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2017, Judecătoria Bârlad a respins cererea de suspendare a judecării pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, formulată de pârâta S.C. A. S.A. prin lichidator B.-Filiala Cluj și a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 10 mai 2017.

Prin sentința civilă nr. 806 din data de 10 mai 2017, Judecătoria Bârlad a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A respins excepția tardivității formulării cererii adiționale invocată de Fondul de Garantare a Asiguraților.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraților.

A admis cererea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.A. Sibiu, prin S.C. A. S.A. - Sucursala Zonală Bacău, prin lichidator judiciar provizoriu B. - Filiala Cluj, D. și E.

A obligat pe pârâta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar, să plătească reclamantului suma de 8032,76 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite prin avarierea autovehiculului marca x. cu nr. de înmatriculare x, daune ce fac obiectul dosarului de daună nr. x din data de 9 decembrie 2015 în baza poliței de asigurare nr. x cu valabilitate de la 12 septembrie 2015, la 11 martie 2016.

A obligat pe pârâta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu B. - Filiala Cluj, să plătească reclamantului suma de 1307 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 507 RON taxă de timbru și suma de 800 RON onorariu apărător.

A obligat pe pârâta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu B. - Filiala Cluj, să plătească pârâtului D. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Prin decizia nr. 1676A din data de 29 noiembrie 2017, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis apelul declarat de Societatea de asigurare în faliment A. S.A. prin lichidatorul judiciar B.-Filiala Cluj împotriva încheierii din 26 aprilie 2017 și a sentinței civile nr. 806 din data de 10 mai 2017 pronunțate de Judecătoria Bârlad, pe care le-a anulat în parte doar cu privire la soluția dată cererii de suspendare și soluția de admitere a cererii reclamantului față de pârâta Societatea de asigurare în faliment A. S.A., în sensul că:

În temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a suspendat judecata acțiunii în pretenții formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu Societatea A. S.A., societate în faliment, reprezentată prin lichidatorul judiciar B.-Filiala Cluj.

A înlăturat din sentință dispozițiile privind obligarea pârâtei Societatea A. S.A., societate în faliment, la plata cheltuielilor de judecată.

A păstrat restul dispozițiilor care nu sunt contrare acestei decizii.

Reclamantul F. a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii, iar Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 330 din data de 11 iunie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului formulat de reclamantul C. împotriva deciziei civile nr. 1676A din data de 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 august 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluția din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vaslui revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul C. împotriva deciziei nr. 1676/A din data de 29 noiembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.10.2018.