ÎCCJ, Decizia nr. 76/2021

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1100/A din data de 29 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2014, B. a formulat contestație la executare.

Prin decizia penală nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat B. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunțate de secția penală a instanței supreme, în dosarul nr. x/2014.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că instituția contestației la executare a fost reglementată ca un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea însă modifica soluția pronunțată, soluție care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Totodată, s-a reținut că prin intermediul contestației la executare nu se poate modifica soluția, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale pot fi invocate doar aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat faptul că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii definitive în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea soluției ce a intrat în autoritatea de lucru judecat, instanța supremă a apreciat că prezenta cale de atac nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Mai mult decât atât, s-a făcut trimitere la cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., în care o persoană condamnată poate formula contestație la executare.

Astfel, s-a reținut că printre cazurile ce pot fi invocate ca temei al contestației la executare se numără și cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv atunci "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", prin nelămurire cu privire la hotărârea care se execută înțelegându-se existența unei neclarități a acesteia.

În aceste condiții, s-a constatat de către prima instanță că susținerile contestatorului condamnat în sensul că instanța supremă ar fi pronunțat o hotărâre nelegală, cu prilejul soluționării recursului în casație, în condițiile în care nu a analizat probele invocate de acesta și a expus în motivarea soluției o serie de argumente ce coincid cu cele avute în vedere de către instanța de apel, nu se pot subsuma noțiunii de nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, ceea ce se contestă, în realitate, fiind împrejurarea că, în mod greșit, instanțele nu au reținut că fapta pentru care a fost condamnat nu ar fi prevăzută de legea penală, aspect ce a fost criticat și în apel, dar și în calea extraordinară de atac a recursului în casație, fiind analizat în considerentele deciziei. Or, contestația la executare nu echivalează cu o cale ordinară sau extraordinară de atac împotriva hotărârii de condamnare pronunțate, autoritatea de lucru judecat a acesteia neputând fi pusă în discuție în actualul cadru procesual.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, condamnatul B. a exercitat calea de atac a contestației, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 15 februarie 2021, termen la care s-a dispus amânarea cauzei la data de 15 martie 2021 având în vedere lipsa de apărare a contestatorului condamnat.

La termenul de judecată din data de 15 martie 2021 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale contestatorului condamnat, precum și ale apărătorului său ales fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III

1

din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 425

1

din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, condamnatul B. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația la titlu, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat B. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunțate de secția penală a instanței supreme, în dosarul nr. x/2014, decizie prin care a fost respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 1100/A din data de 29 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2014.

În condițiile în care contestația la titlu a fost formulată împotriva unei decizii definitive (decizia penală nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018, pronunțată de secția penală a instanței supreme, în dosarul nr. x/2014), aceasta poate fi soluționată tot printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, nici hotărârea pronunțată în contestația la titlu, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., nu este supusă vreunei căi de atac.

Prin urmare, cum calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, respectiv a deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, se constată că acest demers este de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 650 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2021.