ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.03.2016 (urmare a declinarii competentei de catre Curtea de Apel Pitesti, prin sentinta nr. 40/25.02.2016 pronuntata in dosarul nr. x/2015), reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. W., X., Y., Z., AA., BB., judecători în cadrul Tribunalului Bucuresti, au chemat in judecată pe paratul Ministerul Justitiei, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare din reclamanti în parte, a unor noi ordine de salarizare, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, in baza art. 1, alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare functie, transa de vechime in functie si transa de vechime in munca in care se afla fiecare reclamant.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1487 din 4 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis actiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. W., X., Y., Z., AA., BB., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. A fost obligat paratul să emită cate un ordin de salarizare pentru fiecare reclamant, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015, in baza art. 1, alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcție, tranșa de vechime în functie și tranșă de vechime în muncă în care se află fiecare reclamant.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1487 din 4 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate conform art. 496 C. proc. civ. În contextul enunțării dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 90 2 din Legea nr. 567/2004 și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, s-a susținut de către recurentul-pârât că aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014 nu îi privește pe reclamanții judecători, având în vedere că aceasta este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile la care se referă, respectiv personalul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, doar categoria funcționarilor publici și personalul contractual, nu și magistrații. Astfel, în opinia recurentului, instanța de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și funcție. Or, instanța nu are atribuția de a completa norma legală printr-o interpretare care urmărește înlăturarea sensului discriminatoriu al dispozițiile legale. În situația în care intenția legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014 să fie aplicabile întregului personal din toate instituțiile și autoritățile publice, aceasta s-ar fi realizat prin modificarea alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate, un argument important în susținerea acestei poziții fiind reprezentat de adoptarea O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, ordonantă prin efectul căreia, în opinia recurentului, poate avea loc înlăturarea eventualelor discrepanțe sau diferente salariale. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 23 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios adminstrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Bucuresti, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1, alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare functie, tranșă de vechime în functie și tranșă de vechime în munca în care se afla fiecare reclamant. Înalta Curte reține că prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5) 1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia: "(5) 1 Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, conform art. 5 alin. (1) 1 și (1) 2 din același act normativ: "(1) 1 Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1) 2 Prevederile alin. (1) 1 se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Principala problemă a cauzei deduse judecății, ce face obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5) 1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, anterior redate, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015. Prima instanță a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014. Totodată, din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 consfințindu-se principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație, egalizarea remunerațiilor trebuind efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Prin urmare, concluzia instanței de fond este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5) 1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat. Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că: "Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică. (...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...) În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene." În fine, același punct de vedere a fost exprimat si de ceilalti ordonatori de credite din cadrul sistemului de justitie, respectiv Consiliul Superior al Magisraturii în ceea ce priveste drepturile salariale ale magistratilor-membri ai Consiliului, Inalta Curte de Casatie si Justitie în ceea ce priveste salarizarea magistratilor de la instanta suprema, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in ceea ce priveste salarizarea procurorilor, toti acesti ordonatori intepretand si aplicand corect Legea nr. 71/2015 si emitând noi ordine de salarizare prin care au fost eliminate discrepantele de salarizare intre persoane ce ocupau aceeasi functie, aveau aceeasi transe de vechime în muncă, aceeasi transa de vechime in functie, în acelasi sens înscriindu-se și intepretarea dată textului de lege în discuție de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în sedinta din data de 30.06.2015. Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și magistraților este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.