ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 9 ianuarie 2013, petenta SC M.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN, anularea procesului–verbal de constatare a contravenției din 23 noiembrie 2012. În motivarea plângerii, petenta a arătat că se impune anularea procesului-verbal, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 raportat la art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința nr. 7842 din 8 mai 2013, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Buzău. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr: 134/2010 privind C. proc. civ., a fost modificată O.G. nr. 15/2002 și a fost introdus art. 10 1 conform căruia competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G.
nr. 15/2002, revine judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Instanța a reținut că în situația de față este vorba de o competență teritorială exclusivă, iar excepția de necompetență este una absolută care poate fi invocată și de instanță din oficiu în orice stare a pricinii. În cauza de față, petenta SC M.S. SRL are sediul în sat F., comuna Z., județul Buzău, astfel că instanța competentă este Judecătoria Buzău. Prin sentința nr. 15987 din 12 noiembrie 2013, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, constatând ivit conflictul negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 9 ianuarie 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare. Judecătoria Buzău a reținut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În opinia Judecătoriei Buzău, prin această normă de drept se prevede în mod imperativ care este, din punct de vedere teritorial, instanța competentă a judeca plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenție. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
1. Argumente de fapt și de drept relevante Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 ianuarie 2013, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, petenta SC M.S. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție emis de C.N.A.D.N.R., prin care s-a constatat săvârșirea, la data de 23.11.2012, pe raza localității B., județul Cluj, a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 9 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 (în forma anterioară introducerii, prin Legea nr. 2/2013, începând cu data de 15 februarie 2013, a art. 10 1 , care stabilește competența judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul) conform cărora „contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”, coroborate cu dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție aparține „judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”. Or, conform datelor menționate în procesul-verbal contestat, contravenția a fost săvârșită pe raza localității B., județul Cluj, care se află în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca, instanță căreia îi revine competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor citate anterior. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.
civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC M.S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC M.S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., CESTRIN în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.