ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2018

Ședința publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 823/12.06.2016, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 534/29.03.2016, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și, în consecință, a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 300.535,07 RON, calculată asupra debitului principal în cuantum de 1.327.675,47 RON, începând cu data de 23.12.2012 și până la data introducerii acțiunii, respectiv 31.10.2014, la plata, în continuare, a dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal, până la data achitării efective a întregului debit, precum și la plata sumei de 137.891,33 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată asupra părții din debitul principal achitată cu întârziere, respectiv asupra sumei de 1.172.324,53 RON, începând cu data de 23.12.2012 și pană la data de 20.11.2013; a respins cererea de îndreptare a erorii materiale privind calcului cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de acordare a penalităților de întârziere.

Prin decizia nr. 616/2016/16.11.2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins excepția nulității apelului, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea de completare a sentinței nr. 534/2016 și a stabilit că dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 1.172.324,53 RON este datorată de pârâtă pentru perioada 5.03.2013 - 20.11.2013, iar dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 1.327.675,47 RON este datorată de pârâtă începând cu data de 5.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului și a menținut sentința atacată sub aspectul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva acestei decizii, B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că au fost acordate penalități asupra unui debit prescris și, mai mult, nu a fost îndeplinită condiția punerii în întârziere a debitorului.

În acest sens, a susținut că, potrivit Decretului nr. 167/1958, în materia asigurărilor termenul general de prescripție este de 2 ani, astfel că dreptul de a ridica pretenții privind achitarea despăgubirii se stinge în 2 ani de la momentul producerii evenimentului, în speță de la data producerii incendiului.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și a susținut că în mod nelegal instanța de apel a acordat penalități de la data depunerii raportului de expertiză extrajudiciară depus de expertul C. în dosarul de fond.

În opinia recurentei, sus-menționatul raport reprezintă doar un act la dosarul de daună, iar nu o notificare de punere în întârziere.

În acest context, a subliniat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a notificat-o niciodată, simpla corespondență de completare a dosarului de daună cu documentele solicitate nereprezentând o reală punere în întârziere.

In ceea ce privește acordarea penalităților aferente sumei deja achitate, respectiv sumei de 1.172,324 RON, a susținut că nici asupra acestei sume nu a fost pusa în întârziere, iar plata a fost făcută de comun acord cu reclamanta.

A mai susținut recurenta că un alt aspect important este cel al sumei la care se raportează penalitățile, subliniind că instanțele au acordat penalități raportându-se fie la suma asigurată, fie la suma rezultată din expertiză, fără a se avea în vedere cheltuielile suplimentare în cuantum de 892.760 RON, care nu au fost asigurate prin polița de asigurare.

Or, dacă din suma stabilită prin raportul de expertiză, respectiv 3.000.000 RON, se scad cheltuielile suplimentare, rămâne un rest de 2.107.330 RON, care se situează sub suma asigurată în cuantum de 2.500.000 RON, astfel că, având în vedere că s-a achitat inițial suma de 1.172.324,53 RON, rezultă o diferență de despăgubire de 935.005 RON.

Prin urmare, penalitățile trebuie calculate la suma de 935.005 RON, iar nu la suma de 1.327.675,47 RON.

Așa fiind, a conchis că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția dreptului material la acțiune, dar și că instanța a acordat penalități asupra unor sume deja acceptate de reclamantă, și, nu în ultimul rând, a acordat penalități calculate în mod greșit la suma asigurată, în condițiile în care nu a fost pusă în întârziere.

La data de 28.03.2017, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La data de 07.12.2017, intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a reiterat susținerile vizând lipsa criticilor de nelegalitate.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.994,63 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 27.02.2018, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. 5 C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 616/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2018.