ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3527/2018

Ședința publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 4047 din 27 martie 2017, Judecătoria Iași a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și A. VENIAMIN, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A..

A constatat caracterul abuziv al clauzei înserate la art. 2.10 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1140 din 22 iunie 2007, în condiții Generale de creditare - Anexă și pe cale de consecință, dispune anularea acesteia.

A obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 17761 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând diferența dintre dobânda percepută de bancă și cea datorată potrivit dispozițiilor art. 2.10.b din Contract calculată din luna iulie 2008 și până la data de 29 septembrie 2015 precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, în cuantum de 2602,63 euro în echivalent RON la data plătii, potrivit răspunsului la obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, întocmit de doamna expert E..

A obligat pârâta să achite în continuare dobânda legală aferentă debitului, de la data de 30 septembrie 2015 și până la achitarea efectivă a debitului.

A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

A obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 5880 RON (3000 RON onorariu avocat și 2880 RON onorariu expert).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât A., B. și A. VENIAMIN cât și S.C. D. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelurile declarate de A., B. și A. VENIAMIN și S.C. D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4047 din 27 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs D. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 95 din 19 martie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în soluționarea recursului.

A declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului formulat de D. S.A. împotriva deciziei nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de apel a reținut că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv a fost declarată neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, că prin această decizie s-au atribuit noi valențe art. 126 alin. (3) din Constituție, conform căruia "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale", reținând că rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - de unificare a jurisprudenței - nu se poate realiza numai pe calea recursului în interesul legii, ci și prin casarea hotărârilor instanțelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile, astfel că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine art. 126 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Iași revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 1264/2017/CIV din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Iași.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 septembrie 2018.