ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2143/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2143/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 23 mai 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1033/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sebeș s-a admis contestația formulată de A. S.A, în calitate de cesionar al creanței deținută de B. S.A, în contradictoriu cu intimații C., D. și C. și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară depunerii notificării.
Împotriva acestei sentințe, intimații C., C. și E. au declarat apel, care, prin decizia nr. 1047/A/2017 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, a fost respins.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs C., C. și E., recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ., cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, cu privire la neconstituționalitatea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
La termenul din data de 13 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului.
Prin decizia nr. 20/2018 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de C., C. și D. împotriva sentinței nr. 1047/A/2017 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă ca instanță de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege.
S-a mai reținut că, dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol prevăd că, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Prin urmare, potrivit acestor dispoziții, s-a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiție are plenitudine de competență în judecarea recursurilor, curțile de apel judecând, ca instanțe de recurs, doar în cazurile anume prevăzute de lege.
Așadar, în lipsa unei norme legale care să menționeze în mod expres că recursul se judecă de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea ce se atacă cu recurs, s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța competentă să se pronunțe asupra căii de atac a recursului.
Recursul a fost înregistrat la data de 28 februarie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Prin rezoluția completului din data de 5 martie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 23 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică din 23 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale și a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.
Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.
În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.
În speța supusă examinării, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că împotriva deciziei nr. 1047/A/2017 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ.. De asemenea, a considerat că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.
Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
Interpretarea dată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.
Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.
În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.
Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.
Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.
Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Alba în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:
"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții- pârâți C., D. și C. împotriva deciziei nr. 1047/A/2017 din 15 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.