ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2056/2018

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ- Teritorială Județul Mehedinți a chemat în judecată pârâta S.C. "A." S.R.L. Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 553.686 RON, din care: suma de 494.713 RON, pentru includerea în formularul F3 a unor utilaje/echipamente tehnologice ca "Materiale", și suma de 58.973 RON reprezentând beneficiu nerealizat, totodată solicitând și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri.

Pârâta S.C. "A." S.R.L. Timișoara a formulat cerere reconvențională, la 16 martie 2015, prin care a solicitat obligarea reclamantei- pârâte Unitatea Administrativ- Teritorială Județul Mehedinți să o despăgubească în mod just cu contravaloarea valorii serviciilor prestate de către pârâtă în cuantum de 10.600 RON.

La aceeași dată, pârâta S.C. "A." S.R.L. Timișoara a formulat și întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat: excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât formularul F3 nu este însușit de către societate; excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, reținând că acțiunea este prematură, întrucât reclamanta avea obligația de a anula actul vătămător, sau luarea altor măsuri de remediere, procedura fiind prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006; excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru vicii aparente, și, excepția lipsei de interes legitim în promovarea cererii de chemare în judecată, raportată la excepția abuzului de drept procesual și dedusă din interdicția cuprinsă în adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

La data de 30.03.2015, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de A., iar la data de 08.04.2015, a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca inadmisibilă.

Prin încheierea de ședință din 27.04.2015, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârât reconvențional Consiliului Județean Mehedinți

La data de 07.09.2015, Consiliul Județean Mehedinți a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, în motivare invocând și excepția lipsei calității procesuale pasive a Unității Administrativ Teritorială Județul Mehedinți, în cererea reconvențională.

Invocându-se excepția de nelegalitate a deciziei 47/2014, la data de 16.11.2015, față de faptul că emitentul actului este Curtea de Conturi a României - Camera De Conturi Mehedinți, s-a dispus conceptarea și citarea acesteia în cauză, iar la data de aceasta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în principal, ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

La data de 04.02.2016, Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea, în principal, ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 27 aprilie 2016, fila x au fost soluționate următoarele excepții: lipsa calității active a reclamantei, excepția inadmisibilității pentru neatacarea hotărârii Curții de Conturi și unite cu fondul lipsa calității procesuale pasive, interes și prescripție și neindicare temei de drept.

Prin încheierea din data de 28 martie 2016 a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7.2 din decizia nr. 47/2014 a Curții de Conturi a României Camera de Conturi Mehedinți în raport de dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 28/2008.

Prin sentința nr. 60/2016, pronunțată la data de 18 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile; a respins acțiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți și pârâții S.C. A. S.R.L. Timișoara, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mehedinți și Consiliul Județean Mehedinți, și a respins cererea reconvențională; a respins cererile de plată a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 572/2017, pronunțată la data de 06 iulie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți împotriva încheierii din data de 28.03.2016 și a sentinței nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Timișoara împotriva încheierii din data de 27.04.2015 și a sentinței nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, și de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului Mehedinți împotriva încheierii din data de 28.03.2016, pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- pârât Consiliul Județean Mehedinți; a schimbat în tot încheierea din data de 28.03.2016, în sensul că a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 47/2014 a Curții de Conturi Mehedinți, ca inadmisibilă; a schimbat în parte sentința nr. 60/18.04.2016 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată formulată de U.A.T. Mehedinți; a menținut dispozițiile încheierii din data de 27.04.2015 și celelalte dispoziții ale sentinței nr. 60/18.04.2016.

Reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, JUDEȚUL MEHEDINȚI a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 491 din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., cu referire la art. 474 alin. (1) din același Cod, raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA a depus la dosar recurs incident, în cadrul termenului procedural legal, odată cu întâmpinarea la recursul principal.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului principal, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 101 alin. (1) din același Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia nr. 572/2017 din 6 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care instanța de apel a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți împotriva încheierii din data de 28.03.2016 și a sentinței nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016; de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Timișoara împotriva încheierii din data de 27.04.2015 și a sentinței nr. 60/2016 din 18 aprilie 2016, și de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului Mehedinți împotriva încheierii din data de 28.03.2016 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- pârât Consiliul Județean Mehedinți; a schimbat în tot încheierea din data de 28.03.2016, în sensul că a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 47/2014 a Curții de Conturi Mehedinți, ca inadmisibilă; a schimbat în parte sentința nr. 60/18.04.2016 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată formulată de U.A.T. Mehedinți; a menținut dispozițiile încheierii din data de 27.04.2015 și celelalte dispoziții ale sentinței nr. 60/18.04.2016.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Societatea "A." S.R.L. Timișoara la plata sumei de 553.686 RON, din care: suma de 494.713 RON, pentru includerea în formularul F3 a unor utilaje/echipamente tehnologice ca "Materiale", și suma de 58.973 RON reprezentând beneficiu nerealizat. Cererea este supusă criteriului valoric, potrivit dispozițiilor art. 101 Noul C. proc. civ.

Astfel, devin incidente dispozițiile art. 101 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora, "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că, în acțiunea în pretenții derivând din executarea unui contract, competența materială se determină ținându-se seama de valoarea părții din obiectul dedus judecății.

Reglementarea expresă a modului de determinare a valorii obiectului în situația cererilor menționate conduce la concluzia că legiuitorul a considerat că aceste cereri sunt evaluabile în bani, astfel încât determinarea competenței materiale și a căii de atac se face întotdeauna în raport de valoarea obiectului cererii.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condițiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale vizează atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curții Constituționale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunțate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale.

Per a contrario, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 06 iulie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar anterior declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste considerații, cum, în speță, valoarea obiectului cererii de față este de 553.686 RON, care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia nr. 572/2017 din 06 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menționat dreptul părții de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoașterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens, putând fi evocat și textul art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Și potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA, față de prevederile art. 491 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 472 alin. (2) din același Cod, potrivit cu care, "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", se reține că recursul incident a rămas fără efect, urmând a fi respins ca atare.

Cât privește cererea recurentei- pârâte S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, față de prevederile art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Or, textul legal determină clar debitorul (partea care pierde procesul) și creditorul (partea care câștigă) obligației având ca obiect cheltuielile de judecată, recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA nefiind parte care câștigă, din moment ce recursul acesteia urmează a fi respins.

Instanța de recurs nu poate stabili din cuantumul total al cheltuielilor efectuate de recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA, ce proporție a fost determinată de formularea recursului incident și care sunt cele aferente apărărilor formulate în raport cu recursul principal.

Numai în ipoteza în care partea ar fi reușit, pe baza contractului perfectat de părți și a defalcării explicite a onorariului avocațial în contravaloare prestații aferente apărărilor formulate în raport cu recursul principal, instanța ar putea să acorde acest ultim tip de cheltuieli; faptul că s-au emis mai multe facturi de către avocatul părții este irelevant în condițiile în care conținutul înțelegerii dintre avocat și clientul său nu poate rezulta decât din contractul de asistență juridică, ce nu a fost depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, JUDEȚUL MEHEDINȚI împotriva deciziei nr. 572/2017 din 6 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și, pe cale de consecință:

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. TIMIȘOARA de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nefondată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.