Decizia nr. 496/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă Faliment, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL a solicitat în contradictoriu cu Municipiul Iași, constatarea încetării de drept a contractului de locațiune nr. x/10.10.2011, încetare care a intervenit în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, precum și la plata daunelor moratorii până la data îndeplinirii efective a obligației de predare. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a susținut că facturile emise de S.C. CET Iași nu au fost achitate, pârâtul Municipiul Iași figurând în evidențele contabile ale societății debitoare cu un debit principal neachitat în cuantum de 23.646.059,91 RON, conform facturilor enumerate în cuprinsul acțiunii și aflate în dosarul tribunalului. Prin încheierea din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă Faliment, s-a dispus transpunerea cauzei la completul D8 Comercial, raportat la calificarea dată de instanță cererii de chemare în judecată, aceasta urmând a fi soluționată potrivit dreptului comun, în cadrul secției a II-a Civilă - contencios administrativ și fiscal. Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civilă - contencios administrativ și fiscal, având ulterior numărul 2177/99/2012/335*, cu motivarea că litigiul pendinte nu este de competența exclusivă a judecătorului sindic. Din verificarea actelor dosarului, rezultă că prin sentința civilă nr. 679 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Iași, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei S.C. CET S.A. Iași, iar prin sentința civilă nr. 461 din 11 martie 2014 a Tribunalului Iași s-a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitoarei, desemnând ca lichidator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare SPRL.

Prin sentința civilă nr. 303 din 2 iunie 2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. CET S.A. Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL și, în consecință, s-a constatat încetat de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 contractul de locațiune înregistrat sub nr. x din 10 octombrie 2011. Totodată, s-a dispus restituirea către reclamantul locator a bunurilor ce au format obiectul contractului de locațiune, menționate în Anexa 1 la procesul-verbal de predare primire din 19.10.2011. A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune moratorii, constând în dobânda legală calculată de la data de 05 mai 2014 si până la data îndeplinirii efective a obligației de predare a bunurilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. și pârâtul Municipiul Iași. Prin decizia nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârât și a menținut sentința atacată. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că tribunalul a apreciat în mod corect faptul că pârâtul nu a fost pus în întârziere cu privire la o sumă de bani ca echivalent al obligației, ci doar cu privire la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de locațiune, contract care însă nu cuprinde nicio clauză penală. Totodată, au fost înlăturate și criticile reclamantei referitoare la acordarea daunelor moratorii constând în dobânda legală calculată de la data de 05.05.2014 și până la îndeplinirea afectivă a obligației de predare a bunurilor, apreciindu-se că acesta sunt nedovedite și astfel nu pot fi acordate. Și criticile pârâtului referitoare la nemotivarea corespunzătoare a sentinței apelate, precum și cea referitoare la neadministrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei au fost găsite neîntemeiate. De asemenea, instanța de apel a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la lipsa încheierii din 28 aprilie 2015, având în vedere că aceasta se află la dosarul primei instanțe.

La 11 martie 2016, atât reclamanta, cât și pârâtul au formulat recurs împotriva deciziei nr. 12/2016 din 13 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor care au făcut obiectul contractului de locațiune nr. x/10.10.2011, începând cu data de 5 mai 2014 și până la data îndeplinirii efective a obligației de predare a bunurilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Iași, în aceste limite. În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1536 și 1537 C. civ. Totodată, s-a învederat că dispozițiile art. 1536 C. civ. au fost greșit interpretate și aplicate, având în vedere că acest articol reglementează dreptul creditorului de a pretinde daune interese egale cu dobânda legală calculată asupra echivalentului în bani al obligației de a face, dobândă legală care începe să curgă de la data la care debitorul a fost pus în întârziere cu privire la executarea obligației de a face. În plus, creditorul nu putea fi obligat sau constrâns să solicite executarea prin echivalent a obligației, cât timp executarea în natură este posibilă. Sub acest aspect mai susține că debitorul obligației de predare a bunurilor a fost pus în întârziere chiar prin notificarea de denunțare a contractului de locațiune, respectiv adresa nr. x/01.04.2014, depusă în probațiune la dosarul de fond, împrejurare reținută chiar în considerentele hotărârii apelate. Prin urmare, arată reclamanta că obligarea pârâtului la plata de daune moratorii calculate de la data de 5 mai 2014 și până la data predării efective a bunurilor era pe deplin întemeiată.

Recursul recurentului-pârât Municipiul Iași a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor sale, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul cererii, instanța încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă, pârâtul a învederat că a formulat critici și sub aspectul inadmisibilitații cererii introductive, raportat la obiectul acesteia, respectiv acțiune în constatare, precum și raportat la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare. De asemenea, s-a susținut că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al Municipiului Iași, deoarece nu s-a administrat proba cu expertiza, solicitată în apel, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor de procedură și atrage sancțiunea nulității absolute. Tot sub acest aspect, s-a arătat că, în speță, se impunea identificarea bunurilor folosite în domeniul energiei termice, pentru stabilirea situației de fapt deduse judecății. Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că motivarea deciziei pronunțate în apel nu cuprinde considerentele pentru care s-a dispus respingerea apelului pârâtului. S-a mai învederat, sub acest aspect, că instanța de apel a arătat în cuprinsul hotărârii recurate că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fără însă a motiva corespunzător decizia pronunțată nefiind analizate condițiile în care poate opera denunțarea unui contract aflat în derulare din perspectiva Legii nr. 85/2006. Totodată, invocând dispozițiile art. 488 alin. . 1 pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Din această perspectivă, s-a precizat că nu poate opera denunțarea contractului de locațiune, întrucât neplata facturilor invocate de reclamantă a fost determinată de culpa acesteia. Concret, s-a susținut că reclamanta CET Iași nu și-a fi îndeplinit obligațiile asumate, respectiv cele prevăzute de art. 7 din Contractul de locațiune, în sensul că nu i-a comunicat valoarea amortizării lunare a bunurilor pentru folosința cărora a emis facturile motiv pentru care a apreciat că reclamanta nu poate pretinde plata contravalorii folosinței bunurilor închiriate. Recurentul-pârât a mai învederat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică. În opinia sa, cererea de chemare în judecată este nefondată, față de împrejurarea că denunțarea contractului de locațiune nu poate conduce la maximizarea averii debitoarei, întrucât aceasta ar fi în imposibilitate de a conserva bunurile ce formează obiectul litigiului și, într-o astfel de situație, bunurile nu ar mai putea fi valorificate. O ultimă critică invocată de recurentul-pârât privește faptul că, în mod greșit, instanța nu a procedat la analizarea tuturor argumentelor invocate în cuprinsul cererii de apel, motiv pentru care apreciază că în cauză se impune rejudecarea în fond a raportului juridic dedus judecății.

Intimatul-pârât Municipiul Iași a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei. În cuprinsul întâmpinării a arătat, în esență, că punerea în întârziere a debitorului cu privire la executarea prin echivalent a obligației reprezintă o condiție pentru acordarea daunelor moratorii. Faptul că reclamanta se află în procedura falimentului nu reprezintă un impediment în punerea în întârziere a debitorului unei obligații, iar prin comunicarea notificării de denunțare nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 1.536 C. civ. Totodată, s-a arătat că în mod corect instanțele anterioare au reținut că reclamanta nu a invocat sau dovedit existența prejudiciului și nici întinderea acestuia. Mai mult decât atât, pârâta a susținut că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât nu poate opera denunțarea contractului de locațiune, neplata facturilor invocate de reclamantă fiind justificată față de culpa reclamantei. Recurenta-reclamantă Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât. În cuprinsul întâmpinării, reclamanta a arătat că în condițiile în care instanța de apel a reținut că încetarea contractului de locațiune s-a solicitat în temeiul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, și nu ale art. 35 C. proc. civ., critica recurentului potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în apel este nefondată. Instanța de apel a analizat acest argument al apelantului și 1-a înlăturat ca nefondat, reținând temeiul de drept corect al acțiunii introductive, respectiv art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Totodată, s-a mai susținut că soluția instanței de apel, de respingere a probelor cu expertiza în construcții și termoenergetică, solicitate de pârâtul Municipiul Iași, este temeinică și legală. În combaterea criticii referitoare la nemotivarea deciziei atacate reclamanta a arătat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie una calitativă, și nu cantitativă și că instanța nu trebuie să dea un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți. Au fost apreciate ca fiind nefondate și criticile referitoare la imposibilitatea maximizării averii debitorului ca urmare a denunțării contractului de locațiune, susținându-se că au fost analizate condițiile cerute în acest sens de art. 86 din Legea nr. 85/2006. În plus, s-a arătat că Municipiul Iași nu a contestat măsura lichidatorului judiciar privind denunțarea contractului de locațiune, astfel încât, criticile vizând legalitatea măsurii nu pot fi invocate și analizate în acest cadru procesual. Recurentul-pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă, prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de reclamantă în cuprinsul întâmpinării.

Prin rezoluția aflată la dosar s-a stabilit că recursul recurentei-reclamante este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, iar recursul recurentei-pârâte este scutit de plata taxei judiciare potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 21 martie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. La 18 aprilie 2017, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia. Prin încheierea din 20 iunie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL și de pârâtul Municipiul Iași prin Primarul Municipiului Iași și a stabilit termen de judecată la data de 7 noiembrie 2017. Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecarea recursurilor până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2012, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a formulat cererea de repunere pe rol, ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului care a generat suspendarea cauzei. Recurentul-pârât a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de repunere pe rol, având în vedere a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei 649 din 21 martie 2019. Prin încheierea din 14 mai 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol, după care a dispus suspendarea judecării recursurilor până la soluționarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 649 din 21 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, înregistrată sub nr. dosar x/2019, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. La 6 decembrie 2019, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, deoarece dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având ca obiect revizuire a fost soluționat irevocabil. Instanța a stabilit termen la 11 februarie 2020, când a dispus repunerea cauzei pe rol. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că obiectul litigiului îl constituie solicitarea reclamantei Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași, prin administrator judiciar de a se constata, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași, încetarea de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a contractului de locațiune nr. 86009 din 10 octombrie 2011, obligarea pârâtului la predarea bunurilor care au făcut obiectul acestui contract, precum și la plata daunelor moratorii potrivit art. 1536 C. civ. constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor, începând cu data de 5 mai 2014 și până la îndeplinirea obligației de predare a bunurilor. Prima instanță a admis primele două capete de cerere, și a respins al treilea petit, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1536 C. civ., deoarece pârâtul a fost notificat doar cu privire la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de locațiune, nefiind pus în întârziere cu privire la echivalentul în bani al acestora. Totodată, s-a reținut că reclamanta trebuia să dovedească, în conformitate cu dispozițiile art. 1537 C. civ. existența și întinderea prejudiciului, condiție neîndeplinită în cauză. Instanța de apel, în baza acelorași argumente, a respins apelul reclamantei, care a criticat soluția pronunțată cu privire la respingerea daunelor moratorii. De asemenea, prin decizia pronunțată, a respins apelul formulat de pârât care a criticat sentința cu privire la modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, susținând că era posibilă promovarea acțiunii pentru realizarea dreptului. Criticile au mai vizat încălcarea dispozițiilor legale privind motivarea hotărârii și a celor referitoare la administrarea probelor, care de asemenea au fost înlăturate de instanța de apel, precum și cele privind modul de aplicare a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006. Prin recursul formulat, reclamanta Centrala Electrică de Termoficare S.A. CET Iași prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, cuprinse în prevederile art. 1536 și 1537 C. civ., referitoare la punerea în întârziere și respectiv, calcularea prejudiciului. De asemenea, recurenta a arătat, că deși prin motivele de apel a invocat dispozițiile art. 1522 C. civ., potrivit cărora pârâtul a fost pus în întârziere, în conformitate cu dispozițiile legale, prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel nu a analizat această critică. Astfel, Înalta Curte observă că deși nu sunt invocate, dezvoltarea acestei critic se înscrie în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pârâtul Municipiul Iași, prin recursul declarat a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de apel, în lipsa administrării probei cu expertiza în specialitatea construcții și termoenergetică, i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin hotărârea pronunțată în aceste condiții au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute. S-a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susținând că motivarea deciziei nu cuprinde considerentele pentru care s-a respins apelul, nefiind analizate condițiile în care poate opera denunțarea contractului de locațiune conform Legii nr. 85/2006 și nici criticile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare. De asemenea, a mai arătat recurentul-pârât că decizia instanței de apel este nelegală și pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că, contrar celor reținute prin decizia recurată, nu poate opera denunțarea contractului de locațiune deoarece facturile nu au fost achitate din culpa reclamantei. În acest sens a fost invocată excepția de neexecutare, însă și această critică a fost ignorată. Cu aceste precizări, Înalta Curte, observă că ambele părți, prin recursurile formulate au invocat motive de nelegalitate derivate din încălcarea unor dispoziții legale procedurale, care vor fi analizate, cu precădere, precum și a unor dispoziții de drept material. Prin urmare, în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de pârâtul Municipiul Iași, se va reține că în mod corect instanța de apel a respins critica referitoare la faptul că tribunalul nu a procedat la administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei, aplicând dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții legale, în calea de atac, părțile nu pot invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. În egală măsură, reluarea argumentelor referitoare la necesitatea efectuării unei expertize în specialitatea construcții și termoenergetică, chiar dacă această probă, solicitată în conformitate cu dispozițiile art. 478 alin. (2) C. civ., a fost respinsă, nu încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. Rămâne atributul instanței de apel de a aprecia, ca în raport cu motivele de apel invocate să dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., asupra utilității probei în soluționarea litigiului. De altfel, acesta este și sensul dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, dar interpretat greșit, prevedere legală care stabilește că instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță și a celor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., numai în cazul în care consideră că acestea sunt necesare soluționării cauzei. În consecință, dispozițiile legale criticate au fost corect aplicate prin decizia recurată, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, invocat de pârât, fiind nefondat, va fi respins ca atare. În privința criticilor de nelegalitate derivate din încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate. Sub acest aspect, se va reține că deși aceste dispoziții legale nu sunt invocate de recurenta-reclamantă, dezvoltarea criticii relevă incidența textului legal. S-a susținut că în ipoteza în care instanța de apel a considerat că punerea în întârziere era necesară, pentru obligarea pârâtului la plata daunelor-interese moratorii, condiția este îndeplinită, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a produs acest efect, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1522 C. civ. Deși invocată, dispoziția legală nu a fost analizată prin decizia recurată, ceea ce atrage incidența motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Concluzia este identică și în privința criticilor de nelegalitate formulate de pârâtul Municipiul Iași, din perspectiva aceluiași motiv de casare. Din verificarea considerentelor deciziei recurate nu rezultă argumentele în temeiul cărora au fost înlăturate motivele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în constatare a reclamantei, potrivit art. 35 C. proc. civ., susținându-se că este posibilă acțiunea în realizare. Instanța de apel, cu o motivare sumară, reține doar că societatea reclamantă fiind în procedura generală a falimentului, titularul cererii este lichidatorul judiciar, iar încetarea contractului s-a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a dezvolta în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și raționamentul în baza căruia a concluzionat astfel. Chiar dacă ar fi posibilă interpretarea că soluționând cauza pe fond instanța de apel a respins implicit motivul de apel privind inadmisibilitatea acțiunii aceasta nu excludea obligația analizării critici formulate sub acest aspect. Distinct de faptul că motivarea hotărârii trebuie să respecte exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., pentru a garanta dreptul părții la un proces efectiv, absența argumentelor de fapt și de drept care să justifice soluția pronunțată, face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă derivat din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1536 și 1537 C. civ., este, de asemenea, fondat. Astfel, reglementând acordarea daunelor moratorii în cazul executării cu întârziere a obligațiilor de a face, legiuitorul a statuat prin dispozițiile art. 1536 C. civ. că daunele-interese moratorii solicitate în această ipoteză sunt egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere cu privire la executarea obligației. Spre deosebire de daunele moratorii datorate în cazul unor obligații pecuniare care nu au fost achitate la scadență, în situația neexecutării unei obligații de a face, daunele interese sunt datorate, numai de la data punerii în întârziere a debitorului cu privire la executarea obligației de a face. În alți termeni, acordarea daunelor-interese este condiționată, în conformitate cu dispozițiile art. 1522 C. civ. de îndeplinirea formalităților privind punerea în întârziere a debitorului, fie prin notificare scrisă, comunicată în modalitățile prevăzute în alin. (2) al acestui articol, fie prin cererea de chemare în judecată prin care i se solicită executarea obligației. Prin urmare, în condițiile în care reclamanta a solicitat executarea obligației în natură și nu prin echivalent este greșită interpretarea instanțelor de fond care au considerat că, potrivit acestor dispoziții legale, pârâtul în calitate de debitor trebuie pus în întârziere și cu privire la echivalentul în bani al bunurilor a căror restituire s-a solicitat prin acțiunea formulată. În ceea ce privește evaluarea daunelor-interese moratorii în cazul obligațiilor de a face, precum și a altor obligații decât cele pecuniare, art. 1536 C. civ., statuează că în ipoteza altor obligații decât cele având ca obiect plata unor sume de bani, executarea cu întârziere dă în totdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală. Excepțiile de la această regulă sunt situațiile în care s-a stipulat o clauză penală care prevede un alt cuantum al daunelor-interese or, creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat prin întârzierea în executarea obligației. În alți termeni, rezultă că în cazul art. 1536 C. civ. legiuitorul a stabilit o evaluare legală a prejudiciului suferit de creditor în ipoteza executării cu întârziere a obligațiilor de a face care pot fi evaluate în bani, iar în cauză, în conformitate cu aceste dispoziții legale reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor din litigiu. Subsumat aceluiași motiv de recurs, reclamanta a invocat și interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1537 C. civ., critica fiind, de asemenea fondată. În conformitate cu dispozițiile legale menționate, dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de a proba prejudiciul, cu excepția cazului în care prin lege sau prin convenția părților se prevede altfel. Din această perspectivă, Înalta Curte, observă că aceste dispoziții legale au fost interpretate greșit întrucât există o evaluare legală a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1536 C. civ., iar reclamanta nu a solicitat daune-interese într-un cuantum superior celui rezultat din dobânda legală calculată asupra valorii contabile a bunurilor a căror restituire s-a solicitat. Motivele de recurs formulate de pârâtul Municipiul Iași, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținându-se că nu poate opera denunțarea contractului de locațiune, reclamanta fiind în culpă pentru neîndeplinirea propriilor obligații, motiv pentru care s-a invocat și excepția de neexecutare a contractului. Aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care s-a reținut că acest contract a fost denunțat în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, de la data notificării formulată în acest scop de lichidatorul judiciar. De altfel, recurentul-pârât nu formulează critici concrete, de nelegalitate, cu privire la aplicarea acestor dispoziții legale, ci reia aspecte de fond vizând, în esență netemeinicia hotărârii, raportat la modul de executare a obligațiilor contractuale. Aceste aspecte sunt în mod evident excluse în analiza recursului din perspectiva dispozițiilor legale menționate. În concluzie, Înalta Curte, constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar soluția ce se impune este aceea de admitere a recursurilor declarate de reclamantă și pârât, iar în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., se va dispune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată. Potrivit art. 501 C. proc. civ., în rejudecarea cauzei, vor fi analizate criticile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare, data punerii în întârziere a pârâtului, precum și valoarea prejudiciului, în conformitate cu datele concrete ale cauzei și regulile stabilite prin dispozițiile legale analizate.