ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Jibou la data de 06.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea acestora și a pârâtului C., precum și revendicarea suprafeței de 2.063 mp, pe care reclamanții susțin că pârâtul o ocupă abuziv.

Prin sentința civilă nr. 615 din 13.10.2017 a Judecătoriei Jibou, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C.

Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin decizia nr. 710 din 14 iunie 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B. și A. A obligat reclamanții la plata către pârâtul C. a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții B. și A. au. declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Sălaj, la data de 27 iulie 2018.

Prin adresa din 23.08.2018, Tribunalul Sălaj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 august 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluția completului din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale in soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu ort. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect grănițuire și revendicare.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4, orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă ca legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul, urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, aceiași scop îl. urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso ia plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest roi se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile ari 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui, judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile ari 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Sălaj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 710 din 14 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2018
Decizia nr. 579/2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 870 din data de 21 decembrie 2016, Judecătoria Jibou a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E. și a constatat nuli
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3610/2018
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 614 din 24 mai 2018, Tribunalul Sălaj a admis apelul declarat de reclamanta A. și a schimbat în parte
ÎCCJ 2018-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3241/2018
ă. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată solicitate de reclamant. Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. și pârâta B. S.A. au declarat apel. Prin decizia civilă nr. 201/2018 din 15 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2729/2018
anexa 1 de la răspunsul depus la data de 11.01.2016; a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.; a fost respinsă cererea în revendicare; a fost obligată pârâta la plata sumei de 400 RON, reprezentând chelt
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3080/2018
sumei de 107 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1964 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. S.A. Prin decizia civilă nr. 428/30.03.2018, Tribunalul Gorj, secția I ci
Sursă