ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, pe calea ordonanței președințiale, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., reprezentată legal de Președintele acesteia domnii D. și E., au solicitat instanței, suspendarea efectelor Hotărârilor adoptate în cadrul "Adunării Generale Extraordinare a C." din data de 19 martie 2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii în constatarea nulității absolute a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5790 din 05 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sector 1 București a respins cererea de suspendare a judecății; a admis cererea de emitere a ordonanței președințiale și a dispus suspendarea efectelor Hotărârilor adoptate în cadrul «Adunării Generale Extraordinare a USR» din data de 19 martie 2016 până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București, obligând pârâții, în solidar la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, pârâtul E. a solicitat suspendarea provizorie a execuției vremelnice a sentinței civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2016.

Tribunalul București, secția a V-a civilă prin încheierea din data de 25 august 2016 a admis cererea formulată de pârâtul E. și a dispus suspendarea executării provizorie a sentinței civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2016, până la soluționarea apelului formulat de pârâtul E..

Împotriva încheierii din data de 25 august 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pârâta C. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 14 decembrie 2016 F. a depus la dosarul cauzei cererea de intervenție "voluntară și principală în interesul legii".

Prin încheierea din data de 03 februarie 2017 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că cererea formulată de F. este o cerere de intervenție principală făcută în apel și în temeiul art. 62 alin. (3) și art. 64 alin. (4) C. proc. civ. a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de F..

Împotriva încheierii din data de 03 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie F. a declarat recurs ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat, în esență, că instanța a respins neîntemeiat cererea intervenientei F. având în vedere faptul că Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, dă posibilitatea oricărei persoane interesate să critice, să solicite anularea și să pretindă drepturi referitoare la adunări generale date cu încălcarea legii asociațiilor și fundațiilor.

Totodată, recurenta susține că pretențiile sale sunt în strânsă legătură cu dovedirea nelegalității adunărilor generale ale C. din anul 2009 și anul 2013 și că instanța de apel trebuia să îi permită și să îi solicite acordul și punctul de vedere privind nelegalitățile sesizate din perspectiva legii (frauda la lege).

În continuarea motivării, recurenta a prezentat temeiul în baza căruia sunt solicitate modificările în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, argumentele cererii de intervenție voluntară, arătând interesul și scopul său în demersul judiciar efectuat, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, înscrisurile ce nu au fost depuse și necesare validării modificărilor în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, arătând că procesele-verbale din data de 07 octombrie 2013 și cel din 23 noiembrie 2009 nu întrunesc cerința legală și statutară și susținând că opozabilitatea față de terți a pretinsului organ actual de conducere executivă a C. nu are acoperire legală și statutară.

De asemenea, în continuarea motivării recurenta a prezentat aspecte ale situației de fapt, opinii privind administrarea și cheltuirea fondurilor C., a argumentelor acțiunii privind încălcarea procedurilor legale și statutare de alegere a Președintelui C., în 2009 și 2013 și a inexistenței înscrisurilor necesare validării organelor de conducere alese legal de Adunarea Generală a unei organizații non -guvernamentale.

Recurenta susține că alegerea președintelui C. în persoana domnului D. de către un organ inferior Adunării Generale (Conferinței Naționale) și anume Consiliul C. "este un fapt ineluctabil" care conduce la lipsa de reprezentare din partea unui astfel de președinte a actelor de administrare, conservare și de dispoziție pe care C. le poate exercita prin organele de conducere legal alese prin vot de către Adunarea Generală (Conferința Națională).

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și a cererii de intervenție.

La data de 09 martie 2017, recurenta F. a depus la dosar un alt memoriu de recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond nu a avut rol activ cu privire la convertirea și reanalizarea cererii de intervenție principală în sensul analizării ei din perspectiva unei cererii accesorii.

Recurenta a susținut că neavând cunoștințe juridice de specialitate, a denumit cererea sa ca o cerere de intervenție principală, însă, intenția vădit legală a F. a fost de a susține apărările uneia dintre părți, respectiv a d-lui E., iar pe acest aspect a indicat decizia nr. 71 din 22 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în susținerea ideii că instanța de fond era datoare în cazul în care consideră ca inadmisibilă cererea principală să o recalifice ca cerere accesorie în sprijinul apărărilor și susținerilor uneia dintre părți.

În continuarea motivării, recurenta a reiterat, până la identitate, argumentele prezentate în prima cerere de recurs, ce au fost detaliate anterior.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații C., A. și B. au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 mai 2017, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 mai 2017.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, intimata C. a reiterat solicitarea de respingere a recursului ca nefondat și aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunțată de instanța de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluționării apelului declarat de pârâta C. împotriva încheierii din data de 25 august 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă prin care, s-a dispus suspendarea executării provizorie a sentinței civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea de recurs, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la considerentele instanței de apel care să permită analiza acestora din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În speța dedusă judecății, respectiv recurs împotriva încheierii din 03 februarie 2017, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, a prezentat aspecte ale situației de fapt a cauzei și anume a făcut trimitere la: presupusele nelegalități ale Adunărilor Generale ale C., înscrisurile necesare validării modificărilor în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, opinii privind neîntrunirea cerințelor legale ale anumitor procesele-verbale și administrarea și cheltuirea fondurilor C.; de asemenea, a prezentat argumente privind încălcarea procedurilor legale și statutare de alegere a Președintelui C. și alte nemulțumiri privind alegerea președintelui C.. Or, toate aceste susțineri, reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel prin care s-a respins cererea de intervenție.

Invocarea lipsei rolului activ al instanței în analiza cererii de intervenție, fără a indica în ce constă această presupusă nelegalitate și ce dispoziții legale au fost încălcate de instanța de apel în manifestarea rolului său activ, nu poate constitui o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva art. 488 din C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanță prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție în interes propriu formulată de F..

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 03 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.