ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 12 decembrie 2013 sub nr. x/2013, contestatorii A. și B. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S.), prin care au solicitat anularea executării silite și a somației nr. x/12.11.2013, prin care s-a reținut obligația contestatorilor de plată a sumei de 53.444,98 USD, reprezentând debit pe care S.C. C. S.R.L. îl are față de A.A.A.S. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/27.07.1994, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7358/2015 din 03 decembrie 2015, Judecătoria Giurgiu a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care prin încheierea nr. 7F din 28 ianuarie 2016 a scos cauza de pe rol, în vederea repartizării aleatorii unei secții civile a Curții de Apel București care soluționează litigii cu profesioniștii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a Civilă a Curții de Apel București sub nr. x/2016, prin sentința civilă nr. 107 din 31 martie 2016, fiind admisă contestația la executare formulată de A. și B., anulată somația nr. 1806/12.11.2013 și executarea silită desfășurată împotriva contestatorilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 12 noiembrie 2013, intimata AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a procedat la emiterea somației nr. x/12.11.2013, prin care, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 a solicitat contestatorilor-debitori D. și E., ca în termen de 15 zile de la primire să procedeze la achitarea soldului obligațiilor de natură bancară în cuantum de 53.444,98 USD, în temeiul titlurilor executorii constând în contractul de credit nr. x/27.07.1994, actele adiționale la acesta și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. x/25.08.1994.

În cadrul dosarului de executare, primele acte de executare datează din 15.05.2003 (comunicarea titlului executoriu neavând natura juridică a actului de executare), dată la care s-a întocmit oferta de vânzare prin licitație publică privind casa de locuit situată în comuna Hotarele, județul Giurgiu, proprietatea contestatorilor-debitori.

Prin urmare, Curtea a apreciat relevante sub aspectul competenței instanței dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 privind C. proc. civ. din 2009, care menționează că dispozițiile acestui act normativ se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 725 din vechiul C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege, motiv pentru care au fost valorificate dispozițiile de procedură incidente până la momentul intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

A reținut instanța că prin contractul de cesiune de creanță nr. x, încheiat între F. S.A., în calitate de creditor cedent, pe de o parte, și Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, în calitate de cesionar, pe de altă parte, s-a transmis în favoarea acesteia din urmă creanța față de debitorul cedat S.C. C. S.R.L., în valoare nominală totală de 1.597.882.128,60 RON, creanță rezultată din contractul de credit nr. x/27.07.1994.

Prin contractul de credit nr. x/27.07.1994, încheiat între F. S.A., pe de o parte și S.C. C. S.R.L., pe de altă parte, s-a acordat societății un credit în valoare de 124.140 în dolari SUA, din credite BIRD/BERD, 51.518.000 în RON din sursele băncii, reprezentând echivalentul sumei de 31.035 dolari SUA la cursul de la data întocmirii documentației, în cuprinsul contractului, fiind menționată o durată a creditului de 5 ani.

Prin actul adițional din data de 21.01.1995, s-a convenit modificarea art. 1 pct. a din contract, referitor la cuantumul creditului acordat, în sensul menționării sumei de 134.317 în dolari SUA, din credite BIRD, conform art. 3 pct. 3, creditul urmând a fi rambursat în 8 rate semestriale, prima fiind scadentă al data de 30.08.1995.

Prin actul adițional din 16.12.1996, s-a convenit modificarea prevederilor art. 3 pct. 4 din contract, în sensul menționării unui alt grafic de rambursare decât cel convenit inițial.

Prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. x/15.08.1994 de Notariatul de Stat Județean Giurgiu, contestatorii D. și B., în calitate de debitori s-au obligat față de creditorul F. S.A. să garanteze obligația de rambursare a creditului în sumă de 257.591.000 RON, acordat în favoarea debitoarei S.C. C. S.R.L., prin ipotecarea imobilului casă de locuit cu etaj și subsol, situat în comuna Hotarele, dreptul de ipotecă fiind prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON.

Curtea de apel a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței comerciale nr. 156/14.09.2005 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr. x JS/2001, irevocabilă prin decizia comercială nr. 2207/21.06.2006 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În considerentele sentinței anterior menționate, pronunțate în cadrul procedurii falimentului debitoarei principale S.C. C. S.R.L., s-a reținut că la termenul de judecată din data de 14.11.2003 s-a admis cererea creditoarei A.V.A.S. pentru executarea prin executori proprii a utilajului, separat de procedura falimentului. De asemenea, s-a reținut că prin sentința comercială nr. 71/2004, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, obligarea pârâtului la plata datoriilor către o parte dintre creditori, luându-se act că s-a încuviințat creditoarei A.V.A.S., în conformitate cu dispozițiile art. 35 indice 1 din Legea nr. 64/1995 executarea silită, urmând ca aceasta să ridice utilajul și să-și îndestuleze creanța prin valorificare.

Împotriva sentinței a formulat obiecțiuni creditorarea A.V.A.S., motivat de faptul că instanța nu a dispus obligarea pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 la plata datoriei către această creditoare, cu atât mai mult cu cât din vânzarea utilajului era posibil să nu se acopere integral creanța. Obiecțiunile au fost respinse ca tardiv formulate prin sentința comercială nr. 221/2004, soluție casată prin decizia comercială nr. 381/2005, pe considerentul formulării obiecțiunilor în termen.

Analizând obiecțiunile formulate, Tribunalul Giurgiu a reținut că utilajul și echipamentul anexă identificat de către lichidator a fost evaluat la 74.932,08 USD, încercându-se valorificarea de către lichidator, iar prin încheiere s-a încuviințat la cererea creditoarei ridicarea suspendării executării intervenite prin efectul deschiderii procedurii. S-a reținut că prin măsura luată s-a avut în vedere pe de o parte calitatea de creditor cu creanță garantată, pe de altă parte, în mod neîndoielnic, situația acoperirii valorii obiectului garanției de valoarea totală a creanței garantate cu acel bun, de 67.152 USD și 5.012.870 RON. Instanța a apreciat că efectul ridicării suspendării și încuviințării executării de către creditoare, întocmai în considerarea acoperirii creanței este cel al scoaterii bunului din averea falitei și valorificării lui separat de procedura falimentului, cu consecința firească a neincluderii în raportul final. Dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 permit angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere pentru partea din pasiv rămasă neacoperită, sumele depuse urmând a intra în averea debitoarei și a fi destinate plății datoriilor. Cum raportat la valoarea bunului, creanța A.V.A.S. putea fi integral acoperită și de altfel însuși creditoarei a solicitat expres ridicarea suspendării și s-a încuviințat valorificarea utilajului, neprobându-se că prin valorificare nu se îndestulează creanța, tribunalul a constatat nefondate obiecțiunile, astfel că în baza art. 115 din Legea nr. 64/1995 le-a respins.

Ca atare, Curtea a reținut că, la cererea creditoarei A.V.A.S., i s-a predat, spre valorificare, prin executorii proprii, în contul creanței de 67.152 USD și 5.012.870 RON, utilajul combina G. și anexele acesteia, evaluată la suma de 74.932.08 USD. Întrucât creanța recurentei era mai mică decât evaluarea obiectului garanției menționate mai sus, lichidatorul judiciar a considerat stinsă această creanță și, drept urmare, nu a mai trecut creditoarea cu creanța inițial pretinsă, în tabelul final al creanțelor împotriva debitoarei.

Instanța a apreciat că posibilitatea ca la momentul valorificării utilajului și anexelor acestuia să se obțină o sumă mai mică, care nu va acoperi, în totalitate, creanța nu mai are nici o relevanță, atâta timp cât creanța creditoarei A.V.A.S. a fost considerată stinsă, și nu mai apare evidențiată în tabelul și raportul final al lichidatorului judiciar.

Curtea a reținut că statuările jurisdicționale anterior menționate se bucură pe deplin de efectul lucrului definitiv judecat, nefiind cu putință a fi contrazise într-o altă procedură, cum este cea de față, în cadrul căreia s-a formulat contestație la executarea continuată împotriva garanților, în temeiul creanței considerate în mod explicit ca fiind stinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Instanța a înlăturat motivul cererii de chemare în judecată referitor la incidența prescripției, executarea silită fiind declanșată în termenul prevăzut pentru dreptul de a cere executarea silită, motivele invocate în sprijinul criticii menționate reclamând starea de pasivitate pe parcursul executării, sancționată însă distinct de normele procedurale prin perimare, care nu operează însă în materia analizată în care regimul juridic al creanței supuse executării silite este asimilat creanțelor fiscale (art. 142 alin. (4) Codul de procedură fiscală).

Curtea a constat ca fiind fondată critica referitoare la cuantumul creanței pentru care s-a procedat la emiterea somației, aceasta fiind diferită față de cea menționată în contractul de garanție imobiliară, fără însă a fi menționat algoritmul prin care a fost determinată.

Împotriva acestei sentințe, intimata AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Arată că în mod netemeinic si nelegal instanța de fond a reținut în considerente hotărârii efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinței comerciale nr. 156/14.09.2005, pronunțate de către Tribunalul Giurgiu în dosar nr. x JS/2001, irevocabilă, justificat de faptul că în speță, procedura insolvenței a fost închisă pentru lipsa bunurilor debitoarei S.C. C. S.R.L. și nu ca urmare a achitării integrale a creanței datorate către A.A.A.S.

De asemenea, în considerentele sentinței amintite se retine cu titlu de autoritate de lucru judecat faptul ca A.V.A.S. nu și-a recuperat integral creanța, de vreme ce instanța arată că aceasta exista încă la data închiderii procedurii de faliment, creditoarea putând valorifica garanțiile constituite.

Reiterează recurenta faptul că, prin contractul de cesiune de creanță nr. x încheiat cu fosta F. S.A., a dobândit o creanța bancară neperformantă împotriva S.C. C. S.R.L., în cuantum nominal de 159.788 RON noi, consolidată la valoarea de 88.919,43 USD, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât până în momentul de față A.A.A.S. a recuperat contravaloarea sumei de 35.474,45 USD, cuantumul la zi al creanței se ridica la valoarea de 53.444,98 USD, la care se adaugă cheltuieli de valorificare a garanțiilor constituite.

Odată cu creanța bancară neperformantă, F. a cesionat și drepturile reale accesorii, printre care și dreptul de ipotecă constituit de A. și B. în baza contractului de garanție autentificat sub nr. x/25.08.1994 și transcris sub nr. x/25.08.1994.

Regimul juridic al creanțelor neperformante preluate la datoria publică internă este stabilit printr-un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, respectiv O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, cu modificările și completările ulterioare.

Conform legii, creanțele ce fac obiectul O.U.G. nr. 51/1998, sunt încadrate în categoria "creanțelor preluate la datoria publică internă a statului" (art. 22), iar valorificarea acestora trebuie realizată astfel încât "nivelul de acoperire a datoriei publice [...] să fie cât mai apropiat de cel real" și "actualizată la zi pentru a se evita deteriorarea drepturilor creditorului și pentru a se asigura recuperarea reală a efortului financiar de emitere a titlurilor de stat"(art. 40).

Arată recurenta că aceste debite sunt creanțe privilegiate ale statului, sumele rezultate din valorificarea lor fiind destinate stingerii prin plată a datoriei publice (art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată) și sunt virate la trezoreria statului (art. 24 din același act normativ).

Recurenta susține că, prin decizia civilă nr. 1176 din 06 noiembrie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel București, irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu contestatorii A. și B., instanța de judecata a reținut în considerentele hotărârii că soldul creanței rămase de recuperat era în cuantum de 53.444.98 USD la data soluționării cauzei.

În conformitate cu art. 1 alin. (1) din contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/25.08.1994, A. și B. s-au obligat să garanteze în mod neechivoc rambursarea creditului acordat de către bancă societății C. S.R.L., clauza având valoarea de specializare a ipotecii sub aspectul sumei ce se garantează.

Suma de 63.450.000 RON vechi nu reprezintă creanța garantată, ci valoarea de evaluare a imobilului la data constituirii ipotecii. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 din contractul de ipotecă, garanții ipotecari au consimțit în mod neechivoc asupra dreptului F. de a se îndestula cu sumele obținute din garantarea creditului acordat societății C. S.R.L. din garanția constituită.

Pe cale de consecință, apreciază că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a reținut în considerentele hotărârii atacate că dreptul de ipotecă a fost prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON vechi.

Apreciază recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 1683 din vechiul C. civ. în raport cu situația de fapt, deoarece contestatorii au calitatea de garanți ipotecari si nu de fidejusori. Pe cale de consecință, apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile referitoare la stingerea ipotecii, respectiv art. 1800 vechiul C. civ., raportat la existența unei creanțe pentru achitarea căreia a fost constituită garanția ipotecară.

Având în vedere existența unor stări litigioase inițiate de garanți, A.A.A.S. a fost pusă în imposibilitatea de a continua procedura executării silite.

Conform art. 16 lit. b) din Decretul 167/1958, valabil la data inițierii procedurii de executare silită, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Totodată, conform art. 13 lit. a) din același act normativ, cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.

Fata de cele prezentate mai sus, recurenta solicită respingerea excepției prescripției executării silite, invocată de contestatori, ca fiind neîntemeiată.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483 și urm. din noul C. proc. civ., O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, precum și pe toate celelalte dispoziții legale menționate.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică invocată de către recurentă vizează faptul că în mod netemeinic și nelegal, Curtea de Apel București a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la sentința comercială nr. 156 din 14 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, irevocabilă, justificat de faptul că procedura insolvenței față de debitoarea S.C. C. S.R.L. a fost închisă ca urmare a lipsei bunurilor debitoarei și nu ca urmare a achitării integrale a creanței datorate A.A.A.S., având în vedere și faptul că în considerentele acestei hotărâri s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că aceasta nu și-a recuperat integral creanța.

Înalta Curte apreciază că prealabil se impune a se sublinia că puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

Dincolo de aceste considerente teoretice, Înalța Curte constată că prin sentința comercială nr. 71 din 27 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. C. S.R.L., precum și dizolvarea și radierea acestei societăți din evidențele oficiului registrului comerțului. A luat act că A.V.A.B. (actuala A.A.A.S.) a solicitat și prin încheierea din 14 noiembrie 2003 s-a încuviințat executarea silită separată, urmând ca această creditoare să ridice utilajul și să își îndestuleze creanța din vânzarea acestuia. A obligat administratorul judiciar al debitoarei să răspundă pentru pasivul societății, reprezentat de creanțele creditoarelor Casa Județeană de Pensii Giurgiu, S.C. H. S.R.L., A.J.O.F.M. Giurgiu, S.C. I. S.R.L., Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, S.C. J. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a formulat obiecțiuni creditoarea A.V.A.S. (actuala A.A.A.S., fostă A.V.A.B.), motivat de faptul că instanța nu a dispus obligarea pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 124 din Legea nr. 64/1995, la plata datoriei către aceasta, întrucât din vânzarea utilajului era posibil să nu fie acoperită integral creanța deținută de aceasta.

Prin sentința comercială nr. 156 din 14 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, irevocabilă, instanța a respins obiecțiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. (actuala A.A.A.S.), reținând că efectul ridicării suspendării și încuviințării executării de către creditoare, în considerarea acoperirii creanței, este al scoaterii bunului din averea societății debitoare C. S.R.L. și valorificării acestuia separat de procedura falimentului, cu consecința neincluderii acestei creanțe în raportul final.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel București a reținut puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 156 din 14 septembrie 2005, în sensul că, urmare a efectul ridicării suspendării și încuviințării executării de către creditoare a utilajului combină G., înn cadrul procedurii insolvenței, creanța acestei debitoare a fost considerată stinsă, nefiind evidențiată în tabelul și raportul final al lichidatorului judiciar.

Aspectele invocate de către recurentă, ce vizează nelegalitatea sentinței civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin raportare la dispozițiile art. 22, art. 24, art. 38, art. 40 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată nu pot fi reținute, întrucât sentința recurată nu privește caracterul de creanță privilegiată a statului.

A invocat, de asemenea, recurenta că sentința este nelegală și netemeinică și motivat de faptul că în considerentele hotărârii, instanța a reținut incorect că dreptul de ipotecă a fost prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON vechi, fapt ce nu poate fi reținut, având în vedere că aceasta aspect menționat de către instanța de fond nu afectează raționamentul juridic în baza căruia a fost soluționată cauza.

În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 1683 din vechiul C. civ., recurenta invocând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1800 din același act normativ, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, art. 1683 din C. civ., care reglementează stingerea fidejusiunii.

Curtea de apel a anulat somația nr. 1806/12.11.2013 și executarea silită desfășurată împotriva contestatorilor, constatând stinsă creanța la a cărei realizare s-a tins prin executare silită.

De altfel, acestă concluzie nu poate fi infirmată de aplicarea dispozițiilor art. 1800 din vechiul C. civ., invocat de către recurentă, care statuează la alin. (1) pct. 1 că privilegiile si ipotecile se sting prin stingerea obligatiei principale.

Motivul de recurs ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, prin care recurenta a solicitat respingerea acestei excepții ca neîntemeiate nu va fi analizat. Prin sentința recurată, instanța a soluționat această excepție, în sensul respingerii, constatând că executarea silită a fost declanșată în termenul prevăzut de lege.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.