ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 30 mai 2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA prin Sucursala Târgu Mureș, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze contractuale: 4.2; 4.9 lit. a); 4.9 lit. b); 4.9 lit. c). De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că a achitat în integralitate creditul la data de 18.10.2011.
Prin Sentința civilă nr. 5755 din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, și, pe cale de consecință, s-a constatat că următoarele clauze din contractul de credit imobiliar nr. 214/20.04.2005 sunt abuzive și au fost înlăturate din acesta: art. 4.2 (modalitatea de determinare a dobânzii); 4.9 lit. a) (comision de instrumentare); 4.9 lit. b) (comision de rambursare anticipată); 4.9 lit. c) (taxă de administrare anuală).
De asemenea, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele percepute în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, dobânzi legale calculate asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor constate ca fiind abuzive începând cu data fiecărei plăți și până la restituirea efectivă, s-a constatat că la data de 18.10.2011, reclamanta a achitat în integralitate creditul imobiliar nr. 214/20.04.2005 și a fost obligată pârâta să îi restituie reclamantei sumele încasate după data de 18.10.2011, respectiv primă de asigurare și comisionul de administrare, cu dobânzi legale pentru sumele percepute fără titlu după data de 18.10.2011, începând cu data fiecărei plăți și până la restituirea efectivă.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta SC B. SA prin Sucursala Târgu Mureș a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Specializat Mureș sub același număr de dosar.
Prin Decizia nr. 304/A din 7 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Specializat Mureș și s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de pârâta apelantă B. SA împotriva Sentinței civile nr. 5755 din 25.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, la termenul de judecată din 17.10.2017, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale.
Prin Decizia civilă nr. 895 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, secția civilă și, în consecință, s-a declinat competența materială de soluționare a apelului declarat de pârâta B. SA împotriva Sentinței civile nr. 5755 din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în favoarea Tribunalului Specializat Mureș. Constatându-se existența conflictului negativ de competență între Tribunalul Mureș, secția civilă și Tribunalul Specializat Mureș, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în vederea soluționării acestui conflict.
Prin Sentința civilă nr. 170/CF din 15 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, competența de soluționare a apelului declarat de pârâta B. SA împotriva Sentinței civile nr. 5755 din 25.11.2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosar nr. x/2016, a fost stabilită în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub număr de dosar x/2016
Prin Decizia nr. 197/A din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în Dosarul nr. x/2016, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. SA, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., împotriva Sentinței civile nr. 5755 din 25 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2016; a fost obligată apelanta la plata în favoarea intimatei a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii, B. SA a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.
La termenul de judecată din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, iar prin Decizia nr. 1690/R din 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția invocată și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul a fost înregistrat la 2 noiembrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.: "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".
Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.
În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.
Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni spre soluționare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.
Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.
Prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."
Așa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii anterior evocată, ținând cont și de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum și de faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Târgu Mureș, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.: "nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta SC B. SA prin Sucursala Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 197/A/2018 din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2019.