ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2365/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2365/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău sub nr. x/2014/A3* reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar E. pentru ca instanța să constate următoarele:
1) Constatarea nulității actelor de vânzare cumpărare de componente și echipamente energetice materializate prin facturile fiscale încheiate între cedente și pârâtă în valoare totală de 5.672.081 RON, facturi cu numărul: x.
2) Repunerea părților în situația anterioară și obligarea S.C. D. S.A. la restituirea în natură a bunurilor livrate conform facturilor respective sau la plata contravalorii acestora.
3) Constatarea operării de plin drept a compensării între creanțele reciproce dintre părți.
Capetele 2 și 3 din acțiune au fost suspendate conform încheierii de ședință din data de 2 februarie 2017 și au fost disjunse.
Capetele 2 și 3 din acțiune au fost suspendate conform încheierii de ședință din data de 2 februarie 2017 și au fost disjunse.
Prin Sentința civilă nr. 69 din 15 februarie 2017 Tribunalul Bacău a admis capătul I al acțiunii formulată de reclamanții A., B. și C., având ca obiect constatare nulitate act și a constatat nulitatea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare componente și echipamente energetice în valoare totală de 5.672.081 RON conform facturilor fiscale: x.
Prin Încheierea din data de 3 aprilie 2017 prima instanță a admis cererea de îndreptare eroare judiciară formulată de reclamanți și a îndreptat eroarea judiciară strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 69 din 15 februarie 2017, în sensul că au fost trecute în dispozitiv ca fiind anulate și facturile nr. x/2004, y/2004, z/2004, w/2004, t/2004, s/2004, q/2004, r/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta D. S.A. prin lichidator E. S.P.R.L.
Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă prin Decizia civilă nr. 98/2018 din 29 ianuarie 2018 a admis apelul civil promovat de S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar S.C. E. S.P.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 69 din 15 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C.; a admis excepția lipsei de interes; a schimbat în tot sentința civilă apelată; a respins acțiunea ca lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C..
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
În raport de aceste motive de nelegalitate, recurenții-reclamanți au solicitat în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți arată că acest motiv de casare este incident, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, respectiv limitele cu care instanța a fost investită nu au fost respectate.
Invocând excepția lipsei de interes cu referire la considerentele deciziei recurate față de capetele din petitul acțiunii care au fost suspendate de prima instanță și care nu fac obiectul sesizării instanței de apel, apreciază că instanța de control și-a depășit limitele investirii și a pronunțat o soluție nelegală.
Pentru toate aceste considerente, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părților la 13 aprilie 2018.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2018, a fost admis în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Prin încheierea de la 21 februarie 2019 pricina a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind repusă pe rol la termenul de judecată de la 12 decembrie 2019.
În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți critică decizia instanței de apel, susținând că s-a încălcat principiul disponibilității, prin depășirea limitelor cu care a fost investită prin cererea de apel declarată de pârâta D. S.A., raportat la invocarea din oficiu a excepției lipsei de interes și la examinarea apelului în raport de aceasta.
Susținerea recurenților-reclamanți nu va fi reținută, întrucât prin exercitarea apelului, Curtea de Apel ca instanță superioară realizează controlul judiciar în limitele a ceea ce s-a apelat, însă motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanță potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ.. Întrucât textul nu distinge, aceste motive de ordine publică pot fi de drept procesual, cât și de drept substanțial.
Din cuprinsul considerentelor deciziei criticate rezultă că instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes și a analizat în mod judicios valabilitatea interesului prin raportare la elementele sale constitutive, respectiv folosului practic urmărit prin introducerea acțiunii și legitimitatea interesului.
În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ. instanța de apel a pus în discuția părților excepția lipsei de interes, analizarea acesteia fiind efectuată prin raportare la petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost configurat de către reclamanți prin cele trei capete ale acesteia.
Este lipsit de relevanță faptul că capetele doi și trei ale acțiunii, privind repunerea părților în situația anterioară și obligarea S.C. D. S.A. la restituirea în natură a bunurilor livrate conform facturilor respective sau la plata contravalorii acestora precum și cel vizând constatarea operării de plin drept a compensării între creanțele reciproce dintre părți au fost suspendate conform încheierii de ședință din data de 2 februarie 2017 și ulterior disjunse. Interesul acțiunii în constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare de componente și echipamente energetice nu poate fi analizat separat de capetele doi și trei ale acțiunii, deoarece folosul practic este conturat și materializat prin formularea acestora, respectiv prin efectul punerii în aplicare a unei soluții de admitere a acestor cereri. Legătura dintre primul capăt de cerere și cele disjunse nu influențează soluționarea excepției lipsei de interes, legalitatea soluționării acesteia vizând promovarea acțiunii în întregul său.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin invocarea excepției lipsei de interes nu a încălcat principiul "tantum devolutum quantum apellantum" având în vedere dispozițiile art. 477 și 478 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel verifică în limitele cererii formulate în fața instanței de fond, cu posibilitatea invocării în apel a excepțiilor procesuale și a altor mijloace de apărare, ceea ce reprezintă o excepție de regula devoluțiunii în apel.
În consecință se constată legalitatea invocării excepției lipsei de interes, calificată ca excepție de fond, iar fiindcă efectul ei este respingerea, ca o excepție dirimantă.
În ceea ce privește considerentele privind inexistența folosului practic urmărit prin introducerea acțiunii, precum și lipsa legitimității acestuia, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici cu privire la fondul excepției, astfel încât prezenta analiza nu va cuprinde decât evocatele considerente de ordin procesual în legătură cu legalitatea acesteia.
Față de cele ce preced, conform art. 496 alin. (2) C. proc. civ. recursul declarat de recurenții-reclamanți C., A. și B. împotriva Deciziei nr. 98/2018 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți C., A. și B. împotriva Deciziei nr. 98/2018 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar S.C. E. SPRL-E. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.