ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 21/CC din data de 7 august 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 459 alin. (2) și (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu privire la Sentința penală nr. 21 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2011.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14 iulie 2020 sub nr. x/2020, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 21 din data de 15 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 391 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
În conformitate cu art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
Va face aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din vechiul C. pen.
În motivarea cererii de revizuire petentul A., a arătat că au fost descoperite atât fapte, de fapt înscrisuri, ce nu au putut fi prezentate în fața instanței de fond sau în apel, întrucât au fost constatări științifice ulterioare efectuate în cadrul procedurii de insolvență a societății B., a cărei de fapt era și persoana vătămată în cadrul procedurii de urmărire penală, în care s-a dispus hotărârea atacată.
A mai precizat revizuentul că la data de 1 mai 2019 a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 72, prin care s-a desființat norma legală, care la momentul pronunțării hotărârii de condamnare permitea condamnarea doar în baza acelor constatări arătate anterior. Prin stabilirea unei metode de aplicare a legii în timp, prin raportare implicit la neprivarea revizuentului de o cale de atac doar prin raportare eronată a acestei legi penale în timp, urmează instanța să observe că la data la care a fost pronunțată hotărârea, norma legală permitea formularea unei cereri de revizuire, în urma desființării pe cale constituțională a unor norme, ce au stat la baza pronunțării respectivei hotărâri atacate, și mai mult, implicit normele europene și jurisprudența Curții Europene de Justiție obligă instanțele naționale să aprecieze întocmai sub aspectul principiului legii penale mai favorabile .
În drept s-au invocat: art. 453 alin. (1) lit. a) și f) si art. 460 din C. proc. pen.,
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., în conformitate cu art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) și f) din același cod, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat următoarele:
În cauză, cu privire la aplicabilitatea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a reținut că acesta nu este aplicabil pentru că nu se invocă împrejurări noi care nu ar fi fost cunoscute la soluționarea cauzei și care nu au fost avute în vedere de instanță. Astfel, s-a avut în vedere că presupusa diferență de prejudiciu față de suma stabilită de instanțele penale nu înlătură temeinicia soluției de condamnare cu atât mai mult cu cât aceste argumente au fost analizate atât de prima instanță cât și de instanța de apel.
Cu privire la cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. f) C. proc. pen., s-a reținut că nici acesta nu este aplicabil pentru că potrivit paragrafului 25 din Decizia nr. 126/2016 a Curții Constituționale: "O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat.
În acest mod efectele deciziei de admitere a instanței de Contencios constituțional se produc ergo omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind întindere efectelor deciziei Curții pentru trecut."
Pe de altă parte Curtea a constatat că hotărârea de condamnare nu se întemeiază exclusiv pe raportul de inspecție fiscală ci se întemeiază și pe declarațiile coinculpaților, ale martorilor și pe înscrisurile aflate la dosar.
Împotriva acestei sentințe, revizuentul A., prin apărător ales, avocat C. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fixându-se prim termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Examinând apelul revizuentului A., în conformitate cu dispozițiile art. 463 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Conform dispozițiilor art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menționată, a apărut un înscris nou ce a fost depus la dosar și anume, raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului de insolvență al părții civile SC B. SA, efectuat de expertul D., în care s-a reținut că prejudiciul suferit în urma săvârșirii infracțiunii de delapidare este total diferit de cel stabilit de către instanță în hotărârea de condamnare.
În speță, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.
Înalta Curte constată că prin motivele invocate, apelantul revizuent nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanței, în sensul la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conform acestei norme, este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmărește a fi dovedită, în speță observându-se că nu se invocă împrejurări noi care nu ar fi fost cunoscute la soluționarea cauzei și care nu au fost avute în vedere de instanță. Drept urmare, presupusa diferență de prejudiciu față de suma stabilită de instanțele penale nu înlătură temeinicia soluției de condamnare cu atât mai mult cu cât aceste argumente au fost analizate atât de prima instanță cât și de instanța de apel.
Or, cazul de revizuire invocat, art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., constituie o excepție de la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care prevăd că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, cu condiția însă ca în cauzele în care decizia Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate este invocată ca și temei al revizuirii, să fi fost invocată excepția de neconstituționalitate a textelor de lege declarate neconstituționale, până la data publicării.
Or, astfel cum se poate reține în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivul cererii sale de revizuire, se referă la înscrisul nou ce a fost depus la dosar și anume, raportul de expertiză atașat care contrazice reținerile eronate ale comisarilor de Garda Financiară, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
În Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 Curtea Constituțională a decis că în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestor cauze. De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.
În schimb, Curtea Constituțională a reținut, în aceeași decizie, că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.
Aceste argumente au stat de altfel și la baza admiterii prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curți Constituționale a excepției de neconstituționalitate a soluției legislative cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în vigoare începând cu data de 27 ianuarie 2016, care nu limita cazul de revizuire menționat la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Urmare a acestei decizii, legiuitorul a intervenit, modificând textul de lege (art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.) în forma existentă în prezent.
Altfel spus, Înalta Curte, analizând actele aflate la dosar, în raport de considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională, constată că activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal, în măsura în care a fost legală și temeinică, se finalizează cu pronunțarea unei hotărâri penale definitive în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și legea civilă au fost aplicate corect. Practica învederează însă și cazuri de hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, care cuprind grave erori de fapt și de drept ce pot să persiste și în căile ordinare de atac și, cu atât mai mult, dacă nu au fost exercitate căile de atac ordinare. Într-o astfel de ipoteză rezidă rațiunea pentru care legiuitorul a instituit căile de atac extraordinare, ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat, dar care nu corespund legii și adevărului. Instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat, așadar stabilității hotărârilor judecătorești definitive, menite a da încredere în activitatea justiției, însă numai în cazurile și în condițiile strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii juridice. Așa încât, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătorești care reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat cauza, se reține că opțiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se realizeze în limite constituționale.
În această ordine de idei, Înalta Curte, în considerarea motivării Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale, constată că instanța de contencios constituțional a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.
În același timp însă, mai arată Curtea Constituțională că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.
Se reține așadar că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul.
Pe cale de consecință, se constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.
În considerarea argumentelor de fapt și de drept evocate de Curtea Constituțională, Înalta Curte constată că instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei.
Achiesând la motivele expuse în considerentele Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deși intenția legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret". În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca ceea ce a stabilit instanța de contencios constituțional, pe cale jurisprudențială, cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Așadar, Curtea reține că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.
Din analiza actelor aflate la dosar coroborate cu susținerile apărării, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri când, apărătorul ales al revizuentului a susținut că la data de 1 mai 2019 a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 72, prin care s-a desființat norma legală, care la momentul pronunțării hotărârii de condamnare permitea condamnarea apelantului numai în baza unui raport de constatare tehnico-științifice întocmit de Garda Financiară la momentul inițial, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite exigențele deciziei sus-menționate pentru ca aceasta să-și poată produce efectele și în prezenta cauza.
În considerarea argumentelor logico-juridice anterior evocate, se constată că în materia deciziilor Curții Constituționale aplicabilitatea pentru viitor este statuată în dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, de la această regulă fiind prevăzută în legislația penală o singură excepție, și anume atunci când deciziile Curții Constituționale se aplică pentru situațiile facto praeterita, doar în cazul în care partea a invocat respectiva excepție în cauza sa.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuent.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 21/CC din data de 7 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 21/CC din data de 7 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2020.