ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4233/2018

HOTĂRÂRE
05.12.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4233/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, la data de 29.06.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de 10.000 RON cu titlu de daune materiale și 800.000 euro daune morale, urmare privării nelegale de libertate în cursul procesului penal în temeiul art. 539 C. proc. pen.

Prin Sentința nr. 704 din 2.11.2017, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată excepția tardivității cererii, invocată de Ministerul Public.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 59/A din 4.04.2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 704/2.11.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului dosar se încadrează în sfera cererilor privitoare la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, reprezentând o acțiune formulată la data de 29.06.2017, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de 10.000 RON cu titlu de daune materiale și 800.000 euro daune morale, urmare privării nelegale de libertate în cursul procesului penal în temeiul art. 539 C. proc. pen.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 65/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016 și, ulterior, prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speță, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 59/A din 4 aprilie 2018, a soluționat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 704/2.11.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea. Decizia este definitivă.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Textele procedurale enunțate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, așa cum impun și dispozițiile art. 457 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Față de considerentele expuse, Decizia civilă nr. 59/A din data de 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamanta A., ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 59/A din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3673/2018
2009. A fost obligat pârâtul către reclamant la 1319 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 899/2017 din 21 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9997 din data de 24 noiembrie 2016, Judecătoria Focșani a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3900 RON contravaloare prejudiciu și 50
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 569 din 30 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/231/2016, Judecătoria Focșani a admis acțiunea formulată de reclamantul A.; a fost obligat pârâtul B. să plătească r
ÎCCJ 2018-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2018
Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 496 C. proc. civ. constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 17 din 12.01.2017 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă în pr
ÎCCJ 2018-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3716/2018
art. 998, art. 1079, art. 1081 și art. 1082 din C. civ. de la 1864. La data de 04.02.2016 reclamanții au formulat o cerere completatoare, prin care au solicitat să se constate caracterului abuziv a clauzei de la art. 5.1 din Condițiile gene
Sursă