Decizia nr. 464/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 7266/2017 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 16 august 2017, A. a formulat, în temeiul art. 35 C. proc. civ. și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune în constatarea existenței dreptului oricărui cetățean român (inclusiv al său) la alegeri libere, în conformitate cu art. 3 din Protocolul adițional la CEDO, ceea ce presupune respectarea opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, respectiv alegerea unui Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane. Prin sentința civilă nr. 7266 din 4 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 1193 din 14 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2653 din 19 iunie 2018, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1069 din 9 noiembrie 2018, a respins cererea, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 621A din 26 iunie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. S-a respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de B..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.. Recurentul a criticat decizia din apel prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru aplicarea greșită a normelor de drept material. A arătat că ceea ce a susținut în fața instanțelor fondului, iar acestea au refuzat să vadă, este încălcarea art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în opinia sa neexistând o altă cale pentru ca aceasta să fie sancționată de Justiție. A precizat că este adevărat că nu a invocat încălcarea vreunei dispoziții a legii speciale în materie (Legea nr. 35/2008, Constituția României) tocmai pentru faptul că nu încălcarea legii este criticată ci actul normativ în sine, ale căror prevederi sunt în contradicție cu rezultatele referendumului din 2009. Cum nu putea cere realizarea dreptului pe altă cale prevăzută de lege, recurentul a solicitat a se avea în vedere prevederile art. 13 din CEDO și jurisprudența constantă a Curții Europene conform căreia dreptul la un remediu efectiv presupune ca o instanță națională să se pronunțe pe fondul cauzei în ceea ce privește o presupusă încălcare a unui articol al Convenției. A solicitat casarea deciziei atacate și, rejudecând cauza, să se constate încălcarea art. 3 din Protocolul Adițional la CEDO. Urmare a comunicării recursului, în cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 28 septembrie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Prin raportul din 24 noiembrie 2020 s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin rezoluția din 24 noiembrie 2020, a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. La 18 decembrie 2020, recurentul a depus punct de vedere la raport, considerând că nu se impune constatarea nulității recursului. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului, deși circumscrise de reclamant celor prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi încadrate în respectivul text de lege. Astfel, se observă că recurentul nu a criticat în vreun fel soluția instanței de apel, prin care, respingându-se apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, a fost menținută soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, reținându-se că acesta a prezentat argumente juridice privind caracterul obligatoriu al referendumului national din anul 2009, fără a solicita, în concret, realizarea unui drept. Ca atare, în acord cu cele statuate prin hotărârea tribunalului, curtea de apel a constatat că modificarea legislației în sensul alegerii unui Parlament unicameral, astfel cum a solicitat reclamantul, nu poate opera printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-o acțiune în constatare privind existența dreptului oricărui cetățean român la alegeri libere și, ca atare, demersul în instanță este unul inadmisibil. Referitor la solicitarea de constatare a dreptului reclamantului și a oricărui cetățean român la alegeri libere, instanța de apel a reținut că aceste drepturi sunt reglementate prin legislația în vigoare, iar reclamantul nu a invocat încălcarea vreuneia dintre dispozițiile legii speciale în această materie. Or, prin recursul declarat, reclamantul, fără a se raporta la considerentele instanței de apel, a susținut încălcarea art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reiterând toate motivele formulate în etapele procesuale anterioare și a solicitat instanței să aibă în vedere prevederile art. 13 din Convenție. Prin urmare, deși recurentul a indicat formal ca temei juridic al demersului său prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu a combătut în vreun fel soluția instanței de apel. De altfel, chiar recurentul a precizat că "este adevărat că nu a invocat încălcarea vreunei dispoziții a legii speciale în materie…tocmai pentru că nu încălcarea legii este criticată, ci legea în sine…". Se reține, deci, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.