ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6160/2012

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2009, contestatorul P.I. a solicitat recalcularea pensiei militare grad III încadrare medicală, pensie stabilită prin Titlul de pensie nr. 2345 din 14 noiembrie 1956 emis de Ministerul Forțelor Armate al Republicii Populare România, chemând în judecată Ministerul Apărării Naționale București și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale București. Prin Sentința nr. 639 din 11 mai 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Prin Sentința civilă nr. 4770 din 11 mai 2011, Tribunalul București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale și, pentru acest motiv a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât. Tribunalul București a reținut că potrivit art. 132 din Legea nr. 263/2010 s-au înființat Casele de pensii sectoriale ca structuri cu personalitate juridică, succesoare de drept ale structurilor responsabile cu pensiile și care asigură reprezentarea în fața instanței, iar între pârâtele chemate în judecată și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății nu există identitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 1810 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că anterior modificărilor legislative intervenite la nivelul anului 2010, activitatea legată de pensiile militare de serviciu era în competența Casei de pensii a Ministerului Apărării Naționale, entitate lipsită de personalitate juridică, dar subordonată ministerului.

La data de 23 decembrie 2010 a intrat în vigoare art. 132 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, text prin care se dispune înființarea caselor de pensii sectoriale în subordinea MApN, MAI și SRI, ca structuri cu personalitate juridică și succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate. Însă, chiar dacă norma de drept a impus începând cu data de 23 decembrie 2010 conform H.G. nr. 233 din 16 martie 2011, înființarea unei Case de pensii sectoriale, în condițiile în care organizarea și funcționarea ei, ca structură cu personalitate juridică și succesoare de drept a fostei case de pensii, nu a fost posibilă anterior datei de 24 martie 2011, fosta Casă de pensii a MApN a continuat să își îndeplinească atribuțiile iar Ministerul Apărării Naționale, la rândul său, să îndeplinească atribuția de reprezentare a Casei de Pensii.

În speța dedusă judecății, acțiunea a fost formulată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 decembrie 2009 când în vigoare era Legea nr. 164/2001 iar atribuțiile privind recalcularea pensiilor militare, reveneau Casei de Pensii a MApN, iar potrivit principiului tempus regit actum, raportul juridic dedus judecății este supus normelor în vigoare la data sesizării instanței. La acea dată, MApN avea calitatea de pârâtă întrucât răspundea pentru structura organizatorică din subordinea sa, Casa de Pensii, pe care o reprezenta pe plan procesual. Faptul că pe parcursul desfășurării procesului s-a constituit, prin efectul legii, o altă structură, cu personalitate juridică, ce a preluat atribuțiile fostei case de pensii, nu atrage, ca și consecință, respingerea acțiunii, ca sancțiune procesuală pentru reclamant, întrucât acesta nu este în culpă față de transformarea debitorului obligației pe care o pretinde a fi executată.

Cel mult se poate supune discuției părților și se poate dispune introducerea în cauză, ca succesor în drepturi, a noii persoane juridice, în vederea continuării judecății în contradictoriu cu aceasta. În rejudecare, prin Sentința nr. 5876 din 6 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Conflictul negativ de competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc.

civ., presupune ca două sau mai multe instanțe să se declare necompetente să judece aceeași pricină. Prin urmare, pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, obiect și cauză), instanțele să se fi declarat necompetente, declinările de competență să fie reciproce, cel puțin una din aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă. În speță, prin Sentința nr. 639 din 11 mai 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar prin Sentința civilă nr. 4770 din 11 mai 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale și, pentru acest motiv a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.

Prin Decizia civilă nr. 1810 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 4770 din 11 mai 2011, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. În rejudecare, prin Sentința nr. 5876 din 6 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova. Or, conform dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanțelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul București, secția a VII-a civilă privind conflicte de muncă și asigurări sociale era obligat să judece fondul raportului juridic dedus judecății, deoarece problema de drept dezlegată în recurs a privit însăși competența de judecată în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM