ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3802/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Cornetu la data de 12 aprilie 2012, petenta SC T.E.T. SRL a solicitat

instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției

din 21 martie 2012 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii,

petenta a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat, s-a reținut că la data

de 29 septembrie 2011 pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea G., județul Ilfov,

vehiculul categoria A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

La termenul din

20 februarie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Cornetu, în baza dispozițiilor tranzitorii din art. XXIII alin.

(4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ. Soluția a fost motivată de interpretarea folosirii sintagmei cu caracter

general „procese în primă instanță" ca incluzând, alături de noțiunea din materia

contenciosului administrativ și fiscal, și materia contravențională.

Prin încheierea

din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu, a fost dispusă scoaterea

de pe rol a cauzei și trimiterea pe cale administrativă Judecătoriei Sibiu spre

competentă soluționare.

Prin sentința

civilă nr. 3115 din 07 mai 2013, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetentei

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Cornetu.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care reglementează

competența de soluționare a plângerii contravenționale, în favoarea instanțelor

de la domiciliul/sediul contravenientului se aplică doar proceselor începute după

intrarea în vigoare a legii 2/2013 iar nu și celor în curs de soluționare. Drept

urmare, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din

O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere

pe rețeaua de drumuri naționale din România, raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede că instanța competentă

în soluționarea plângerii contravenționale este instanța de la locul săvârșirii

contravenției.

Judecătoria Sibiu

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 21 martie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul

verbal încheiat la data de 21 martie 2012 s-a reținut că la data de 29

septembrie 2011 pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea G., județul Ilfov, vehiculul

categoria A a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea

foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența soluționării plângerii împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține

judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după

art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții

tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 12 aprilie 2012, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei

a fost Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea G., județul Ilfov, zonă situată

în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Cornetu, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.