ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea de strămutare a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 6462/97/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de petentul M.G. La apelul nominal au lipsit petentul M.G., cât și intimații Casa Județeană de Pensii Hunedoara, Casa Județeană de Pensii Hunedoara - Cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă Deva, Comisia Medicală de Contestații Timișoara. Ministerul Public este reprezentat de L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face raportul cauzei, și arată că cererea de strămutare este legal timbrată, comunicată intimaților, iar la data de 14 octombrie 2014, intimata Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare.
De asemenea, se referă că în conformitate cu programul de gestiune a activității instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicit se află pe rolul Curții de Apel Alba Iulia cu termen de judecată la data de 17 noiembrie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea formulată de petentul M.G. domiciliat în localitatea Simeria, str. T., județul Hunedoara, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6462/97/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.