CAUZUL CU ROSCA, SECAREANU ȘI ALȚII v. MOLDOVA (Aplicații nr. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 și 25235/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 27 martie 2008 FINAL 27/06/2008 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rosca, Secarianu și alții c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, judecători și Fatoș Aracı, secretarul adjunct al secțiunii care a deliberat în particular la 4 martie 2008, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: Cazul a apărut în cinci cereri (nus. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 și 25235/02) împotriva Republicii Moldova depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de Iurie Roșca, Ștefan Secăreanu, Petru Buburuz, Anatol Roșcovan și Anatol Eremia („reclamanții”) la 10 iulie, 28 mai și 17 iunie 2002 și la 24 Martie 2003 si, respectiv, 16 aprilie 2002. Solicitantii au fost reprezentati de dl. V. Nagacevschi, dl Gribincea si dl. V. Constantinov, avocati practicand in Chișinău si membrii organizatiei neguvernamentale “Lawyers for Om Rights”. Guvernul Moldovei (“Governul”) au fost reprezentati de agentul lor la momentul respectiv, dl V. Pârlog. Reclamanții au susținut, în special, că dreptul la libertatea de adunare a fost încălcat ca urmare a sancțiunilor impuse pentru organizarea și/sau participarea la reuniuni neautorizate. La 30 noiembrie 2004, Curtea a decis să se alăture cererilor și să anunțe guvernului. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea lor. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt membri și/sau simpatizatori ai Partidului Popular Creștin Democrat („CDPP”), un partid politic parlamentar din Republica Moldova care a fost în opoziție la momentul evenimentelor. Contextul cazului Până la sfârșitul anului 2001, Guvernul Moldovei și-a făcut publică intenția de a face studiul limbii ruse obligatorii în școlile pentru copii cu vârsta de șapte ani și peste. Această inițiativă a provocat critici de la opoziție și a generat o dezbatere publică încălzită. La 26 decembrie 2001, grupul parlamentar al CDPP a informat Consiliul Municipal Chișinău cu privire la intenția sa de a organiza o întâlnire cu susținătorii săi la 9 ianuarie 2002, în Piața Marei Adunări Naționale, în fața clădirilor guvernamentale. Se bazează pe art. 22 din Legea privind statutul membrilor Parlamentului (a se vedea punctul 35 de mai jos) care, în conformitate cu CDPP, nu a solicitat membrilor Parlamentului să obțină autorizații prealabile pentru reuniuni cu susținătorii acestora. Deciziile Consiliului Municipal Prin decizia din 3 ianuarie 2002, Consiliul Municipal a clasificat reuniunile care se desfășoară la 9 ianuarie 2002 ca „demonstrare” în sensul articolelor 4, 8, 12 și 13 din Legea Assemblerilor (a se vedea punctul 36 de mai jos) și a autorizat grupul parlamentar al CDPP să-l dețină în Piața Operei Naționale. Acesta nu a dat niciun motiv pentru schimbarea locației. 10. Mai târziu, la 23 ianuarie 2002, Consiliul Municipal a adresat Ministerului Justiției o scrisoare, informand-o că există o discrepanță între dispozițiile statutului deputaților la Parlament și cele ale Legii Assemblerilor și că nu știa care să se aplice. , că o serie de avocați de reputație au susținut ideea că membrii CDPP din Parlament au dreptul de a organiza întruniri cu susținătorii lor în Piața Marei Adunări Naționale fără a obține autorizații prealabile, în conformitate cu dispozițiile secțiunea 22 și 23 din Legea privind statutul deputaților din Parlament. În această privință, se menționează avizul unui Ombudsman care a considerat că, întrucât art. 23 din Legea privind statutul de deputați a proclamat dreptul de a ridica cereri la fața locului de acțiune pentru remedierea încălcării legii, membrii CDPP au dreptul de a ridica cererile de încetare a presupuselor încălcări referitoare la introducerea lecțiilor obligatorii ale Rusiei în fața clădirii guvernamentale, în timp ce acesta are și Ministerul Educației. În consecință, Consiliul Municipal a solicitat Ministerului Justiției să ceară Parlamentului o interpretare oficială a legislației în cauză. 11. La 26 ianuarie 2002, Consiliul Municipal a emis o decizie care a declarat, printre altele, „ Având în vedere faptul că dispozițiile legislației interne sunt contradictorii în ceea ce privește demonstrațiile organizate de CDPP și că avizele experților juridici sunt contradictorii și având în vedere impactul social considerabil al unei eventuale decizii cu privire la această chestiune și consecințe, Consiliul municipal a solicitat oficial Ministerului Justiției să ceară Parlamentului o interpretare oficială și urgentă a legislației relevante. ... Decizia Consiliului Municipal din 3 ianuarie 2002 se suspendă până când Parlamentul își va da interpretarea oficială.” Adunarea deținută de membrii CDPP al Parlamentului 12. Între timp, la 9 ianuarie 2002, grupul parlamentar al CDPP a organizat o reuniune în Piața Marei Adunări Naționale, în fața sediului Guvernului. De asemenea, a organizat reuniuni la 11, 13, 15, 16 și 17 ianuarie 2002. CDPP a informat Consiliul Municipal înainte de fiecare reuniune; totuși, nu a solicitat autorizație în conformitate cu Legea Assemblelor. Scrisoarea de avertizare a Ministerului Justiției și a răspunsului CDPP 13. La 14 ianuarie 2002, Ministerul Justiției a anunțat un avertisment oficial CDPP în conformitate cu art. 27 din părțile și cu alte legi ale organizațiilor sociopolitice (a se vedea punctul 37 de mai jos). , că CDPP a încălcat dispozițiile articolului 6 din Legea Assemblerilor prin organizarea de demonstrații în Piața Marei Adunări Naționale la 9, 10, 11 și 13 ianuarie 2002, în ciuda autorizației emise de Consiliul Municipal, care a dat permisiunea numai pentru o demonstrație la 9 ianuarie 2002 în Piața Operei Naționale. Acesta a solicitat o întrerupere imediată a acțiunilor, considerate ilegale și neconstituționale și care a afirmat că nu au fost întâlniri cu alegătorii în sensul Legii privind statutul membrilor Parlamentului, ci demonstrații care intră în temeiul Legii Assemblerilor. Acesta a solicitat CDPP o explicație scrisă în termen de trei zile și a avertizat că, în cazul în care nu se respectă avertismentul, Ministerul va impune o interdicție temporară (suspendarea activitateii) asupra activităților părții în conformitate cu art. 29 din Legea organizațiilor socio-politice (a se vedea punctul 37 de mai jos). 14. La 17 ianuarie 2002, președintele CDPP a scris Ministerului Justiției o scrisoare în care a declarat că reuniunile nu au fost organizate de CDPP, ci de membrii grupului său parlamentar, și că, prin urmare, membrii în cauză au fost responsabili și nu de partid. De asemenea, el s-a bazat pe art. 22 din Legea privind statutul membrilor Parlamentului, susținând că este un act foarte specific, aplicabil reuniunilor dintre membrii Parlamentului și alegători, în timp ce Legea Assemblerilor este de natură generală. El a susținut în cele din urmă că interzicerea amenințată asupra activităților partidului ar constitui o măsură politică din partea Partidului Comunist pentru a reprima opoziția. Interzicerea temporară impusă activităților CDPP 15. La 18 ianuarie 2002, Ministerul Justiției a emis o decizie care impune activiților CDPP o lună de interdicție, în conformitate cu art. 29 al părților și cu alte legi ale organizațiilor sociopolitice. 16. Măsura a fost impusă pe baza organizației de către CDPP de demonstrații neautorizate la 9, 10, 11, 13, 15, 16 și 17 ianuarie 2002. 17. Ministerul Justiției a respins argumentul liderului CDPP că partidul nu ar putea fi responsabil și a declarat, printre altele, că reuniunile organizate de CDPP la datele de mai sus au fost, de fapt, demonstrații și marșuri și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al Legii Adunărilor, în loc de Legea privind statutul deputaților Parlamentului, astfel cum a afirmat CDPP. 18. Conform deciziei, CDPP a încălcat dispozițiile art. 5, 6, 7, 8, 9 și 11 din Legea Assemblelor prin nu obținerea unei autorizații prealabile de la Consiliul Municipal pentru a efectua demonstrații și prin blocarea drumurilor publice. 19. Participarea minorilor la demonstrațiile CDPP a fost încălcarea articolului 15 din Convenția internațională privind drepturile copilului, art. 13 alineatul (3) din Legea privind protecția copiilor și art. 56 litera (g) din Legea privind educația. 20. Acțiunile CDPP au dezvăluit, de asemenea, o încălcare a articolelor 27 și 29 ale părților și a altor Lege privind organizațiile socio-politice, art. 15 (1) și (2) din Legea privind statutul deputaților la Parlament și art. 32 din Constituție. Utilizarea unor sloganuri cum ar fi „Aș prefera să fiu moartă decât un comunist” (mai bine mort decat comunist) ar putea fi interpretată ca un apel la violență publică și un act care subminează ordinea juridică și constituțională. Procedurile provoacă interdicția asupra activităților Partidului și ridicarea interdicției 21. La 24 ianuarie 2002, CDPP a contestat decizia Ministerului Justiției susținând, printre altele , că reuniunile au fost întruniri cu alegătorii în sensul Legii privind statutul membrilor Parlamentului și nu adunări care intră în domeniul de aplicare al Legii Adunărilor. 22. La 8 februarie 2002, Ministerul Justiției a emis o decizie de ridicare a interdicției temporare impuse CDPP activităților, subliniind faptul că CDPP a încălcat toate legile menționate în decizia din 18 În ianuarie 2002, interdicția temporară a fost necesară și justificată. Cu toate acestea, în urma anchetei efectuate de Secretarul General al Consiliului Europei în temeiul articolului 52 din Convenție și având în vedere viitoarele alegeri locale, CDPP a fost autorizat să își relueze activitățile.Decizia din 8 februarie 2002 nu a anulat însă decizia din 18 ianuarie 2002. 23. La 7 martie 2002, Curtea de Apel a constatat în favoarea Ministerului Justiției și a hotărât că decizia din 18 ianuarie 2002 a fost legală și a respins argumentul CDPP că partidul nu poate fi considerat responsabil pentru acțiunile membrilor săi, și anume grupul său parlamentar. Acesta a constatat că reuniunile organizate de CDPP au fost, de fapt, demonstrații, întâlniri și marșe care au căzut în conformitate cu dispozițiile Actului Assemblelor, și nu întâlniri cu alegătorii. Chiar și presupunând că reuniunile au fost destinate ca reuniuni cu alegătorii, au luat treptat natura demonstrațiilor și, prin urmare, CDPP are nevoie de autorizație pentru a le organiza. De asemenea, a declarat că, ca urmare a manifestațiilor, compania de transport public a suferit pierderi de 12.133 lei moldovenești (MDL) (1.050 euro) la momentul respectiv. Participarea minorilor la manifestații a fost în încălcarea Convenției Internaționale privind Drepturile Copilului, a Legii privind Protecția Copilului și a Legii Educației. 24. La 17 mai 2002, un comitet al Curții Supreme de Justiție și-a pronunțat hotărârea, în care a respins recursul depus de CDPP, a susținut argumentele Curții de Apel și a constatat, printre altele Deoarece manifestațiile organizate de CDPP erau ilegale, sancțiunile impuse acestuia nu erau disproporționate, de asemenea, a declarat că, în orice caz, decizia Ministerului Justiției nu avea efecte negative asupra CDPP, deoarece nu a fost pusă în aplicare, conturile CDPP nu au fost congelate și partea ar putea continua activitățile sale neînfruntate. Dezbaterile guvernului care doresc ca reuniunile de către CDPP să fie declarate ilegale și să solicite o ordonanță de întrerupere a acestora 26. Ministerul Justiției nu a răspuns la cererea municipalității din 23 de ani. În ianuarie 2002 pentru interpretarea legii și nu a adresat nici o cerere Parlamentului. Cu toate acestea, la 21 februarie 2002, Guvernul a depus o cerere la Curtea Supremă de Justiție cerându-i, printre altele , să declare demonstrațiile organizate de CDPP ilegal și să ordone încetarea acestora. 27. La 25 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție a decis în favoarea Guvernului și a declarat reuniunile ilegale. „Chiar dacă cineva ar putea accepta că CDPP avea intenția inițială de a organiza întruniri cu susținătorii săi, aceste reuniuni au avut mai târziu caracterul demonstrațiilor, marșelor, procesiunilor și picketelor, care intră în conformitate cu dispozițiile Actului privind organizarea și conducerea adunărilor. În aceste circumstanțe, liderii CDPP au fost obligați să respecte dispozițiile Legii Assemblelor...”28. CDPP a recurs, dar la 15 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul și hotărârea din 25 februarie 2002 a devenit finală. Procedura administrativă împotriva reclamanților 29. La date neespecificate, poliția de district a compilat dosare administrative în legătură cu participarea reclamanților la demonstrații neautorizate. Cazurile au fost depuse Curții de District Buiucani. Prin deciziile sale din 21 februarie 2002, 21 februarie 2002, 24 Ianuarie 2002, 29 ianuarie 2002 și, respectiv, 24 ianuarie 2002, Curtea de district Buiucani a constatat că reclamanții au participat la demonstrații neautorizate în încălcarea articolului 174/1 din Codul de infracțiuni administrative. În special, instanța a constatat dl Roșca și dl Secareanu vinovat de organizarea și de participarea activă la demonstrațiile CDPP între 9 și 31 ianuarie 2002. În ianuarie 2002, dl Roșcovan și dl Eremia au fost vinovați de participarea la demonstrații la 20 și 13 ianuarie 2004. Curtea a impus reclamanților amenzi administrative de 450 MDL (40 EUR), de 450 MDL (40 EUR), de 90 MDL (8 EUR), de 90 MDL (8 EUR) și, respectiv, de 90 MDL (8 EUR). 31. Reclamanții au apelat împotriva hotărârilor de mai sus, susținând, inter alia, Prin decizia sa din 30 aprilie 2002, 30 aprilie 2002, 13 februarie 2002, 28 februarie 2002 și, respectiv, 13 februarie 2002, Curtea Regională Chișinău a respins apelurile. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 33. Legea internă relevantă a fost stabilită în Partidul Popular Creștin Democrat v. Moldova , nr. 28793/02 , §§ 34-41, CEDO 2006 .... DREPTUL 34. Reclamanții au plâns că amenzile administrative impuse lor constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 din Convenție și dreptul lor la libertatea de adunare pașnică, astfel cum este garantat de art. 11 din Convenție. Dispozițiile invocate de solicitanți prevede următoarele: art. 10 din Convenția „1. Oricine are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontiere. ... Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, integrității teritoriale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității, pentru protecția reputației sau drepturilor altor persoane, pentru prevenirea comunicării informațiilor primite în încredere sau pentru menținerea autorității și imparțialității judiciare.” art. 11 din Convenție „1. Oricine are dreptul la libertatea de reuniune pașnică și la libertatea de asociere cu alții, inclusiv dreptul de a forma și de a se alătura sindicatelor pentru protecția intereselor sale. Nu se impune nicio restricție în exercitarea acestor drepturi, altele decât cele prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Acest articol nu împiedică impunerea unor restricții legale privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, al poliției sau al administrației statului.” ADMISSIBILITATEA COMPLAINTE 35. În cererea lor inițială, reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția că procedura administrativă împotriva lor a fost nedrept, însă, în observațiile lor privind admisibilitatea și meritul, au solicitat Curții să nu procedeze la examinarea acestei plângeri. Curtea nu consideră niciun motiv să-l examineze. 36. Curtea consideră că celelalte plângeri ale reclamanților pun întrebări de fapt și de drept suficient de serioase că determinarea lor ar trebui să depinde de o examinare a fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară restul cererii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va examina imediat meritele restului cererii. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 11 AL CONVENȚIEI 37. Reclamanții au susținut că faptul că au fost amendați pentru organizarea și/sau participarea la reuniunile CDPP a constituit o încălcare a dreptului lor la libertatea de reuniune, astfel cum este garantat de art. 11 din Convenție. Potrivit acestora, prezentul caz trebuie distins de Ziliberberg v. Moldova (dec.), nr. 61821/00, 4 mai 2004) deoarece reuniunile CDPP au fost pașnice, au avut în vedere o chestiune de interes public major și au contribuit la o dezbatere publică și că cele mai înalte amenzi posibile în temeiul legii au fost aplicate acestora. 38. Guvernul a reiterat observațiile lor formulate în cazul Partidului Popular Creștin Democrat (citată mai sus, § 57-61) și a subliniat similaritățile cazurilor. 39. Curtea constată că reclamanții au fost amendați pentru participarea la demonstrații neautorizate organizate de CDPP (a se vedea punctul 30 de mai sus). Curtea reamintește că în cazul Partidului Popular Creștin Democrat Partidul solicitant a fost sancționat pentru organizarea demonstrațiilor în cauză. Astfel, acuzația împotriva reclamanților care au participat la aceste reuniuni este indisociabilă de cea împotriva CDPP în acest caz. Din acest motiv Curtea se va baza pe concluziile sale în Partidul Popular Creștin Democrat în scopul prezentului caz. Partidul Popular Creștin Democrat Curtea a formulat următoarele concluzii cu privire la sancțiunile impuse CDPP: „71. Curtea remarcă că în momentul material, CDPP era un partid de opoziție parlamentară minoritar, cu aproximativ zece la sută din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comunist majoritar avea aproximativ 70 la sută din locuri. Interzicerea a fost impusă asupra activităților partidului solicitant ca urmare a reuniunilor pe care le-a organizat pentru a exprima dezacordul cu și protesta împotriva planurilor guvernului de a face studiul rusesc obligatoriu pentru copiii școlari, în acel moment subiectul unei dezbateri încălzite în cadrul societății moldove. Având în vedere interesul public de libertate de exprimare în aceste circumstanțe și faptul că reclamantul a fost un partid politic parlamentar de opoziție, Curtea consideră că marja de apreciere a statului a fost redusă în mod corespunzător și că numai motive foarte convingătoare ar fi justificat ingerința în dreptul CDPP la libertate de exprimare și de adunare (a se vedea punctul 68 de mai sus). 72. Ministerul Justiției, și mai târziu instanțele interne, în justificarea interzicerii temporare a activităților CDPP, se bazează pe trei motive principale: că CDPP nu a obținut autorizarea pentru reuniunile sale în conformitate cu Legea Assemblerilor, că copiii au fost prezenți la reuniunile sale și că unele declarații făcute la reuniunile au constituit apeluri la violență publică. 73. În ceea ce privește primul motiv, Curtea constată că a existat o litigiu privind aplicabilitatea dispozițiilor din Legea Adunărilor la reuniunile CDPP. Consiliul Municipal, care a fost singura autoritate împuternicită să elibereze autorizații în temeiul acestei legi, a considerat legislația neclară și a refuzat să-l aplice CDPP până când Parlamentul și-a dat interpretarea oficială.... Prin urmare, ar părea dublă dacă nerespectarea legislației în aceste circumstanțe ar justifica o astfel de măsură gravă ca o interdicție temporară. Cu toate acestea, chiar și presupunând că legislația a fost clară, Curtea nu este convinsă că nerespectarea acestei legislații, care altfel a fost pedepsită cu o amendă administrativă de MDL 180-450 (16-40 EUR) ..., ar putea fi considerată un motiv relevant și suficient pentru a impune o interdicție temporară asupra activităților unei părți de opoziție. 74. În ceea ce privește prezența copiilor, Curtea constată că nu a fost stabilită de către instanțele naționale că au fost acolo ca urmare a oricărei acțiuni sau politici din partea reclamantului. Întrucât reuniunile au fost organizate într-un loc public, inclusiv copiii, ar putea participa la acest lucru. În plus, în opinia Curții, a fost o chestiune de alegere personală pentru părinții să decidă dacă să permită copiilor să participe la aceste reuniuni și ar părea contrar liberității de adunare a părinților și a copiilor să le împiedice să participe la astfel de evenimente care, trebuie reamintit, ar trebui să protesteze împotriva politicii guvernamentale în materie de școlarizare. În consecință, Curtea nu este convinsă că acest motiv a fost relevant și suficient. 75. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv pentru interdicție, Curtea nu este convinsă că cântarea unui cântec student destul de ușor ar putea fi interpretat în mod rezonabil ca un apel la violență publică. Nici Ministerul Justiției, nici judecătorii interioare nu au încercat să explice modul în care linia amăgită din corul cântecului a constituit un apel la violență. Prin urmare, acest motiv nu poate fi considerat ca fiind relevant și suficient nici. 76. Curtea reiterează că numai încălcări foarte grave, cum ar fi cele care pun în pericol pluralismul politic sau principiile democratice fundamentale, ar putea justifica o interdicție asupra activităților unui partid politic. Întrucât reuniunile CDPP au fost în întregime pașnice, nu au existat apeluri la răsturnarea violentă a Guvernului sau a altor acte care subminează principiile pluralismului și democrației, nu se poate spune în mod rezonabil că măsura aplicată este proporțională cu obiectivul urmărit și că a îndeplinit „necesitățile sociale de presă”. 41. În astfel de circumstanțe și având în vedere faptul că actualii solicitanți au fost membri și/sau susținători ai CDPP care organizează și/sau participă la reuniunile pașnice ale acesteia din urmă, Curtea nu poate decât să ajungă la o concluzie similară cu cea din Partidul Popular Creștin Democrat , și anume că interferența cu libertatea lor de reuniune pașnică nu a fost proporțională cu obiectivul urmărit și că nu a îndeplinit o „necesitate socială de presă”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 11 din Convenție. III. presupusă încălcare a articolului 10 din Convenție 42. Reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 10 din Convenție, întrucât plângerea lor se referă la aceleași chestiuni ca cele examinate în temeiul articolului 11, Curtea nu consideră necesară examinarea în mod separat. IV. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale 44. Reclamanții au solicitat compensații pentru amenzile pe care le-au plătit ca urmare a procedurii administrative. Dl Iurie Rosca și dl Stefan Secarianu au solicitat MDL 450 fiecare (28 EUR la 11 mai 2005) în timp ce restul reclamanților au solicitat MDL 90 fiecare (6 EUR la 11 mai 2005) pentru prejudicii materiale. 45. Guvernul a susținut că nu există motive pentru atribuirea reclamanților orice prejudicii materiale. 46. Curtea consideră că cererea reclamanților pentru prejudicii materiale este bine fondată și o acordă în întregime. Prejudicii morale 47. Dl Iurie Rosca și dl Stefan Secianu nu au făcut nici o cerere. Dl Petru Buburuz, Anatol Roscovan și Anatol Eremia au solicitat 6.000 EUR, 5.000 EUR și, respectiv, 7.000 EUR. 48. Guvernul nu a fost de acord și a considerat că nu au fost prezentate dovezi ale prejudiciilor nepecuniare. 49. Având în vedere constatarea încălcării articolului 11 din Convenție, Curtea consideră că o atribuire a compensației pentru prejudicii morale este justificată în acest caz. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea acordă 2 000 EUR fiecăruia dintre cele trei reclamante care au solicitat satisfacție echitabilă. Costuri și cheltuieli 50. Dl Iurie Rosca și dl Stefan Secarianu au solicitat 1,620 EUR fiecare; dl Anatol Roscovan și dl Anatol Eremia au solicitat 1,016 EUR fiecare și dl Petru Buburuz au solicitat 1,500 EUR. În sprijinul cererilor lor, reclamanții au prezentat o fișă de timp detaliată care indică timpul petrecut de avocații lor în acest caz și o listă de alte cheltuieli legate de examinarea cazului și au prezentat, de asemenea, copii de contracte între ei și avocații lor. 51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele susținute, declarând că reclamanții nu au demonstrat presupusele cheltuieli de reprezentare. Potrivit acestora, sumele susținute de solicitanți sunt prea ridicate în funcție de salariul lunar mediu din Moldova. 52. Curtea reiterează că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Nilsen și Johnsen v. Norvegia [GC], nr. 23118/93, § 62, CEDH 1999-VIII). 53. În cazul în cauză, având în vedere complexitatea cauzei, Curtea nu consideră sumele solicitate rezonabile în ceea ce privește cuantitatea și atribuirea reclamanților 2.000 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neîncredințat cererile admisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 11 din convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 10 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 28 EUR (20 de euro) pentru dl Rosca, 28 EUR (20 de euro) pentru dl Secarianu și 6 EUR (6 euro) pentru fiecare dintre restul reclamanților în ceea ce privește prejudicii materiale, 2000 EUR (2 mii euro) pentru prejudicii morale pentru fiecare solicitant, cu excepția dlui Rosca și dl Secarianu și 2000 EUR (2 mii euro) în total în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice taxă care poate fi taxabilă, sumele care trebuie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neîndeplinire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 martie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
CASE OF ROSCA, SECAREANU AND OTHERS v. MOLDOVA
(Applications nos. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 and 25235/02)
27 March 2008
FINAL
27/06/2008
This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Rosca, Secareanu and Others v. Moldova,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Stanislav Pavlovschi,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 4 March 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in five applications (nos. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 and 25235/02) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Iurie Roșca, Ștefan Secăreanu, Petru Buburuz, Anatol Roșcovan and Anatol Eremia (“the applicants”) on 10 July, 28 May and 17 June 2002 and on 24
March 2003 and 16 April 2002 respectively.
2.
The applicants were represented by Mr. V. Nagacevschi, Mr
V.
Gribincea and Mr V. Constantinov, lawyers practising in Chișinău and members of the non-governmental organisation “Lawyers for Human Rights”. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent at the time, Mr V. Pârlog.
3.
The applicants alleged, in particular, that their right to freedom of assembly had been violated as a result of sanctions imposed on them for organising and/or participating in unauthorised gatherings.
4.
On 30 November 2004 the Court decided to join the applications and to give notice of them to the Government. Under the provisions of Article
29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the applications at the same time as their admissibility.
I.
5.
The applicants are members and/or sympathisers of the Christian Democratic People’s Party (“the CDPP”), a parliamentary political party in the Republic of Moldova which was in opposition at the time of the events.
1.
Background to the case
6.
Towards the end of 2001 the Government of Moldova made public its intention to make the study of the Russian language compulsory in schools for children aged seven and over.
7.
This initiative prompted vehement criticism from the opposition and generated a heated public debate.
8.
On 26 December 2001 the parliamentary group of the CDPP informed Chișinău Municipal Council of its intention to hold a meeting with its supporters on 9 January 2002, in the Square of the Great National Assembly, in front of the Government buildings. It stated that the meeting would relate to the introduction of the compulsory study of Russian in schools. It relied on section 22 of the Status of Members of Parliament Act (see paragraph 35 below) which, according to the CDPP, did not require members of Parliament to obtain prior authorisation for meetings with their supporters.
2.
Decisions of the Municipal Council
9.
By a decision of 3 January 2002 the Municipal Council classified the gathering to be held on 9 January 2002 as a “demonstration” within the meaning of sections 4, 8, 12 and 13 of the Assemblies Act (see paragraph
36 below) and authorised the parliamentary group of the CDPP to hold it in the Square of the National Opera. It did not give any reasons for the change of location.
10.
Later, on 23 January 2002, the Municipal Council addressed a letter to the Ministry of Justice, informing it that there was a discrepancy between the provisions of the Status of Members of Parliament Act and those of the Assemblies Act and that it did not know which to apply. It stated,
inter alia
, that a number of reputable lawyers supported the idea that the CDPP members of Parliament had the right to hold meetings with their supporters in the Square of the Great National Assembly without obtaining prior authorisation, in accordance with the provisions of sections 22 and 23 of the Status of Members of Parliament Act. It cited in that connection the opinion of an Ombudsman who considered that, since section 23 of the Status of Members of Parliament Act proclaimed the right of MPs to raise demands on the spot for action to remedy a breach of the law, the CDPP members of Parliament were entitled to raise their demands for the cessation of the alleged breaches concerning the introduction of compulsory Russian lessons in front of the Government building, as it also housed the Ministry of Education. Accordingly, the Municipal Council requested the Ministry of Justice to ask Parliament for an official interpretation of the legislation in question.
11.
On 26 January 2002 the Municipal Council issued a decision which stated,
inter alia
:
“Having regard to the fact that the provisions of the domestic legislation are contradictory in respect of the demonstrations organised by the CDPP and that the opinions of legal experts are contradictory, and bearing in mind the considerable social impact of a possible decision regarding the matter and the consequences it might entail, the Municipal Council has formally requested the Ministry of Justice to ask Parliament for an official and urgent interpretation of the relevant legislation. ... The Municipal Council’s decision of 3 January 2002 is hereby suspended until Parliament has given its official interpretation.”
3.
Gatherings held by the CDPP members of Parliament
12.
In the meantime, on 9 January 2002, the parliamentary group of the CDPP held a gathering in the Square of the Great National Assembly, in front of Government headquarters. It also held gatherings on 11, 13, 15, 16 and 17 January 2002. The CDPP informed the Municipal Council in advance of each gathering; however, it did not seek authorisation in accordance with the Assemblies Act.
4.
Warning letter from the Ministry of Justice and the CDPP’s reply
13.
On 14 January 2002 the Ministry of Justice issued an official warning to the CDPP in accordance with section 27 of the Parties and other Socio-Political Organisations Act (see paragraph 37 below). It stated,
inter alia
, that the CDPP had breached the provisions of section 6 of the Assemblies Act by organising demonstrations in the Great National Assembly Square on 9, 10, 11 and 13 January 2002, notwithstanding the authorisation issued by the Municipal Council, which gave permission only for a demonstration on 9 January 2002 in the Square of the National Opera. It called for an immediate halt to the actions, which it considered to be illegal and unconstitutional and which it claimed were not meetings with voters within the meaning of the Status of Members of Parliament Act, but demonstrations falling under the Assemblies Act. It asked the CDPP for a written explanation within three days and warned that if it failed to comply with the warning, the Ministry would impose a temporary ban
(suspendarea activității)
on the party’s activities in accordance with section 29 of the Parties and other Socio-Political Organisations Act (see paragraph 37 below).
14.
On 17 January 2002 the President of the CDPP wrote a letter to the Ministry of Justice in which he stated that the gatherings had not been organised by the CDPP but by members of its parliamentary group, and that it was therefore the members concerned who were liable, and not the Party. He also relied on section 22 of the Status of Members of Parliament Act, arguing that it was a very specific act, applicable to meetings between members of Parliament and voters, while the Assemblies Act was general in nature. He finally submitted that the threatened ban on the party’s activities would amount to a political measure on the part of the Communist Party in order to repress the opposition.
5.
The temporary ban imposed on the CDPP’s activities
15.
On 18 January 2002 the Ministry of Justice issued a decision imposing a one-month ban on the CDPP’s activites, in accordance with section 29 of the Parties and other Socio-Political Organisations Act.
16.
The measure was imposed on the basis of the organisation by the CDPP of unauthorised demonstrations on 9, 10, 11, 13, 15, 16 and 17
January 2002.
17.
The Ministry of Justice dismissed the CDPP leader’s argument that the party could not be held liable. It stated,
inter alia
,
that the gatherings organised by the CDPP on the above dates had in fact been demonstrations and marches and therefore fell within the scope of the Assemblies Act rather than the Status of Members of Parliament Act as the CDPP claimed.
18.
According to the decision, the CDPP had breached the provisions of sections
5, 6, 7, 8, 9 and 11 of the Assemblies Act by not obtaining prior authorisation from the Municipal Council to stage demonstrations and by blocking public roads.
19.
The participation of minors in the CDPP demonstrations had been in breach of Article 15 of the International Convention on the Rights of the Child, section 13 (3) of the Protection of Children Act and section 56 (g) of the Education Act .
20.
The CDPP’s actions also disclosed a violation of sections 27 and 29 of the Parties and other Socio-Political Organisations Act, section 15
(1) and (2) of the Status of Members of Parliament Act and Article 32 of the Constitution. The use of such slogans as “I’d rather be dead than a Communist”
(mai bine mort decât comunist)
could be interpreted as a call to public violence and an act undermining the legal and constitutional order.
6.
Proceedings challenging the ban on the Party’s activities, and lifting of the ban
21.
On 24 January 2002 the CDPP challenged the decision of the Ministry of Justice arguing,
inter alia
, that the gatherings had been meetings with voters within the meaning of the Status of Members of Parliament Act, and not assemblies falling within the scope of the Assemblies Act.
22.
On 8 February 2002 the Ministry of Justice issued a decision lifting the temporary ban imposed on the CDPP’s activities. It stressed that the CDPP had breached all the laws mentioned in the decision of 18
January 2002 and that the temporary ban had been necessary and justified. However, following the inquiry made by the Secretary General of the Council of Europe under Article 52 of the Convention, and having regard to the forthcoming local elections, the CDPP was authorised to resume its activities. The decision of 8 February 2002 did not, however, set aside the decision of 18 January 2002.
23.
On 7 March 2002 the Court of Appeal found in favour of the Ministry of Justice and ruled that the decision of 18 January 2002 had been lawful. It dismissed the CDPP’s argument that the party could not be held liable for the actions of its members, namely its parliamentary group. It found that the gatherings organised by the CDPP had in fact been demonstrations, meetings and marches which fell under the provisions of the Assemblies Act, and not meetings with voters. Even assuming that the gatherings had been intended as meetings with voters, they had gradually taken on the nature of demonstrations and, accordingly, the CDPP needed authorisation in order to organise them. It also stated that, as a result of the demonstrations, the public transport company had suffered losses of 12,133
Moldovan lei (MDL) (1,050 euros (EUR) at the time). The participation of minors in the demonstrations had been in breach of the International Convention on the Rights of the Child, the Protection of Children Act and the Education Act.
24.
The CDPP lodged an appeal against this decision with the Supreme Court of Justice relying,
inter alia
, on Articles 10 and 11 of the Convention.
25.
On 17 May 2002 a panel of the Supreme Court of Justice delivered its judgment, in which it dismissed the appeal lodged by the CDPP. It endorsed the arguments of the Court of Appeal and found,
inter alia
, that since the demonstrations organised by the CDPP had been illegal, the sanction imposed on it had not been disproportionate. It also stated that in any event the decision of the Ministry of Justice had not had any negative effects on the CDPP since it had not been enforced, the CDPP’s accounts had not been frozen and the party could continue its activities unhindered.
7.
Proceedings by the Government seeking to have the gatherings held by the CDPP declared illegal and requesting an order to discontinue them
26.
The Ministry of Justice did not reply to the Municipality’s request of 23
January 2002 for interpretation of the law and did not address any request to Parliament. However, on 21 February 2002 the Government lodged an application with the Supreme Court of Justice asking it,
inter alia
, to declare the demonstrations organised by CDPP illegal and to order their cessation.
27.
On 25 February 2002 the Supreme Court of Justice ruled in favour of the Government and declared the gatherings illegal. It stated,
inter alia
, that:
“Even if one could accept that the CDPP had the initial intention of holding meetings with its supporters, those meetings later took on the character of demonstrations, marches, processions and picketing, which fall under the provisions of the Organisation and Conduct of Assemblies Act. In these circumstances, the leaders of the CDPP were required to comply with the provisions of the Assemblies Act...”
28.
The CDPP appealed but on 15 March 2002 the Supreme Court of Justice dismissed the appeal and the judgment of 25 February 2002 became final.
8.
Administrative proceedings against the applicants
29.
On unspecified dates, the district police compiled administrative case files in connection with the applicants’ participation in unauthorised demonstrations. The cases were referred to the Buiucani District Court.
30
.
By its decisions of 21 February 2002, 21 February 2002, 24
January 2002, 29 January 2002 and 24 January 2002 respectively, the Buiucani District Court found the applicants guilty of having participated in unauthorised demonstrations in breach of Article 174/1 of the Code of Administrative Offences. In particular the court found Mr Roșca and Mr
Secareanu guilty of having organised and of having actively participated in the CDPP demonstrations between 9 and 31 January 2002. It found Mr
Buburuz guilty of having participated in a CDPP demonstration on 15
January 2002 and it found Mr Roșcovan and Mr Eremia guilty of having participated in demonstrations on 20 and 13 January 2004 respectively. The court imposed on the applicants administrative fines of MDL 450 (EUR 40), MDL 450 (EUR 40), MDL 90 (EUR 8), MDL 90 (EUR 8) and MDL 90 (EUR 8) respectively.
31.
The applicants appealed against the above judgments, claiming
inter alia
a breach of their right to the freedom of expression provided by Article
10 of the Convention and of their right to the freedom of assembly under Article 11 of the Convention.
32.
By its decisions of 30 April 2002, 30 April 2002, 13 February 2002, 28
February 2002 and 13 February 2002 respectively, the Chișinău Regional Court dismissed the appeals. No reasons were given.
II.
33.
The relevant domestic law was set out in
Christian Democratic People’s Party v. Moldova
, no. 28793/02, §§ 34-41, ECHR 2006
‑
....
34.
The applicants complained that the administrative fines imposed on them constituted a breach of their right to freedom of expression as guaranteed by Article 10 of the Convention and their right to freedom of peaceful assembly as guaranteed by Article 11 of the Convention. The provisions invoked by the applicants provide as follows:
Article 10 of the Convention
“1.
Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers. ...
2.
The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society, in the interests of national security, territorial integrity or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, for the protection of the reputation or rights of others, for preventing the disclosure of information received in confidence, or for maintaining the authority and impartiality of the judiciary.”
Article 11 of the Convention
“1.
Everyone has the right to freedom of peaceful assembly and to freedom of association with others, including the right to form and to join trade unions for the protection of his interests.
2.
No restrictions shall be placed on the exercise of these rights other than such as are prescribed by law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals or for the protection of the rights and freedoms of others. This article shall not prevent the imposition of lawful restrictions on the exercise of these rights by members of the armed forces, of the police or of the administration of the State.”
I.
35.
In their initial application, the applicants complained under Article
6 §
1 of the Convention that the administrative proceedings against them had been unfair. However, in their observations on the admissibility and merits, they asked the Court not to proceed with the examination of this complaint. The Court finds no reason to examine it.
36.
The Court considers that the rest of the applicants’ complaints raise questions of fact and law which are sufficiently serious that their determination should depend on an examination of the merits, and no other grounds for declaring them inadmissible have been established. The Court therefore declares the remainder of the application admissible. In accordance with its decision to apply Article 29 § 3 of the Convention (see paragraph
4 above), the Court will immediately consider the merits of the remainder of the application.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 11 OF THE CONVENTION
37.
The applicants argued that the fact that they were fined for organising and/or participating at the CDPP gatherings amounted to a breach of their right to freedom of assembly as guaranteed by Article 11 of the Convention. According to them, the present case was to be distinguished from
Ziliberberg v. Moldova
((dec.), no. 61821/00, 4 May 2004) because the CDPP gatherings were peaceful, they concerned a matter of major public interest and contributed to a public debate, and that the highest fines possible under the law had been applied to them.
38.
The Government reiterated their submissions made in the case of
Christian Democratic People’s Party
(cited above, § 57-61) and stressed the cases’ similarities.
39.
The Court notes that the applicants were fined for taking part in unauthorised demonstrations organised by the CDPP (see paragraph 30
above). The Court recalls that in the case of
Christian Democratic People’s Party
the applicant party was sanctioned for organising the demonstrations in question. Thus, the accusation against the applicants who participated in those gatherings is indissociable from that against the CDPP in that case. It is for this reason that the Court will rely on its findings in
Christian Democratic People’s Party
for the purposes of the present case.
40
.
In
Christian Democratic People’s Party
the Court made the following findings in respect of the sanctions imposed on the CDPP:
“71.
The Court notes that at the material time the CDPP was a minority parliamentary opposition party with approximately ten percent of the seats in Parliament, while the majority Communist Party had approximately seventy percent of the seats. The ban was imposed on the applicant party’s activities as a result of gatherings which it had organised in order to express its disagreement with and protest against the Government’s plans to make the study of Russian compulsory for school children, at that time the subject of a heated debate within Moldovan society. Given the public interest in free expression in these circumstances and the fact that the applicant was an opposition parliamentary political party, the Court considers that the State’s margin of appreciation was correspondingly narrowed and that only very compelling reasons would have justified the interference with the CDPP’s right to freedom of expression and assembly (see paragraph 68 above).
72.
The Ministry of Justice, and later the domestic courts, in justifying the temporary ban on the CDPP’s activities, relied on three main grounds: that the CDPP had not obtained authorisation for its gatherings in accordance with the Assemblies Act, that children had been present at its gatherings and that some statements made at the gatherings amounted to calls to public violence.
73.
As far as the first ground is concerned, the Court notes that there was a dispute as to the applicability of the provisions of the Assemblies Act to the CDPP’s gatherings. The Municipal Council, which was the only authority empowered to issue authorisations under that law, considered the legislation unclear and refused to apply it to the CDPP until Parliament had given its official interpretation.... Hence, it would appear questionable whether non-compliance with the legislation in those circumstances would justify such a serious measure as a temporary ban. However, even assuming that the legislation was clear, the Court is not convinced that the failure to comply with that legislation, which otherwise was punishable with an administrative fine of MDL 180-450 (EUR 16-40) ..., could be considered as a relevant and sufficient reason for imposing a temporary ban on the activities of an opposition party.
74.
Where the presence of children is concerned, the Court notes that it has not been established by the domestic courts that they were there as a result of any action or policy on the part of the applicant party. Since the gatherings were held in a public place everyone, including children, could attend. Moreover, in the Court’s view, it was rather a matter of personal choice for the parents to decide whether to allow their children to attend those gatherings and it would appear to be contrary to the parents’ and children’s freedom of assembly to prevent them from attending such events which, it must be recalled, were to protest against Government policy on schooling. Accordingly, the Court is not satisfied that this reason was relevant and sufficient.
75.
As to the third ground for the ban, the Court is not persuaded that the singing of a fairly mild student song could reasonably be interpreted as a call to public violence. Neither the Ministry of Justice nor the domestic courts have attempted to explain how the impugned line from the chorus of the song amounted to a call for violence. Consequently, this reason cannot be considered as relevant and sufficient either.
76.
The Court reiterates that only very serious breaches such as those which endanger political pluralism or fundamental democratic principles could justify a ban on the activities of a political party. Since the CDPP’s gatherings were entirely peaceful, there were no calls to violent overthrow of the Government or any other acts undermining the principles of pluralism and democracy, it cannot reasonably be said that the measure applied was proportionate to the aim pursued and that it met a “pressing social need.”
41.
In such circumstances, and in view of the fact that the present applicants were members and/or supporters of the CDPP organising and/or participating at the latter’s peaceful gatherings, the Court cannot but reach a conclusion similar to that in
Christian Democratic People’s Party
, namely that the interference with their freedom of peaceful assembly was not proportionate to the aim pursued and that it did not meet a “pressing social need”.
Accordingly, there has been a violation of Article 11 of the Convention.
III.
alleged violation of Article 10 of the Convention
42.
The applicants also alleged a violation of Article 10 of the Convention. As their complaint relates to the same matters as those considered under Article 11, the Court does not consider it necessary to examine it separately.
IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
43.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Pecuniary damage
44.
The applicants claimed compensation for the fines they had to pay as a result of the administrative proceedings. Mr Iurie Rosca and Mr Stefan Secareanu claimed MDL 450 each (EUR 28 on 11 May 2005) while the rest of the applicants claimed MDL 90 each (EUR 6 on 11 May 2005) for pecuniary damage.
45.
The Government submitted that there were no grounds for awarding the applicants any pecuniary damage.
46.
The Court considers the applicants’ claim for pecuniary damage to be well founded and awards it in full.
B.
Non-pecuniary damage
47.
Mr Iurie Rosca and Mr Stefan Secareanu did not make any claim. Mr Petru Buburuz, Anatol Roscovan and Anatol Eremia claimed EUR
6,000, EUR 5,000 and EUR 7,000 respectively.
48.
The Government disagreed and considered that no evidence of non-pecuniary damage had been submitted.
49.
Having regard to its finding of a violation of Article 11 of the Convention, the Court considers that an award of compensation for non-pecuniary damage is justified in this case. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards EUR 2,000 to each of the three applicants who claimed just satisfaction.
C.
Costs and expenses
50.
Mr Iurie Rosca and Mr Stefan Secareanu claimed EUR 1,620 each; Mr
Anatol Roscovan and Mr Anatol Eremia claimed EUR 1,016 each and Mr
Petru Buburuz claimed EUR 1,500.
In support of their claims, the applicants submitted a detailed time sheet indicating the time spent by their lawyers on the case and an itemised list of other expenses linked to the examination of the case. They also submitted copies of contracts between them and their lawyers.
51.
The Government did not agree with the amounts claimed, stating that the applicants had failed to prove the alleged representation expenses. According to them, the amounts claimed by the applicants were too high in the light of the average monthly wage in Moldova.
52.
The Court reiterates that in order for costs and expenses to be included in an award under Article 41, it must be established that they were actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see, for example,
Nilsen and Johnsen v. Norway
[GC], no. 23118/93, § 62, ECHR
53.
In the present case, regard being had to the complexity of the case, the Court does not consider the amount claimed reasonable as to quantum and awards the applicants EUR 2,000 in respect of costs and expenses.
D.
Default interest
54.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the applications admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 11 of the Convention;
3.
Holds
that there is no need to examine the complaint under Article 10 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 28 (twenty-eight euros) to Mr Rosca, EUR 28 (twenty-eight euros) to Mr Secareanu and EUR 6 (six euros) to each of the rest of the applicants in respect of pecuniary damage, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage to each applicant except Mr Rosca and Mr Secareanu and EUR 2,000 (two thousand euros) in total in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, which sums are to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of payment;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 March 2008, pursuant to Rule
77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Deputy Registrar
President