ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1628/2014

Deliberând asupra recursului,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din data de 01 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea

în Dosarul nr. 4244/90/2012, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.N.,la 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.N. la 3 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis exercitarea de către inculpat, pe o perioadă de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., art. 64 lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor, de administrator al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. și 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 86 C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.L.

la 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.L. la 3 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis pe o perioadă de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat,dreptul de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv administrator al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. și 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Vâlcea.

Au fost obligați inculpații, în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC S.I. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 148.745 lei, prejudiciu produs bugetului de stat prin infracțiunile săvârșite, la care s-au adăugat penalități și majorări conform legii civile, de la data producerii și până la data executării efective.

În temeiul art. 357 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, la data de 22 mai 2001, P.C.N. a fondat societatea comercială SC S.I. SRL din Râmnicu Vâlcea, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sub nr. J/38/168/2001, cu sediul social în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, având ca obiect principal de activitate „Cafenele și baruri fără spectacole".

La 02 aprilie 2002, a fost cooptat în societate P.L., care a dobândit 50% din părțile sociale, precum și funcția de administrator, pe care a exercitat-o alături de fratele său, P.C.N..

La cererea creditoarei SC B.R.D. SA, prin sentința civilă nr. 171 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus deschiderea

procedurii simplificate de insolvență față de debitoarea SC S.I. SRL, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 32 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în contextul în care, prin încheierea din 7 aprilie 2005, debitoarea fusese dizolvată de drept, pentru că nu își preschimbase certificatul de înregistrare în termenul legal.

A fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.I. SRL martorul C.M., care a exercitat această funcție până în data de 30 iunie 2008, când judecătorul sindic a dispus înlocuirea lui cu lichidatorul judiciar N. Sprl Craiova. Judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

S-a constatat că procedura insolvenței se află încă pe rolul Tribunalului Vâlcea, iar lichidatorul judiciar N. Sprl Craiova deținea în continuare calitatea de lichidator judiciar al debitoarei SC S.I. SRL

SC S.I. SRL a continuat să deruleze activități economice și după deschiderea procedurii insolvenței, până în data de 30 iunie 2007, când au fost desfăcute toate contractele de muncă ale salariaților, astfel cum a rezultat din declarația lichidatorului judiciar C.M. Martorul C.M. a menționat faptul că aceste activități economice au fost derulate de către învinuiții P.C.N. și P.L. fără acordul lichidatorului judiciar, al comitetului creditorilor sau al judecătorului sindic.

Organele fiscale au apreciat că această situație a fost generată de pasivitatea lichidatorului judiciar C.M., care nu a luat măsurile impuse de art. 113 din Legea insolvenței nr. 85/2006, cu privire la sigilarea spațiilor și a bunurilor deținute de societatea aflată în stare de lichidare și nu a respectat prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu privire la anularea actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii falimentului, în vreme ce lichidatorul C.M. a considerat că vina aparține organelor fiscale, care nu au ridicat cele două case de marcat electronice, după data deschiderii procedurii falimentului.

Prin raportul de inspecție fiscală din 05 februarie 2008 s-a stabilit că, la data de 30 iunie 2007, când a efectuat inventarierea patrimoniului SC S.I. SRL, lichidatorul judiciar C.M. a constatat o lipsă în gestiune de 86.293 de lei, care a fost imputată integral administratorilor societății, prin diminuarea creanțelor pe care aceștia le aveau față de societate, cu titlu de „aport patron".

În baza avizului de inspecție fiscală din 12 august 2004, în perioada 15 noiembrie 2005 - 05 decembrie 2005, organele de control din cadrul D.G.F.P. a Județului Vâlcea au efectuat un control fiscal la SC S.I. SRL, ce a avut ca obiectiv verificarea bazelor de impunere, legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora, pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 noiembrie 2005.

Controlul s-a finalizat cu raportul de inspecție fiscală din 25 ianuarie 2006, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere fiscală nr. 6/31 ianuarie 2006, prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei obligații fiscale suplimentare în valoare

totală de 575.664 de lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, taxa asupra activităților dăunătoare sănătății, impozit pe veniturile din salarii, contribuții sociale, precum și accesorii aferente acestora.

Debitoarea a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 6 din 31 ianuarie 2006, iar D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a decis, prin Decizia nr. 132 din 27 iulie 2006, suspendarea soluționării contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, în contextul în care, în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală din 25 ianuarie 2006, petenta D.G.F.P. a Județului Vâlcea a formulat plângerea penală care a constituit actul de sesizare în cauza de față.

Din raportul de inspecție fiscală din 25 ianuarie 2006 a rezultat că debitoarea SC S.I. SRL nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile înregistrate pentru anii 2003 și 2004 și pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată înregistrată în deconturile depuse la organele fiscale pentru anii respectivi, că nu a condus evidența contabilă și fiscală pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005, că a funcționat fără a depune la organele fiscale declarații de impunere, deconturi de taxă pe valoare adăugată și situațiile financiare periodice aferente anului 2005, situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2004, precum și alte situații și formulare stabilite de M.F.P., că debitoarea nu a calculat, nu a înregistrat, nu a declarat și nu a virat impozitul pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2004 și nici contribuțiile sociale și taxa asupra activităților dăunătoare sănătății pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005. S-a mai stabilit și faptul că a distrus sau a ascuns acte contabile și memorii ale caselor de marcat.

În raportul de inspecție fiscală din 25 ianuarie 2006 s-a consemnat și că inspecția fiscală a fost tergiversată, din cauza comportamentului administratorilor debitoarei, care au refuzat în mod repetat să prezinte organelor fiscale documentele societății, fapt ce a determinat organele fiscale să solicite Judecătoriei Râmnicu Vâlcea să-i oblige pe pârâții P.C.N. și P.L. sa le pună la dispoziție actele și evidențele contabile ale SC S.I. SRL, în vederea efectuării inspecției fiscale.

În baza Ordonanței președințiale nr. 3886 din 23 august-2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, administratorul P.L. a pus la dispoziția organelor fiscale evidența contabilă a societății, astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat în data de 04 octombrie 2005 între reprezentanții D.G.F.P. a Județului Vâlcea și administratorul P.L., precum și din adresa din 07 noiembrie 2005 a D.G.F.P. a Județului Vâlcea, prin care s-a menționat și faptul că nu s-au mai emis somații către administratorii SC S.I. SRL, în vederea prezentării documentelor societății, în contextul în care a fost obținută Ordonanța președințială nr. 3886 din 23 august 2005, iar pârâții s-au conformat acesteia.

În consecință, s-a constatat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, întrucât nu au fost emise de către organele fiscale trei somații

succesive care să fi ajuns efectiv la cunoștința destinatarilor și cărora destinatarii P.L. și P.C.N. să nu le fi dat curs, în scopul împiedicării verificărilor financiare și fiscale ale activității SC S.I. SRL.

În vederea întocmirii tabloului consolidat al creanțelor pentru debitoarea SC S.I. SRL, lichidatorul judiciar C.M. a solicitat D.G.F.P. a Județului Vâlcea să efectueze o nouă inspecție fiscală la debitoarea SC S.I. SRL, care să vizeze perioada 01 decembrie 2005 -30 iunie 2007.

În baza cererii formulate de lichidatorul judiciar, în perioada 21 ianuarie 2008 - 25 ianuarie 2008, precum și în zilele de 28 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008 și 04 februarie 2008, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. a Județului Vâlcea au efectuat o nouă inspecție fiscală la debitoare, pentru perioada 01 decembrie 2005 -30 iunie 2007, care s-a finalizat cu raportul de inspecție fiscală din 05 februarie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina societății debitoare, în valoare totală de 91.264 de lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată, contribuțiile sociale și taxa asupra activităților dăunătoare sănătății.

Din raportul de inspecție fiscală din 05 februarie 2008 a rezultat că motivele care au stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare au fost faptul că debitoarea SC S.I. SRL nu a calculat, nu a înregistrat, nu a declarat și nu a virat impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoare adăugată, contribuțiile sociale și taxa asupra activităților dăunătoare sănătății pentru perioada 01 decembrie 2005 - 30 iunie 2007.

Pentru anul 2006, organele fiscale au calculat obligațiile fiscale suplimentare prin estimarea veniturilor, în considerarea faptului că, în cursul anilor 2003 și 2004, prin notele de constatare din 15 septembrie 2003, din 06 august 2004, din 06 august 2004, din 06 august 2004, din 09 august 2004, din 10 august 2004, din 19 august 2004 și din 27 august 2004, întocmite în urma unor controale inopinate la punctul de lucru „J.S." al SC S.I. SRL, s-a constatat că încasările realizate de societate din operațiunile economice efectuate nu erau înregistrate în aparatul de marcat electronic fiscal, precum și în considerarea faptului că, deși a folosit același număr de angajați și aceleași spații de desfășurare a activității ca și în anul 2005, veniturile înregistrate de societate pentru anul 2006 au scăzut cu 90.304 lei față de anul 2005.

Debitoarea a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008, iar prin Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008 D.G.F.P. a Județului Vâlcea a admis în parte contestația, dispunând desființarea în parte a deciziei de impunere fiscală, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit în cuantum de 1.818 lei, taxa pe valoare adăugată în cuantum de 17.993 de lei și accesorii în cuantum de 432 de lei, precum și desființarea în parte a raportului de inspecție fiscală din 05 februarie 2008 și refacerea acestuia.

S-a arătat, în esență, că motivarea Deciziei nr. 25 din 07 aprilie 2008 se bazează pe faptul că niciuna dintre notele de constatare menționate în raportul de inspecție fiscală nu face referire la anul fiscal 2006, astfel încât să justifice concluzia organelor de inspecție fiscală, potrivit căreia debitoarea ar fi continuat în cursul anului 2006 practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale prin casele electronice de marcat. Mai mult decât atât, organele fiscale care au soluționat contestația au apreciat că modalitatea de estimare a veniturilor nu a avut în vedere situația de fapt fiscală a debitoarei, iar probele administrate (în speță notele de constatare mai sus menționate) nu sunt suficiente pentru a proceda la stabilirea obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere fiscale potrivit dispozițiile art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003, republicată. Din acest motiv, s-a apreciat că organele de inspecție fiscală ar fi trebuit să administreze și alte mijloace de probă în vederea stabilirii stării de fapt fiscale.

Concluzia organelor fiscale care au dat Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008 a fost apreciată de judecător ca justă, neeexistând probe certe cu privire la faptul că debitoarea ar fi continuat în cursul anilor 2005, 2006 și 2007 practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale, prin casele electronice de marcat.

A fost luată în calcul varianta ca lipsa în gestiune de 86.293 de lei constatată de lichidatorul judiciar C.M. la data de 30 iunie 2007, cu ocazia inventarierii patrimoniului, să fie consecința faptului că reprezentanții SC S.I. SRL ar fi continuat practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale prin casele electronice de marcat, dar acest aspect nu a putut constitui un argument temeinic, întrucât lipsa în gestiune putea fi generată și de alți factori.

Nici organele de inspecție fiscală și nici organele de urmărire penală nu au identificat factorii care au generat lipsa în gestiune. În baza dispozițiilor art. 128 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 71/2003 privind C. fisc., care stipulează că sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată bunurile constatate lipsă din gestiune, organele fiscale au stabilit taxă pe valoare adăugată suplimentară în cuantum de 12.400 de lei, aferentă mărfii constatate lipsă în gestiune, iar Decizia de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008 a fost menținută sub acest aspect, prin Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008.

Constatările organelor de inspecție fiscală au fost confirmate în parte prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de către expertul contabil G.E., din care a rezultat că, pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 august 2004, SC S.I. SRL prezintă o evidență contabilă coerentă, cu balanțe de verificare, declarații de impunere și raportări contabile depuse în termen la organul fiscal. Expertul a precizat însă că nu s-au identificat documente referitoare la inventarierea patrimoniului și registrele contabile care sunt obligatorii, conform Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, în speță registrul jurnal, registrul inventar, registrul „Cartea mare".

Totodată, expertul a învederat faptul că, pentru perioada de timp mai sus menționată, înregistrarea cheltuielilor materiale nu s-a făcut pe baza bonurilor de consum, nu a fost întocmită fișa de evidență și nu au fost justificate formularele cu regim special, precum și faptul că nu există o evidență analitică a conturilor, în corelație cu cea sintetică și cea din balanțele de verificare.

Expertul contabil a mai constatat că, pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, s-au întocmit evidențele contabile pentru SC S.I. SRL abia după ce s-a dispus deschiderea procedurii de'insolvențăfață de debitoare, în baza solicitărilor formulate de lichidatorul judiciar desemnat de instanță de judecată,

aspecte confirmate de martorul C.M., care a îndeplinit atribuțiile de lichidator judiciar până în data de 30 iunie 2008.

Astfel, pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 noiembrie 2005, evidența contabilă a fost întocmită ulterior de către SC A.L.M.F.G. SRL din Râmnicu Vâlcea (societate de contabilitate administrată de expertul contabil M.L.), în baza contractului de prestări servicii din 31 iulie 2007, iar pentru perioada 01 decembrie 2005 - 30 iunie 2007, evidența contabilă a fost întocmită ulterior de către SC M. SRL din Râmnicu Vâlcea (societate de contabilitate administrată de expertul contabil B.I.), în baza unui contract de prestări servicii încheiat în data de 03 septembrie 2007.

Martora V.E. a declarat că a ținut evidența contabilă la SC S.I. SRL doar în perioada martie - octombrie 2004, cât a lucrat pentru această societate, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. Vâlcea în data de 31 martie 2004.

Din raportul de expertiză întocmit de expertul G.E. a rezultat că, după ce contabilul V.E. a încetat raporturile de muncă cu angajatorul SC S.I. SRL, societatea nu a avut un compartiment distinct care să se ocupe de conducerea contabilității ori un director economic, un contabil-șef sau un alt salariat care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a îndeplini această funcție și nici nu s-a identificat vreun contract de prestări servicii contabile încheiat cu persoane autorizate, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității le revenea în exclusivitate administratorilor.

Pe baza acestor date faptice, dovedite prin actele de inspecție fiscală menționate, actele contabile ale societății, declarațiile martorilor audiați, expertizele contabile efectuate în cauză și chiar declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost prezentate prin actul de trimitere în judecată, prima instanță a constatat că, în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, inculpații nu au înregistrat în contabilitatea SC S.I. SRL, ai cărei administratori erau, operațiunile comerciale derulate în perioada menționată, faptele respective întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, dar nu au dorit ca judecată să aibă loc potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. 1968, arătând că, deși nu au efectuat înregistrările în contabilitate, acest fapt nu a avut drept scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat, iar omisiunea se datorează faptului că, în perioada ianuarie - noiembrie 2005, inculpatul P.C.N. a fost internat în spital și a fost nevoit să suporte diverse investigații și tratamente medicale în țară și străinătate, toată familia ocupându-se de îngrijirea acestuia.

În apărare, s-a susținut că lipsa înregistrărilor în toată perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007 s-ar fi datorat nepriceperii inculpaților, care au înregistrat în evidența contabilă primară toate operațiunile economice derulate de societate și au întocmit note de comandă pentru mărfurile achiziționate, note de recepție a mărfurilor, au ținut

registrul de casă și au întocmit rapoarte Z pentru cele două case de marcat electronice.

Aceste apărări nu i-au putut exonera de răspundere, întrucât ei aveau obligația de a însărcina o terță persoană cu organizarea și conducerea contabilității, pentru perioada în care administratorii nu se mai puteau ocupa personal de această activitate, mai ales în contextul în care societatea a continuat să desfășoare activitate economică și în perioada respectivă. înscrisurile invocate nu constituie decât documente care, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, ar fi trebuit să stea la baza înregistrărilor în contabilitate.

Observând prevederile art. 2, art. 9, art. 20 și art. 21 din Legea nr. 82/1991, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate constatările organelor de inspecție fiscală și cele ale expertului contabil G.E., cu privire la faptul că inculpații nu au ținut evidența contabilă pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, întrucât nu au asigurat înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Nu se poate susține faptul că neînregistrarea în contabilitate, pe o perioadă de 2 ani și jumătate, nu ar fi avut drept scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au depus declarațiile privind obligațiile fiscale la organul fiscal competent.

Dacă ar fi declarat totuși respectivele obligații, atunci s-ar fi putut pune în discuție lipsa scopului calificat prevăzut de lege. Atitudinea inculpaților, în condițiile în care societatea comercială ai căror administratori erau a continuat să deruleze operațiuni economice, iar aceștia nu au înregistrat operațiunile respective, nu au depus declarațiile prevăzute de către lege cu privire la operațiunile respective pentru a se calcula obligațiile fiscale aferente și nu au depus nicio sumă de bani în contul acestor obligații pe o perioadă îndelungată de timp, prelungită încă din anul 2003, a relevat instanței că scopul acestor inacțiuni a fost cel de sustragere de la plata obligațiilor, acțiunile și inacțiunile inculpaților întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, faptul că inculpații au omis să vireze la bugetul de stat contribuțiile reținute de la salariații SC S. SRL pentru fondurile C.A.S.S. și șomaj, precum și cu titlu de impozit pe venitul din salarii, P.C.N., în perioada 01 martie 2003 - 30 iunie 2007, iar inculpatul P.L. în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de stopaj la sursă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor, s-a avut în vedere atât faptul că infracțiunile au fost săvârșite în formă continuată și în concurs, precum și persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, atitudinea lor în fața instanței de judecată, vârsta, pregătirea profesională, comportamentul familial și social, starea de sănătate

:

a inculpatului P.C.N.

În raport cu aceste criterii, tribunalul s-a orientat spre minimul special al pedepsei și a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, prin raportul de expertiză contabilă efectuat de către expertul G.E. s-a stabilit că pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 iunie 2007, SC S.I. SRL datorează bugetului de stat consolidat suma de 384.244 de lei, din care 241.843 de lei reprezintă debit, 127.981 de lei reprezintă majorări, iar 14.420 reprezintă penalități.

Cum însă inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală comisă în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, s-a constatat că omisiunea inculpaților de a înregistra în contabilitate operațiunile economice efectuate a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 148.745 de lei, fără penalități și majorări, din care 47.069 lei reprezintă valoarea contribuțiilor cu reținere la sursă (impozit pe veniturile din salarii, C.A.S. salariați, C.A.S.S. salariați și asigurări de șomaj salariați), defalcat pe categorii de impozite și taxe, prejudiciul (fără majorări și penalități) fiind constituit din taxa pe valoare adăugată: 59.820 de lei; impozit pe veniturile din salarii: 2.240 de lei; A.S. angajator: 24.114 lei; C.A.S. salariați: 24.941 de lei; C.A.S.S. angajator: 7.989 de lei; C.A.S.S. salariați: 17.163 de lei; contribuție fond accidente: 689 de lei; contribuție de asigurări de sănătate pentru concedii medicale: 558 de lei; contribuție de asigurări de șomaj angajator: 3.022 de lei; contribuție de asigurări de șomaj salariați: 2.725 de lei; contribuție la fondul de garantare: 72 de lei; taxa asupra activităților dăunătoare sănătății: 5.412 lei.

Diferențele între sumele calculate de expertul contabil și sumele stabilite de organele de inspecție fiscală cu titlu de obligații fiscale suplimentare sunt explicate prin aceea că expertul contabil a avut la dispoziție mai multe documente justificative pentru cheltuielile deductibile decât cele care au fost avute în vedere la întocmirea rapoartelor de inspecție fiscală. Organele fiscale au stabilit prin estimare obligațiile fiscale ale debitoarei SC S.I. SRL și pentru anii 2005 și 2006, în condițiile în care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 241/2005, prin raportare la prevederile Codului de procedură fiscală (fapt constatat chiar de către organele fiscale, care au admis în parte contestația împotriva deciziei de impunere fiscală din 05 februarie 2008).

Tribunalul a subliniat și faptul că organele de urmărire penală au luat în considerare taxa pe valoare adăugată deductibilă în cuantum de 57.478,9916 lei, aferentă facturii fiscale din 30 decembrie 2002, emisă de furnizorul SC C. SA către clientul SC S.I. SRL, pe care organele fiscale nu au avut-o în vedere cu ocazia întocmirii procesului - verbal de inspecție fiscală din 25 februarie 2003, deoarece contribuabilul SC S.I. SRL nu a menționat-o în decontul de taxă pe valoare adăugată aferent lunii decembrie a anului 2002 și nici nu a pus-o la dispoziția organelor fiscale, cu ocazia inspecției fiscale.

Inculpații au justificat această situație prin faptul că au avut un litigiu cu furnizorul SC C. SA cu privire la sumele de plată, litigiu soluționat de către Tribunalul Vâlcea prin sentința comercială nr. 310 din 19 martie 2004, motiv pentru care au intrat în posesia facturii respective după ce s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 25 februarie 2003.

În ceea ce privește contribuțiile cu reținere la sursă aferente perioadei 01 ianuarie 2003 - 30 iunie 2007, din raportul de expertiză contabilă și din explicațiile suplimentare furnizate de expertul contabil G.E. a rezultat că, pentru perioada 01 martie 2003 - 30 iunie 2007, SC S.I. SRL a reținut de la angajați contribuții totale în cuantum de 47.364 de lei, din care au fost virați la bugetul de stat doar 295 de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii. Diferența de 47.069 de lei reprezintă prejudiciul cauzat de inculpați bugetului de stat. Pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, prejudiciul a fost stabilit de expert doar în baza statelor de salarii întocmite de angajatori, deoarece pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005, debitoarea nu a depus nicio declarație cod 100 privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat. Pentru perioada decembrie 2005 - 30 iunie 2007, singura declarație fiscală cod 100 a fost depusă în data de 23 iulie 2007, pentru luna iunie 2007, dar nici aceasta nu corespunde cu datele din statele de salarii.

Prin urmare, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă, iar inculpații au fost obligați în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC S.I. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 148.745 lei, prejudiciu produs bugetului de stat prin infracțiunile săvârșite, la care s-au adăugat penalități și majorări conform legii civile, de la data producerii și până la data executării efective.-

În vederea garantării reparării pagubei, a fost menținut sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel inculpații P.C.N. și P.L., precum și partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Vâlcea.

Prin Decizia penală nr. 129/A din 06 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelurile declarate de inculpații P.C.N., P.L. și de partea

:

civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Vâlcea împotriva sentinței penale nr. 92 din data de 01 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 4244/90/2012, a desființat, în

:

parte, sentința apelată și, rejudecând, a descontopit pedepsele rezultante aplicate fiecărui inculpat în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedepsele aplicate inculpaților P.C.N. și P.L., astfel: de la 2 ani la 1 an pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite și s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Au fost înlăturate prevederile art. 86

1

C. pen. și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

în baza art. 82 C. pen., a fost fixat un termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor.

A fost înlăturată dispoziția privind adăugarea la prejudiciul calculat, în sumă de 148.745 lei, de penalități și majorări conform legii civile și s-a dispus ca inculpații să fie obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestui prejudiciu, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data plății, conform C. proc. fisc.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că, din probele administrate în cauză, și anume: informațiile furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vâlcea, adresele emise de lichidatorul judiciar N. Sprl, adresele înaintate de I.T.M. Vâlcea, declarațiile martorilor V.E., U.A., P.G.C., D.M., C.M., actele emise de D.G.F.P. Vâlcea, rapoartele de expertiză contabilă întocmite de experți în faza de urmărire penală, actele medicale privitoare la starea sănătății P.C.N., declarațiile inculpaților, a rezultat că, în perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, societatea comercială reprezentată de cei doi inculpați nu a întocmit evidența contabilă primară, în sensul ținerii registrelor obligatorii prevăzute de legea contabilității și nici nu au depus declarațiile fiscale obligatorii.

Inculpații nu au contestat aceste probe, dar au susținut că au ținut evidența contabilă a firmei și că nu au încercat niciodată a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, dovadă fiind faptul că ei au întocmit acte pe care le-au denumit „de evidență primară", respectiv note de comandă, note de recepție și registrul de casă.

Rapoartele de expertiză întocmite în faza de urmărire penală contrazic însă apărările inculpaților, demonstrând că, după ce contabila V.E. a încetat raporturile de muncă cu angajatorul SC S.I. SRL, în octombrie 2004, societatea nu a mai depus la organele fiscale competente situația financiară anuală și nici declarația privind impozitul pe profit, iar documentele contabile de care a făcut vorbire apărarea nu pot echivala cu ținerea evidenței contabile, în sensul legii.

Deși inculpații au dovedit, cu actele medicale depuse la dosarul cauzei că, din noiembrie 2004 și până în aprilie 2005, inculpatul P.C.N. a fost internat în spital și a fost nevoit să se supună unor investigații și tratamente medicale, în țară și în străinătate, această situație nu îi poate exonera de răspunderea penală căci, așa cum s-a reținut și de către judecătorul fondului, ei aveau obligația de a angaja un contabil care să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, conform art. 2 din Legea nr. 82/1991.

S-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive și ale celei de-a doua infracțiuni reținute în sarcina inculpaților întrucât, în perioada respectivă, deși au reținut contribuțiile de la salariați, inculpații nu le-au virat și au prejudiciat bugetul de

stat prin neplata impozitului pe veniturile angajaților, conform raportului de expertiză contabilă.

Curtea a concluzionat că soluția de condamnare a inculpaților este legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate, s-a apreciat că acestea sunt prea aspre și nu reflectă circumstanțele reale ale comiterii faptelor, astfel cum au fost expuse anterior și nici pe cele personale ale inculpaților.

Este adevărat că prejudiciul produs bugetului de stat, așa cum rezultă din calculele efectuate de expert, este unul considerabil, iar inculpații nu au cooperat cu organele de anchetă și nici nu au depus diligente pentru a înlătura rezultatul activității lor infracționale.

Totuși, situația lor familială, lipsa antecedentelor penale, atitudinea avută după săvârșirea faptelor, pe tot parcursul procesului penal, rezultând din prezentarea în fața autorităților, motivul obiectiv care i-a determinat pe cei doi frați să-și neglijeze îndatoririle pe care le aveau, ca acționari și, respectiv, administratori ai SC S.I. SRL - boala gravă de care suferea inculpatul P.C.N., toate aceste elemente care circumstanțiază persoana acuzaților au fost de natură a întări instanței de apel convingerea că scopul pedepselor, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., ar putea fi cu prisosință atins chiar și în cazul în care acestea ar fi coborâte până spre minimul special prevăzut de lege, iar executarea ar fi suspendată, întemeiul art. 81 C. pen., fără impunerea unor obligații de natura celor enumerate în art. 86

3

C. pen., la care s-a referit judecătorul fondului.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, acesta a fost primit doar pentru cel de-al doilea motiv invocat, respectiv greșita obligare a inculpaților la penalități și majorări, conform legii civile.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că legea aplicabilă laturii civile a cauzei este C. proc. fisc., iar cei în cauză datorează, potrivit acestuia, pe lângă prejudiciul cauzat, dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data plății efective.

Cuantumul despăgubirilor acordate de judecătorul fondului, de 148.745 lei, este acela rezultat în urma calculelor efectuate de expertul cauzei, prin raportul de expertiză la care instanța de fond a făcut o amplă referire în considerentele sentinței. Judecătorul a explicat, pe baza lămuririlor oferite de expert, și de unde provin diferențele între sumele calculate de expert și cele stabilite de organele de inspecție fiscală: documentele justificative pentru cheltuielile deductibile puse la dispoziția expertului au fost mai multe decât cele avute în vedere la data întocmirii rapoartelor de inspecție fiscală.

De aceea, pretențiile apelantului Statul Român prin A.A.F., constituit parte civilă în cauză, nu au putut fi primite decât în limita dovedirii lor, în baza documentelor depuse la dosar și a calculelor întocmite de către expertul contabil desemnat.

împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4244/90/2012 au declarat recurs inculpații P.C.N., P.L. și recurenta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F: - D.G.F.P. a Județului Vâlcea.

Prin Decizia nr. 1803 din 27 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Vâlcea.

Recurenții P.C.N. și P.L. nu au motivat calea de atac, iar apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați au solicitat exclusiv aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în ceea ce privește legea aplicabilă în speță, se constată că în cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., iar normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate (06 noiembrie 2013), în speță sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte constată că inculpații P.C.N. și P.L. nu au motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. așa încât, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu se pot examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3-6, 13, 14 și 15 C. proc. pen.

Aceste cazuri de casare se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței de judecată, la incompatibilitate și la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezența apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat grațierea pedepsei.

Or, examinând din oficiu cauza, Înalta Curte observă că nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menționate.

Legea penală mai favorabilă

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen. potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. mai sus menționat este incidență în situații tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea

penală, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la soluționarea definitivă a cauzei.

Având în vedere caracterul de ordine publică al legii penale mai favorabile, faptul că inculpații nu mai pot solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecății, reținând fundamentul constituțional al acestui principiu și luând în considerare disp. art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Înalta Curte apreciază că aplicarea legii penale mai favorabile nu este condiționată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, ci trebuie avută în vedere din oficiu.

Chiar așa fiind, trebuie respectate toate celelalte rigori impuse de soluționarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii și noii reglementări de drept substanțial, pe baza situației de fapt și a tipului de infracțiune stabilite prin hotărârile atacate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancțiunilor.

Se observă că, în speța dedusă judecății, inculpații P.C.N. și P.L. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 6 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Aceste dispozițiile legale nu au fost modificate ulterior pronunțării deciziei în apel la data de 06 noiembrie 2013, astfel încât, sub acest aspect, nu a intervenit o lege penală mai favorabilă.

Faptele inculpaților sunt însă concurente, iar Curtea de Apel a aplicat dispozițiile C. pen. anterior și a stabilit în sarcina inculpaților pedeapsa cea mai grea a închisorii, fără să adauge un spor de pedeapsă. Astfel, în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, având în vedere că Noul C. pen. instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa cea mai grea a unui spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse, Înalta Curte reține că legea veche este mai favorabilă inculpaților, întrucât sporul este facultativ.

De asemenea, se constată că inculpații P.C.N. și P.L. au beneficiat de suspendarea condiționată a executării pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81 și următoarele C. pen. anterior, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani, iar conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin decizia recurată, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei, se menține și după intrarea în vigoare a Noului C. pen.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.C.N., avocat G.E., de reducere a termenului de încercare de 4 ani, stabilit de instanța de apel, înalta Curte constată că nu poate reevalua modalitatea de individualizare a pedepsei și a formei de executare, fiind o chestiune ce excede examenului cauzeiînrecurs.

De altfel, art. 82 C. pen. anterior prevede că termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Or, în speță, în mod corect Curtea de Apel a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpaților intervalul prevăzut de lege, de 2 ani, și a suspendat condiționat executarea pe un termen de încercare de 4 ani.

Față de considerentele arătate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.C.N. și P.L. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și va obliga fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.C.N. și P.L. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției

.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2014.