ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3690/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3690/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea

înregistrată la data de 2 decembrie 2011, reclamanta SC L.W.A. Suedia a chemat

în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș și a solicitat:

- anularea parțială a

deciziei de impunere din 24 februarie 2011 privind obligații suplimentare de

plată, emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și a raportului de inspecție fiscală din

24 februarie 2011 în ceea ce privește: anularea obligației de plată a

impozitului pe profit în sumă de 1.192.395 RON, precum și a majorărilor de

întârziere aferente în sumă de 553.633 RON; anularea obligației de diminuare a

pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 536.710 RON;

- obligarea pârâtei la

refacerea controlului și întocmirea unui nou raport de inspecție fiscală, în care

să se stabilească obligațiile fiscale prin raportare la situația de fapt fiscală

reală, astfel cum aceasta rezultă din înscrisurile pe care le deține.

În motivarea acțiunii

a susținut că prin actele administrativ fiscale menționate, organele de control

au diminuat pierderea fiscală a societății, înregistrată în anul 2008 cu suma de

536.710 RON și au stabilit în sarcina sa un impozit pe profit în sumă de 1.192.395

RON, reținând că pentru activitatea desfășurată nu a prezentat documente justificative

din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor și că cheltuielile alocate

către sediul permanent din România nu au la bază un contract de prestări servicii.

Reclamanta a mai arătat

că greșit s-a reținut că sumele alocate de L.W.A. către sediul permanent din România

trebuie să aibă la bază un contract de prestări servicii, evocând în acest sens

prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., care fac referire la existența unui

contract încheiat între două societăți, pentru că sediul permanent din România nu

este o societate comercială distinctă și nu are personalitate juridică proprie și

constituie o extensie a societății L.W.A. Suedia, astfel că nu ar fi fost posibilă

încheierea contractului respectiv între cele două societăți.

În altă ordine de idei,

a mai susținut că în pofida afirmațiilor organelor fiscale potrivit cărora nu a

făcut dovada realității activităților prestate, îndeplinește toate condițiile de

deductibilitate prevăzute de lege, anume art. 29 alin. (2) lit. b) C. fisc. și

pct. 89 din Normele de aplicare, în conformitate cu care, serviciile și bunurile

a căror valoare a fost alocată de societatea mamă către sediul său permanent, sunt

efectuate în scopul obținerii de venituri de către reclamantă și sunt justificate

prin natura activității desfășurate de ea.

De asemenea a susținut

că deține documente justificative pentru sumele alocate către sediul permanent de

către societatea din Suedia, corespunzătoare serviciilor efectiv prestate în folosul

său, precum și pentru bunuri ce i-au fost livrate de aceasta, folosite pentru executarea

lucrărilor în beneficiul societății Apă Canal, astfel că se impune să-i fie recunoscut

dreptul de a deduce cheltuieli în sumă de 4.046.854 RON, alocate de societatea mamă.

Și în fine, reclamanta

a susținut că în baza art. 105

1

alin. (2) și (3) C. proc. fisc. este

îndreptățită la efectuarea unei reverificări în materie de impozit pe profit pentru

perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2010, deoarece rezultatul fiscal pentru anii

2008, 2009 și primul semestru al anului 2010, evidențiat în documentele prezentate

organelor fiscale, nu reflectă întreaga valoare a costurilor antrenate pentru realizarea

lucrărilor către Apă Canal și că ulterior și-a corectat evidențele pentru a reflecta

în mod corect realitatea.

A mai susținut că în acest

sens, intenționează să depună declarații rectificative în materie de impozit pe

profit pentru a corecta rezultatul fiscal al anilor 2008, 2009 și 2010 și că obiectul

inspecției fiscale l-a constituit doar prima jumătate a anului 2010, încălcându-se

dispozițiile art. 98 C. proc. fisc., în sensul că „inspecția fiscală se efectuează

asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația

depunerii declarațiilor fiscale”.

Prin sentința nr. 419/F-CONT

din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC L.W.A. Suedia.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin decizia de impunere

din 24 februarie 2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 24

februarie 2011 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată

în sumă de 1.746.028 RON reprezentând: 1.192.395 RON impozit pe profit și 553.633

RON accesorii aferente impozitului pe profit, motivat de faptul că pentru activitatea

desfășurată, SC L.W.A. Suedia, cu sediul permanent în Pitești a înregistrat în evidența

contabilă cheltuieli deductibile reprezentând prestări de servicii, fără a prezenta

documente care să justifice prestarea efectivă a acestora conform prevederilor legale.

Potrivit art. 19

alin. (1) C. fisc., incident în cauză, „profitul impozabil se calculează ca diferență

între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării

de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la

care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se

iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor

de aplicare.

În continuare, s-a reținut

că art. 21 pct. 4 lit. m) prevede că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile

de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care

contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării

activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte, iar Normele metodologice

art. 48 explică în ce condiții se deduc aceste cheltuieli, respectiv serviciul trebuie

să fie efectiv prestat, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă

date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate,

precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea

cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului

sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor

se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de

lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare,

iar contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin

specificul activităților desfășurate.

În opinia instanței, deducerea

cheltuielilor privind prestările de servicii este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a mai mult condiții, anume: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate

în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestator, termene de

execuție, precizarea serviciilor prestate, tarifele percepute precum și valoarea

totală a contractului, iar prestarea efectivă a serviciilor să fie justificată prin

situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru etc., contribuabilul

trebuind să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității

desfășurate.

S-a mai reținut că reclamanta

ce reprezintă sediul permanent al unei societăți străine în România, nu a prezentat

în timpul inspecției fiscale, deși i s-a solicita, înscrisuri în dovedirea condițiilor

prezentate, referitoare la natura și valoarea totală a serviciului prestat, părțile

implicate, criteriile proprii de repartizare a costurilor pe fiecare beneficiar

al serviciului respectiv, justificarea utilizării criteriului naturii serviciului

și activității desfășurate la sediul permanent, prezentarea oricăror alte elemente

de recunoaștere a veniturilor și cheltuielilor care pot atesta prestarea serviciului

respectiv.

Tot astfel, s-a menționat

că nu a depus situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru,

studii de fezabilitate, de piață sau orice alte asemenea documente care să justifice

prestarea efectivă a serviciului, limitându-se în a justifica cheltuielile în cauză

pe baza invoices-urilor, facturilor externe emise de L.W.A. Suedia către sediul

permanent din România în care este menționat numai proiectul XX și proiectul YY

și o valoare totală în euro, fără a avea un mod de calcul prin care s-a ajuns la

aceste sume facturate.

Totodată, s-a arătat că

reclamanta nu a fost preocupată să justifice în fața organelor de control prestarea

serviciilor prin contracte, prezentând în acest sens doar contractul încheiat între

L.W.A. Suedia și SC Apă Canal SA Pitești în conținutul căruia nu sunt mențiuni privind

identificarea activității desfășurate și tarifelor practicate de societatea mamă,

realocate sucursalei din România, persoanele care au desfășurat activitate, respectiv

numărul de ore alocate etc.

Justificarea prestării

de servicii facturate de către societatea mamă către reclamantă s-a efectuat prin

facturi fiscale care nu sunt traduse în limba română și nu precizează în ce constau

serviciile prestate, fiind înscrise anumite proiecte care nu cuprind detalii (exemplu:

Proiect XX).

Facturile de prestări

servicii din 15 decembrie 2009, din 24 noiembrie 2010, din 27 noiembrie 2009, din

14 octombrie 2009, din 7 septembrie 2009 etc., emise în limba engleză nu sunt justificate

cu documente care să ateste prestarea efectivă a serviciilor, cum ar fi situații

de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru etc., iar din contractul

de prestări servicii intervenit între societatea mamă și Apă Canal rezultă că sediul

permanent Pitești nu este parte pentru a-și putea înregistra direct pe costuri cheltuielile

provenind din prestările de servicii, potrivit art. 89 din H.G. nr. 44/2004 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc.

În concluzie, în opinia

instanței, corect organele de inspecție fiscală au stabilit că, cheltuielile cu

prestările de servicii facturate de SC L.W.A. Suedia nu sunt deductibile la calculul

profitului impozabil și că reclamanta datorează un impozit pe profit în sumă de

1.192.395 RON.

În legătură cu diminuarea

pierderii fiscale în sumă de 536.710 RON contestată, s-a apreciat că în lipsa unor

documente justificative, organele fiscale au reținut, de asemenea, corect ca nedeductibile

cheltuielile înregistrate de societate în sumă de 744.090 RON în anul 2008.

A reținut instanța că

ulterior emiterii actelor contestate și soluționării contestației administrative,

reclamanta și-a corectat evidențele contabile fiscale, situație în funcție de care

obligația fiscală stabilită de organele de control este diminuată cu suma de 764.865

RON, respectiv 535.941 RON, reprezentând impozit pe profit și 228.924 RON reprezentând

majorări și penalități de întârziere, potrivit raportului de expertiză întocmit

în cauză.

Față de situația fiscală

reală, stabilită de expert, urmarea refacerii în totalitate a evidenței contabile,

prin modificarea cheltuielilor din perioada supusă controlului și transmiterea către

pârâtă a declarațiilor rectificative privind impozitul pe profit pe perioada respectivă,

reclamanta a pretins că în înscrisurile prezentate inițial organelor fiscale nu

au fost incluse o parte semnificativă a costurilor aferente lucrărilor executate,

solicitând refacerea raportului de inspecție fiscală.

A apreciat instanța că

doar conducătorul inspecției fiscale poate decide reverificarea și numai în condițiile

în care apar date suplimentare necunoscute la data efectuării controlului, constând

în documente, înscrisuri etc., obținute de organul fiscal ori ce i-au fost comunicate

de organele de urmărire penală.

Așa fiind, s-a concluzionat

că reclamanta aflată în culpă pentru că nu și-a ținut corect contabilitatea și nu

a fost în măsură să prezinte organelor fiscale toate documentele justificative solicitate,

nu este în măsură să ceară refacerea inspecției fiscale potrivit dispozițiilor de

mai sus, neaplicabile în această situație.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs SC L.W.A. Suedia, invocând ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- Instanța de fond a interpretat

greșit legea fiscală în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor generale de deductibilitate

și dovedirea caracterului real și necesar al cheltuielilor.

Se susține că eronat au

fost reținute ca întemeiate motivele invocate de organul fiscal, deși instanța a

admis că, ulterior controlului, societatea a remediat erorile din contabilitate

și a prezentat organelor de control și instanței o serie de documente noi.

Recurenta invocă și faptul

că a avut loc o calificare greșită a raporturilor juridice dintre societate și sediul

său permanent, întrucât sediul permanent din România nu reprezintă o societate comercială

distinctă, neavând personalitate juridică proprie, fiind o extensie a societății

mamă din Suedia.

Astfel, instanța de fond

în mod eronat a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m)

C. fisc. și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a acestor dispoziții legale

în ceea ce privește nedeductibilitatea cheltuielilor alocate de reclamantă sediului

permanent.

Nu există vreun raționament

comercial pentru ca un contract încheiat între un prestator cu un beneficiar pentru

executarea unor lucrări să furnizeze detalii care să justifice în vreun fel costurile

ce au fost antrenate de prestator.

În altă ordine, se susține

de recurentă faptul că îndeplinește toate condițiile pentru recunoașterea caracterului

deductibil al cheltuielilor alocate sediului permanent în sumă totală de 4.046.854

RON.

Atât organele de control

și ulterior instanța de fond, nu au ținut seama de faptul că erorile din contabilitatea

sa au fost corectate.

De asemenea, au fost depuse

la dosar documente care atestă prestarea efectivă a serviciilor de consultanță tehnică,

care se impuneau a fi avute în vedere, chiar dacă nu au fost predate organelor de

control.

De altfel, expertul contabil

desemnat în cauză a analizat aceste documente și a calculat o obligație fiscală

net inferioară celei impuse.

- Instanța de fond a restrâns

domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 105

1

C. proc. fisc., apreciind

că doar anumite aspecte pot constitui elemente suplimentare ce ar determina refacerea

controlului în materie de impozit pe profit fără a ține seama de faptul că recurenta

a corectat evidențele fiscale și contabile pentru a reflecta în mod corect întreaga

valoare a costurilor antrenate în Proiectul executat în România pentru Apă-Canal.

Enumerarea prevăzută de

art. 105

1

alin. (3) C. proc. civ. are caracter exemplificativ și nu limitativ,

astfel că instanța de judecată a ignorat în mod inexplicabil toate motivele care

impuneau necesitatea refacerii controlului, dovedind o interpretare eronată a dispozițiilor

legale.

Intimata Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței

recurate și combătând criticile recurentei-reclamante.

În esență, se arată că

din documentele prezentate de recurenta SC L.W.A. Suedia - sediu permanent Pitești,

nu rezultă prestațiile de servicii efectuate potrivit legislației în vigoare și

anume realitatea și necesitatea serviciilor înregistrate pe cheltuieli deductibile,

nefiind prezentate organelor fiscale documente justificative în acest sens.

Referitor la verificarea

unei perioade urmare a refacerii evidenței contabile, apreciată ca fiind făcută

cu încălcarea dispozițiilor Ordinului MFP nr. 3055/2009, se arată că dispozițiile

art. 105

1

C. proc. fisc. sunt clare, în sensul că doar conducătorul inspecției

fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.

La dosarul cauzei a fost

depusă întâmpinare și de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care este

reiterată excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul formulat potrivit criticilor care se circumscriu dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează

a fi expuse în continuare.

Instanța de recurs apreciază

că este nefondată critica referitoare la interpretarea greșită a legii fiscale în

ceea ce privește îndeplinirea condițiilor generale de deductibilitate și dovedirea

caracterului real și necesar al cheltuielilor alocate de L.W.A. către sediul permanent

din România (în total 4.046.854 RON).

Problema de drept care

se impune a fi soluționată în cauză este dacă în mod corect organele de inspecție

fiscală nu au acordat drept de deducere a cheltuielilor cu prestări servicii înregistrate

de contestatoarea-reclamantă SC L.W.A. Suedia - sediul permanent Pitești, în evidența

contabilă pe cheltuieli, cu implicații în ceea ce privește calculul impozitului

pe profit de plată impus reclamantei.

Dispozițiile art. 13 „Contribuabili”

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., prevăd că: „Sunt obligate la plata impozitului

pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare

contribuabili: a) persoanele juridice române; b) persoanele juridice străine care

desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România (...)”.

Conform art. 14 din același

act normativ: „Impozitul pe profit se aplică după cum urmează: a) în cazul persoanelor

juridice române și al persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate

potrivit legislației europene, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă,

atât din România, cât și din străinătate; b) în cazul persoanelor juridice străine

care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, (…)

asupra profitului impozabil atribuit sediului permanent (...)".

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 13 lit. b) și art. 14 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., menționate,

sunt obligate la achitarea impozitului persoanele juridice străine care desfășoară

activitate prin intermediul unui sediu permanent, fiind evident că profitul obținut

de SC L.W.A. Suedia - sediul permanent în România, prin prestarea unor servicii

în România către SC Apă-Canal SA, obținând venituri, nu putea fi transferat în Suedia

fără a fi achitat impozitul aferent profitului.

Regulile după care se

calculează profitul impozabil sunt cele prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora: „profitul impozabil se calculează

ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate

în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile

neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului

impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor

potrivit normelor de aplicare”.

În ceea ce privește deducerea

cheltuielilor alocate sediului permanent de către persoana juridică străină, legiuitorul

în cuprinsul pct. 89 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. a prevăzut că: „În scopul deducerii

cheltuielilor alocate unui sediu permanent de către persoana juridică străină care

își desfășoară activitatea prin intermediul acestuia, precum și de către orice altă

persoană afiliată acelei persoane juridice străine, pentru serviciile furnizate,

trebuie îndeplinite următoarele condiții: - (i) serviciul furnizat să fie efectiv

prestat. Pentru a justifica prestarea efectivă a serviciului, sediul permanent trebuie

să prezinte autorităților fiscale orice documente justificative din care să rezulte

date privitoare la:

a) natura și valoarea

totală a serviciului prestat;

b) părțile implicate;

c) criteriile proprii

de împărțire a costurilor pe fiecare beneficiar al serviciului respectiv, dacă este

cazul;

d) justificarea utilizării

criteriului ca fiind adecvat naturii serviciului și activității desfășurate de sediul

permanent;

e) prezentarea oricăror

alte elemente de recunoaștere a veniturilor și cheltuielilor care pot să ateste

prestarea serviciului respectiv.

Justificarea prestării

efective a serviciului se efectuează cu situațiile de lucrări, procesele-verbale

de recepție, rapoartele de lucru, studiile de fezabilitate, de piață sau cu orice

alte asemenea documente; - (ii) serviciul prestat trebuie să fie justificat și prin

natura activității desfășurate la sediul permanent”.

Din cuprinsul dispozițiilor

menționate rezultă fără echivoc că în scopul deducerii cheltuielilor alocate unui

sediu permanent, persoana juridică străină pentru serviciile furnizate trebuie să

dovedească că a prestat serviciul furnizat, iar justificarea prestației acesteia

să se facă cu documente justificative.

De asemenea, justificarea

prestării efective a serviciului se efectuează cu situațiile de lucrări, procese-verbale

de recepție, rapoartele de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau cu orice

alte asemenea documente.

Or, atât la judecata în

fond cât și în recurs, recurenta a susținut că „nu există vreun raționament comercial

pentru ca un contract încheiat de un prestator cu un beneficiar pentru executarea

unor lucrări (cum este contractul pentru executarea lucrărilor încheiat între Consorțiu

și Apă-Canal, în baza căruia au fost înregistrate veniturile societății) să furnizeze

detalii care să justifice în vreun fel costurile ce au fost antrenate de prestator”.

Se arată că sunt pe deplin

justificate cheltuielile înregistrate în baza contractului de executare de lucrări,

nefiind necesar a fi prezentate alte documente justificative cu privire la aspectele/

datele menționate în cuprinsul pct. 89 din H.G. nr. 44/2004.

Însă, dispozițiile legale

menționate anterior nu pot fi înfrânte de susținerile recurentei făcute fără un

fundament legal, nici contractul și nici facturile menționate de recurentă neputându-se

substitui celorlalte documente cerute expres de legiuitor potrivit pct. 89 din H.G.

nr. 44/2004, care trebuiau prezentate pentru justificarea cheltuielilor și considerarea

acestora ca deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.

De asemenea, la dosarul

cauzei nu au fost prezentate nici documente care să justifice în ce a constat prestarea

de servicii și executarea efectivă a unor astfel de servicii pentru a se putea stabili

dacă acestea au fost efectiv prestate și sunt necesare prin specificul activității

desfășurate.

În consecință, în mod

legal organele de inspecție fiscală au stabilit că societatea datorează impozitul

pe profit de plată impus, deoarece cheltuielile cu prestațiile de servicii facturate

de SC L.W.A. Suedia nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

În altă ordine, susținerile

recurentei referitoare la deductibilitatea cheltuielilor pentru servicii de consultanță

sunt nefondate, cele reținute de organele fiscale și confirmate de instanța de fond

cu referire la aceste cheltuieli fiind corecte.

Dispozițiile art. 21

alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, cât și prevederile pct. 48 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 prevăd în mod riguros care sunt condițiile

cumulative ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi deduse cheltuielile privind

astfel de prestări de servicii.

Or, în cauză, nu s-a dovedit

respectarea dispozițiilor legale menționate, respectiv art. 21 alin. (4) lit. m)

din Legea nr. 571/2003, astfel că în mod corect cheltuielile au fost reținute ca

nefiind deductibile.

Nu poate fi reținută ca

fondată nici critica potrivit căreia nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin.

(4) lit. m) C. fisc. și nici cele ale pct. 48 din Normele metodologice, întrucât

dispozițiile art. 29 alin. (2) C. fisc. prevăd că „profitul impozabil se determină

în conformitate cu regulile stabilite în Cap.II al prezentului titlu”.

Astfel, speței în cauză

îi sunt aplicabile atât prevederile din Cap.II - „Calculul profitului impozabil”,

cât și prevederile din Cap.3 - „Aspecte fiscale internaționale”, fiind evident că

în ceea ce privește cheltuielile alocate sediului permanent constând în servicii

de consultanță, trebuie respectate atât prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) -

Cap.II, cât și prevederile art. 29 - Cap.III C. fisc.

Nu sunt fondate criticile

recurentei nici în ceea ce privește restrângerea de către instanța de fond a domeniului

de aplicare a dispozițiilor art. 105

1

C. proc. fisc., soluția instanței

de fond fiind corectă.

Se constată că singura

prevedere legală referitoare la reverificarea unei perioade se regăsește în

art. 105

1

C. proc. fisc., potrivit căruia doar conducătorul inspecției

fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.

În cuprinsul art. 105

din O.G. nr. 92/2003, „legiuitorul a prevăzut în mod imperativ că reverificarea

fiscală este posibilă doar în condițiile prevăzute neechivoc în alin. (2)-(4)”.

De asemenea, prevederile

H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a C. proc. fisc. cuprind imperativ,

limitativ și exhaustiv motivele pentru care se poate dispune reverificarea unei

perioade.

Or, în cauză, recurenta

nu se află în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale referitoare la reverificarea

fiscală. Motivul că și-a refăcut evidența contabilă nu a fost înscris în categoria

motivelor legale pentru care se poate dispune reverificarea unei perioade.

De altfel și concluziile

expertului contabil desemnat în cauză sunt în sensul că nu se impune refacerea raportului

de inspecție fiscală.

În concluzie, față de

toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

va respinge recursul formulat ca nefondat.

Referirile A.N.A.F. din

întâmpinare, cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, nu pot fi supuse

cenzurii instanței de control judiciar, nefiind formulat recurs de această parte

cu privire la această excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC L.W.A. Suedia împotriva sentinței nr. 419/F-CONT din 19 decembrie 2012 a Curții

de Apel Pitești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2014.