Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
2 aprilie 2004

Decizia nr. 1372/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 5440/2003 a Judecătoriei Baia Mare

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5440 din 8 octombrie 2003, Judecătoria Baia Mare a respins sesizarea Postului de Poliție Sălsing, privind aplicarea sancțiunii închisorii contravenționale: V.A., V.D., V.F. și V.C., pe care s-a obligat la câte 5.000.000 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și constatată prin procesul-verbal de contravenție, seria C.M. nr. 1205258, nr. 1205257, nr. 1205260 și respectiv, nr. 1205261 din 3 septembrie 2003. Prin aceeași hotărâre s-a dispus sesizarea Postului de Poliție Salsig, privind pe contravenienții B.F., V.A., B.A., V.S.

și V.B. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs V.D. și V.A., care au susținut în esență că nu dispun de mijloace materiale pentru a plăti amenda. Verificând din oficiu regularitatea învestirii Curții, cu soluționarea acestui recurs, urmează a se reține că prin excepția de la dispozițiile art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 58/2003, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 180 / 2002, pentru aprobarea O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor: hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ a tribunalului.

DECIDE Trimite recursul declarat de V.D. împotriva sentinței civile nr. 5440 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Baia Mare, la Tribunalul Maramureș, spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință, astăzi 2 aprilie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.