ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2160/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii de recuzare formulată de petenta Asociația A.
În temeiul dispozițiilor art. 108
1
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost sancționată petenta cu suma de 700 lei amendă judiciară pentru exercitarea cu rea-credință a dreptului de recuzare.
Prin decizia civilă nr. 2506 din data de 12 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ca netimbrat recursul declarat de petenta Asociația A., în ceea ce privește soluția dată recuzării și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de reexaminare declarate împotriva încheierii din data de 6 ianuarie 2015, în ceea ce privește plata amenzii, în favoarea Curții de Apel București.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare a amenzii judiciare dispuse prin încheierea din data de 6 ianuarie 2015 a aceleiași instanțe.
În considerentele încheierii astfel pronunțate instanța a reținut că motivele avute în vedere la aplicarea amenzii judiciare nu au fost combătute, nici în scris și nici verbal, de către reprezentantul petentei Asociația A.
Împotriva încheierii irevocabile prin care a fost soluționată cererea de reexaminare, petenta Asociația A. a formulat recurs înregistrat la data de 11 august 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Analizând cererea de recurs sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 108
5
alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care a fost stabilită amenda judiciară cel obligat la amendă sau despăgubire va putea formula numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
De asemenea, conform prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.
În speță, prin încheierea din camera de consiliu din data de 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București a fost soluționată cererea de reexaminare a amenzii judiciare dispuse prin încheierea din data de 6 ianuarie 2015 a aceleiași instanțe, formulată de petenta Asociația A.
Astfel, se costată că petenta a uzat de calea de atac prevăzută de Codul procedură civilă, respectiv cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care a fost stabilită amenda judiciară.
Prin urmare, prin dispozițiile mai sus menționate, legiuitorul a stabilit expres că împotriva hotărârii prin care a fost aplicată amenda judiciară nu poate fi exercitată decât calea de atac a reexaminării, iar nu calea de atac recursului, iar încheierea pronunțată ca urmare a soluționării cererii de reexaminare este irevocabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, nerecurate, hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel, hotărârile date în apel, nerecurate, hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricini, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Rezultă că hotărârile irevocabile (indiferent că se numesc încheieri, sentințe sau decizii) nu pot fi supuse recursului și, ca atare, calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri are caracter inadmisibil.
Drept urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, încheierea pronunțată de Curtea de Apel București fiind una irevocabilă în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a fi atacată potrivit legii cu recurs.
Principiul legalității căilor de atac, prevăzut inclusiv de dispozițiile art. 129 din Constituție, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Față de considerentele expuse, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, Înalta Curte urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 108
5
alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul declarat de petenta Asociația A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Asociația A. împotriva încheierii din data de 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.