ÎCCJ, decizie (scj.ro #145545)

Incidente procedurale. Suspendarea procesului. Suspendarea facultativă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Suspendarea procesului

Index alfabetic: incidente procedurale

-suspendarea facultativă

NCPC, art. 413

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecății este unul facultativ, lăsat la aprecierea instanței, nu este de natură a transforma procedura într-una arbitrară, ci are drept consecință obligația de a cerceta circumstanțele concrete ale cauzei și concordanța lor cu norma legală, instanța de judecată având puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității aplicării măsurii suspendării cursului judecății.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374 din 15 februarie 2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 23.01.2015 sub nr.x/x/2013/a1, reclamantul A. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâtul C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.

Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.126/2016 din 08 aprilie 2016, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul A. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul C. și a obligat pârâtul să suporte din averea personală pasivul neacoperit al debitoarei până la concurența sumei de 1.188.222 lei, conform tabelului definitiv de creanțe.

Împotriva sentinței nr.126/2016 din 08 aprilie 2016 a Tribunalului Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâtul C. înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 01 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă în baza dispozițiilor art.413 alin.1 pct.2 C. proc. civ. a dispus suspendarea soluționării apelului declarat de pârâtul C. ce face obiectul dosarului nr.x/x/2013/a1 al Curții de Apel Alba Iulia până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr.x/x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva încheierii din 01 martie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă pârâtul C. a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.

În argumentarea cererii de recurs, recurentul-pârât, a susținut, în esență, că deși instanța amintește că pasivul invocat provine de la un unic creditor, ce s-a constituit parte civilă în dosarul penal, omite să observe că sumele sunt diferite, temeiurile sunt diferite și nici unicul creditor ANAF nu și-a exprimat un punct de vedere, în sensul suspendării facultative a cauzei, instanța enumerând de o manieră schematică și fără a explicita printr-o motivare, 5 ipoteze care au condus-o să adopte această măsură.

Recurentul-pârât arată că nu există o înrâurire hotărâtoare a hotărârii ce se va da în cauza penală asupra apelului dedus judecății Curții de Apel Alba Iulia, cele două dosare fiind diferite și fără influență reciprocă.

Recurentul pârât consideră că urmărirea penală nu este începută pentru vreo infracțiune incidentă ori pedinte, nefiind incidente în cauză nici celelalte cazuri prevăzute de lege, faptele penale reținute în rechizitoriu neavând nicio legătură, cu atât mai puțin o înrâurire hotărâtoare asupra apelului dedus judecății Curții de Apel Alba Iulia.

În opinia recurentului-pârât suspendarea facultativă a judecării cauzei pentru motivul că „desfășurarea de către pârâtul C., inculpat în dosarul penal nr.x/x/2014, de acte de administrare a debitoarei A.”, nu face decât să înfrângă prezumția de nevinovăție, afectând dreptul la un proces echitabil, atât timp cât nici rechizitoriul nu reține și nu explicitează desfășurarea de acte de administrare de către C.

În ce privește motivul care a condus la suspendarea cauzei, respectiv „legalitatea constituirii în Sfântul Vicențiu și Grenadine a societății D., înscrisă ca administrator social al debitoarei A.” recurentul pârât susține că acuzațiile din penal nu privesc acest aspect, instanța enunțând o pretinsă acuzație ce nu este reținută în rechizitoriu.

Totodată, recurentul pârât susține că din rechizitoriul și probele administrate nu rezultă că sfera acuzației penale ar privi modalitatea sau răspunderea ținerii evidenței contabile în privința lui C., iar enumerarea neexplicată a acestei situații, nu poate întruni exigențele dispozițiilor art.413 alin.1 pct.2 C. proc. civ.

Recurentul pârât susține că nu se justifică suspendarea judecării apelului, pentru incidența unei cauze penale, constând în identificarea unei persoane, în condițiile în care nu este formulată o acuzație penală de această natură, iar persoana este identificată de o manieră clară, necontestată nici de către parchet, drept fiind E., iar prin suspendarea cauzei, instanța de apel se află într-o situație de negare a judecății.

După redarea dispozițiilor legale privind suspendarea facultativă, recurentul pârât consideră că împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării cauzei civile este una facultativă, lăsată la latitudinea instanței, nu ar trebui să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecății unui litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății și de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri.

Recurentul pârât consideră că în cauză nu este incident principiul: „penalul ține în loc civilul” și nici principiul: „după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta”, întrucât hotărârea prin care se va soluționa cauza civilă, nu va avea autoritate de lucru judecat în cauza penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, iar constituirea de parte civilă în fața organului de urmărire penală, nu s-a raportat la prejudiciul din prezenta cauză.

Recurentul pârât susține că analiza necesității și oportunității măsurii judecării litigiului civil este determinată în cauză și de obligația instanței de interpretare conformă a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, cu garanția sa procesuală esențială – judecarea cauzei într-un termen rezonabil, obligație imposibil de îndeplinit în situația menținerii suspendării până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

În continuarea motivării recurentul pârât a prezentat opinii privind interpretarea dispozițiilor art.6 și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului solicitând ca în soluționarea prezentului recurs să se țină cont de dispozițiile art.413 alin.2 și alin.3 C. proc. civ., având în vedere că procesul penal se află în camera preliminară și că până la epuizarea judecării cauzei pe fond, în căile ordinare și căile extraordinare de atac, durata procesului penal până la soluționarea definitivă va fi una considerabilă, de ani de zile.

Tot în continuarea motivării, pentru a arăta că nu există nicio tangeță și nicio legătură între obiectul dedus judecății apelului dosarului x/x/2013/a1 și obiectul dosarului penal x/x/2016, recurentul-pârât a prezentat o explicitare a acuzațiilor cu o relaționare la inexistenta legătură între penal și civil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă A. prin lichidator judiciar CII B. a depus întâmpinare prin care a invocat netimbrarea recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,  în temeiul art. 493 alin. 2 din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 18 septembrie 2017.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția netimbrării, admis în principiu recursul declarat de recurentul – pârât C. împotriva încheierii din 01 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 15 februarie 2018, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, a reținut că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile legale sus-menționate reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca: urmărirea penală să fi început față de una dintre părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte.

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanței, nu ar trebui însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanța ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății.

În plus, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in personam - trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca cercetarea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită.

Limitele obiective ale cauzei, astfel cum au fost determinate prin efectul general al introducerii cererii de chemare în judecată, sunt constituite de obligarea pârâtului C. să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.

În cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel a fost determinată de existența la dosar a rechizitoriului emis la data de 08 decembrie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din care a rezultat că C. este cercetat în stare de libertate și s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, de complicitate la evaziune fiscală, de spălare a banilor, de delapidare și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru pronunțarea soluției suspendării, s-a reținut că hotărârea ce se va pronunța în dosarul penal va avea o influență semnificativă asupra soluției din prezentul dosar prin dezlegările ce le va da cu privire la desfășurarea de către pârâtul C., inculpat în dosarul penal nr.x/x/2014 de acte de administrare a debitoarei A.; legalitatea constituirii în Sfântul Vicențiu și Grenadine a societății D., înscrisă ca administrator social al debitoarei A.; modalitatea și răspunderea ținerii evidenței contabile a societății debitoare în conformitate cu legea și identificarea persoanei care a dispus și a modalității prin care s-a dispus de activele debitoarei, inclusiv sub aspectul ridicării de sume de bani din conturile debitoarei.

Or, în opinia instanței de recurs, infracțiunile pentru care pârâtul C. este inculpat în dosarul nr.x/x/2014 nu au o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța civilă îl reprezintă exclusiv obligarea pârâtului să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.

Totodată este de remarcat faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 23.01.2015, înregistrare efectuată cu mult după punerea în mișcare a acțiunii penale in rem din dosarul penal nr.x/x/2014, fără ca judecătorul sindic să considere că existența dosarului penal are ori ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce se va pronunța.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că la momentul soluționării cauzei în primă instanță, dosarul penal exista, iar instanța de fond nu a considerat că existența cauzei penale ar putea genera suspendarea cauzei civile.

În consecință, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 497 din același cod, a casat încheierea recurată și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.