CIOBANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererile nr. 33607/04, 22907/04 și 21376/04

depuse de Nina CIOBANU și Alții

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 22 aprilie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Stanislav Pavlovschi,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 23 august 2004, 1

iunie 2004, 14 mai 2004 și 10 mai 2004,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere declarațiile Guvernului pârât prin care s-a solicitat Curții scoaterea cererilor de pe rolul Curții și răspunsurile reclamanților la aceste declarații,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, dna Nina Ciobanu, dna Nina Tarutin și dna Galina Cosencov, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care s-au născut în anul 1949, 1946 și, respectiv, 1943. Dna Nina Ciobanu și dna Nina Tarutin au fost reprezentate în fața Curții de către dl Andrei Balan și, respectiv, dl Anatolii Tarutin. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către dna Lilia Grimalschi, șef al Direcției agent guvernamental.

A.

Circumstanțele cauzei

În anul 1994, fiecare reclamant a încheiat câte un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica

Moldova) potrivit căruia, ei au plătit prime de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare care varia între 100 lei moldovenești (MDL) și MDL 200 (echivalentul între 24 dolari SUA (USD) și USD 48 în acea perioadă).

La date diferite în anul 1999, ASITO a încetat să plătească pensiile, în unele cazuri, sau a refuzat să înceapă plata lor, în alte cazuri, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei

și a solicitat rezilierea contractelor.

La date diferite în anul 2001, reclamanții au intentat acțiuni judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensiile lor și obligarea companiei să se conformeze contractelor din anul 1994.

Între 2001 și 2002, reclamanții au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești naționale au obligat ASITO să le plătească acestora restanțele la pensii și să reia executarea contractelor. Instanțele judecătorești au constatat că contractele erau valide și au respins cererile ASITO privind rezilierea contractelor sau exonerarea companiei de executarea lor pe motiv de

force majeure

, care, în viziunea ASITO, a constat în criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei.

La 14

decembrie 2001, în cadrul unor alte proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privința contractelor și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

Ulterior, ASITO a intentat acțiuni judiciare civile împotriva reclamanților, solicitând rezilierea contractelor încheiate în anul 1994. ASITO a invocat argumentele menționate în hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 11

martie

2002.

Între septembrie și decembrie 2003, ASITO a obținut hotărâri judecătorești irevocabile favorabile ei împotriva fiecărui reclamant.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă a casat hotărârea sa anterioară, constatând

inter alia

că ASITO nu putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei de schimb a Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.

B.

Dreptul intern relevant

Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curții în cauza

Macovei and Others v. Moldova

, nr.

19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, §§

16-18, 25 aprilie 2006.

PRETENȚII

Toți reclamanții s-au plâns, în substanță, de violarea principiului securității raporturilor juridice garantat de articolul 6 § 1 al Convenției. Ei au susținut că validitatea contractelor lor de pensie viageră a fost confirmată prin hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea lor; totuși acestea au fost lipsite de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2002 și a hotărârilor judecătorești ulterioare din septembrie și decembrie 2003 pronunțate în favoarea companiei ASITO.

Dna Tarutin s-a mai plâns de inechitatea procesului judiciar, din cauza unei pretinse înțelegeri secrete dintre ASITO și Guvern. Ea a declarat că ASITO avea o înțelegere cu Guvernul că-și va retrage de la Curte cererea (nr. 40663/98, declarată admisibilă la acea dată) în schimbul asistenței Guvernului în problema companiei cu pensionarii.

Reclamanții au susținut că dreptul lor la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (și anume dreptul lor la pensie), a fost încălcat de către stat, în special prin hotărârile instanțelor judecătorești care au reziliat contractele lor de pensie viageră.

În continuare, dna Tarutin a susținut că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenției, deoarece ea nu a avut un recurs efectiv în ceea ce privește încălcarea drepturilor sale.

ÎN DREPT

Articolul 37 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că:

(b) litigiul a fost rezolvat; ...”

Articolul 43 § 1 a1 Regulamentului Curții, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea unei cauze de pe rol în condițiile art. 37 al Convenției.”

La 20 noiembrie 2006, Guvernul a prezentat declarații unilaterale (a se vedea

Tahsin Acar v. Turkey

(obiecția preliminară) [GC],

nr.

26307/95, ECHR 2003

‑

VI) și a informat Curtea că era gata să recunoască că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Guvernul a propus să acorde dnei Ciobanu, dnei Tarutin și dnei Cosencov echivalentul în MDL a 500 euro (EUR), EUR 700 și, respectiv, EUR 850 cu titlu de prejudiciu material. Guvernul a propus să acorde fiecărui reclamant echivalentul în lei moldovenești a EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral. De asemenea, el a propus să acorde dnei Ciobanu și dnei Cosencov compensații pentru costurile și cheltuielile lor rezonabile și dovedite care au fost angajate în fața Curții, în timp ce pentru dna Tarutin el a propus să-i acorde EUR 300 cu titlu de costuri și cheltuieli. Guvernul s-a angajat să plătească sumele de mai sus acordate cu titlu de prejudiciu material și moral în decurs de trei luni de la data notificării de către Curte despre decizia sa de scoatere a cererilor de pe rol. Sumele care acoperă costurile și cheltuielile urmau a fi plătite la prezentarea probelor relevante. Guvernul a invitat Curtea să scoată cererile de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției.

La 15, 19 și 23 februarie 2007, reclamanții au informat Curtea că sunt de acord cu propunerile Guvernului.

Având în vedere faptul că reclamanții nu se opun cererii Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol și sunt de acord cu condițiile declarațiilor Guvernului, Curtea consideră că chestiunea abordată în aceste cereri a fost rezolvată (articolul 37 § 1 (b) al Convenției). Ea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu cere continuarea examinării cererilor (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestor cauze și cererile urmează a fi scoase de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererile de pe rolul său.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte