ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.584 din 26 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 3.252 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, cu opinia separată a unuia dintre judecătorii membri ai completului, în sensul admiterii recursului, casării sentinței recurate și admiterii acțiunii.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că recurenții-reclamanți, persoane fizice autorizate, înregistrate în scop de TVA, au învestit instanța de fond cu o acțiune formulată în temeiul prevederilor art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , republicat, având ca obiect cererile acestora de anulare a Deciziei de reverificare nr. 2.146/2011 - A. și a Deciziei nr. 2.148/2011 - B., precum și a Deciziei nr. 69/2012, prin care a fost respinsă contestația fiscală împotriva celor două decizii de reverificare.

Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 3.257/2012, a respins acțiunea reținând, în esență, că actele administrative fiscale atacate sunt legale și temeinice, dispozițiile art. 1051 din C. proc. fisc. fiind pe deplin aplicabile.

Instanța de control judiciar a reținut că recurenții-reclamanți au criticat soluția instanței de fond, în primul rând prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă hotărârea atacată îndeplinește cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. judecătorul fondului a prezentat în mod corespunzător argumentele care au dus la formarea convingerii sale, analizând în mod detaliat susținerile părților în raport cu dispozițiile legale incidente și cu situația de fapt reținută în actele administrative atacate, prin raportare la materialul probator.

S-a constatat că este nefondat și motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că actele juridice deduse judecății sunt cele două decizii de reverificare și decizia prin care organul competent a respins contestația fiscală formulată de recurenții-reclamanți.

Or, deciziile de reverificare nr. 2.146/2011 și a nr. 2.148/2011, au natura juridică a unor acte administrative fiscale emise în condițiile art. 1051 C. proc. fisc. , în raport cu care instanța de fond și-a realizat analiza și argumentația, adoptând soluția recurată în cauza de față.

De asemenea, Decizia nr. 69/2012 reprezintă actul administrativ prin care au fost respinse contestațiile formulate de recurenții-reclamanți, emis în temeiul art. 218 din C. proc. fisc. , republicat, a cărui natură și înțeles nu au fost schimbate de către instanța de fond.

Instanța de recurs a apreciat că este nefondat și cel de-al treilea motiv de recurs invocat, prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1051 din C. proc. fisc. , republicat, reținând în mod neîntemeiat că cerințele acestei norme ar fi fost îndeplinite și în măsură să justifice legal reverificarea dispusă prin cele două decizii.

Astfel, prin Decizia nr. 2.146/2011 (pt. A.) și Decizia nr. 2.148/2011 (pt. B.), s-a dispus reverificarea celor două persoane fizice autorizate în privința TVA de 9.936.647 RON și, respectiv, 3.400.809 RON pentru perioadele august 2007 - august 2010 și, respectiv, aprilie 2008 - august 2010.

Instanța de recurs a apreciat că dispozițiile legale incidente în cauză sunt art. 1051 din C. proc. fisc. , republicat și pct. 102.4, pct. 102.6 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. aprobat prin H.G. nr. 1.050/2004.

Din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanța de fond a reținut în mod judicios că, după efectuarea unei prime inspecții fiscale privind soluționarea deconturilor de TVA cu sumă negativă cu opțiune de rambursare nr. x/24.09.2010 și nr. x/24.09.2010 aferente perioadei de la înființare și până la 31 august 2010 depuse de persoanele fizice A. și B., finalizate cu emiterea Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/29.07.2011 și nr. x/29.07.2011 în baza Rapoartelor de inspecție fiscală nr. x/28.07.20011 și nr. x/28.07.2011, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Ilfov au efectuat controale încrucișate la trei societăți comerciale, respectiv: SC C. SRL, SC D. SRL și SC E. SRL, constatând următoarele:

SC C. SRL nu poate justifica achizițiile pentru lucrările de construcții și nu poate dovedi realitatea tranzacțiilor, întrucât nu s-au putut prezenta contracte de antrepriză cu beneficiarii și nici contracte de subantrepriză cu furnizorii de lucrări de construcții. Întrucât s-a constatat că societatea comercială verificată a derulat operațiuni economice fictive cu diverși clienți între care și contestatarii A. și B., astfel că organele de inspecție fiscală au sesizat organele de urmărire penală pentru a cerceta dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la SC D. SRL a rezultat că nu funcționează la sediul social declarat.

În ce privește SC E. SRL s-a stabilit că a înregistrat în contabilitate facturi fictive emise de furnizori care nu au angajați, nu dețin contracte încheiate, situații de lucrări sau proces-verbal de recepție din care să rezulte ce lucrări au executat acești furnizori.

Totodată, cu Adresa nr. x/P/2011 din data de 03.10.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a comunicat Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Ilfov că se fac cercetări în dosarul penal nr. x/2011 pentru fapta de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare și tentativa de obținere fără drept de sume cu titlu de rambursări de TVA prevăzută de art. 8 alin. (1) din același act normativ, menționate fiind în acest dosar penal și persoanele fizice A. și B.

Potrivit deciziilor de reverificare contestate, organele de inspecție fiscală au dispus reverificarea taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei de la înființare - 31 august 2010, dat fiind comportamentul fiscal al persoanelor fizice A. și B. în relațiile cu furnizorii de prestări servicii, materiale și investiții, respectiv derularea unor operațiuni economice fictive cu aceștia, informații care nu au fost cunoscute la data inspecției fiscale și care au creat suspiciuni privind realitatea integrală a operațiunilor economice derulate de persoanele fizice contestatare chiar în condițiile existenței investițiilor și solicitării de controale încrucișate la furnizorii de prestări servicii, materiale.

Referitor la susținerile recurenților-reclamanți, în sensul că temeiul reverificării - suspiciunile existente în legătură cu legalitatea/realitatea operațiunilor economice efectuate cu cele trei societăți comerciale, a dispărut ca urmare a soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin Rechizitoriul nr. 143/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, instanța de recurs a reținut că, prin Ordonanța nr. 4.005/P/2010, din data de 5.09.2011, a fost începută urmărirea penală, iar prin Ordonanța nr. 4.005/P/2010 din 06.09.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților A. și B., între alții, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., de unde rezultă că la data respectivă au existat suficiente temeiuri pentru luarea unor asemenea măsuri procedurale.

Pe de altă parte, din același rechizitoriu mai rezultă că soluția de scoatere de sub urmărire penală a celor doi inculpați s-a dispus, nu pentru că faptele reținute în sarcina lor nu ar fi existat în materialitatea lor, ci că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, de unde rezultă că faptele respective ar putea atrage alte forme de răspundere juridică.

În concluzie, instanța de recurs a constatat că instanța de fond a reținut în mod judicios că dispozițiile art. 1051 C. proc. fisc. , republicată, rămân pe deplin aplicabile în cauză, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

În opinia separată s-a reținut că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întrunite, ceea ce ar fi determinat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii formulate de reclamanții A. și B.

Potrivit art. 1051 C. proc. fisc. și pct. 102.4, pct. 102.6 din H.G. nr. 1.054/2004 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc. , conducătorul inspecției fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor care influențează rezultatele acestora.

Datele suplimentare necunoscute organelor de inspecție fiscală la data efectuării inspecției la un contribuabil, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta în situații cum sunt:

- efectuarea unui control încrucișat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. , asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte și contribuabilul în cauză;

- obținerea pe parcursul acțiunilor de inspecție fiscală efectuate la alți contribuabili a unor documente sau informații suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecției fiscale;

- solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituții îndreptățite potrivit legii;

- informații obținute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior.

În speță, perioada supusă reverificării 01.08.2007 - 31.08.2010 pentru reclamantul A. și perioada 01.04.2008 - 31.08.2010 pentru reclamanta B., a fost verificată, scop în care au fost întocmite Rapoartele de inspecție fiscală nr. x/28.07.2011 și nr. x/28.07.2011.

Pentru a se dispune reverificarea aceleiași perioade, organele fiscale aveau obligația să ia în considerare datele suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data verificărilor, respectiv 01.08.2007 - 31.08.2010/01.04.2008 - 31.08.2010 și care influențează rezultatele acestora.

Or, datele suplimentare invocate se referă la o perioadă ulterioară verificărilor și anume: 01.09.2010 - 31.03.2011.

De asemenea, în perioada verificată (01.08.2007 - 31.08.2010) reclamanții nu au avut relații comerciale cu SC C. SRL, SC D. SRL și SC E. SRL, pentru ca eventuale date suplimentare necunoscute la data efectuării verificării să influențeze rezultatul anterior.

Prin urmare, cerința ca datele suplimentare să fie necunoscute în raport cu desfășurarea inspecției fiscale anterioare nu este îndeplinită.

Nu este îndeplinită nici cerința existenței unui raport de cauzalitate între datele suplimentare și o eventuală influență/modificare a rezultatului inspecției fiscale anterioare.

În plus, împrejurarea comunicată prin Adresa nr. x/P/2011 din 3.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nu are relevanță asupra perioadei verificate, cercetarea penală efectuându-se pentru fapte de evaziune fiscală realizate într-o perioadă ulterioară.

Față de acestea, s-a apreciat că actele administrativ-fiscale prin care s-a dispus reverificarea sunt nelegale, scop în care se impunea admiterea acțiunii și anularea acestora.

Recurenții-reclamanți A. și B. au atacat decizia de recurs cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în sensul că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

După o expunere sintetică a criticilor încadrate în prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9, pe care le-au formulat împotriva sentinței Curții de apel, contestatorii au arătat că aceste motive de recurs, cu precădere cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care viza neîntrunirea condițiilor prevăzute în art. 1051 C. proc. fisc. , nu au fost analizate de instanța de recurs, fiind avute în vedere și validate numai în opinia separată.

În ceea ce privește conținutul motivului de contestație prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și admisibilitatea contestației în anulare, contestatorii au făcut referire la jurisprudența instanțelor naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la noțiunea de proces echitabil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, reprezentantă a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov,a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, arătând că instanța de recurs a examinat hotărârea recurată sub toate aspectele și a analizat toate motivele de recurs formulate de contestatorii - recurenți, însă a interpretat diferit față de aceștia consecințele juridice ale împrejurărilor relevante.

Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurenți în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.

În esență, contestatorii tind să convingă instanța că în decizia de recurs nu s-au analizat toate criticile referitoare la perioada în care au avut loc. relațiile economice cu societățile supuse controlului încrucișat, lipsa unor înscrisuri constând în procese-verbale de reverificare și o sesizare penală și aplicarea greșită a prevederilor art. 1051 C. proc. fisc. , dar decizia contestată cuprinde considerentele detaliate pentru care instanța de recurs, în opinia majoritară, a validat soluția judecătorului fondului cu privire la calitatea motivării, identificarea naturii juridice a actelor administrative-fiscale deduse judecății și legalitatea acestora prin prisma condițiilor prevăzute în art. 1051 C. proc. fisc. și în legislația secundară corespunzătoare, în raport cu starea de fapt fiscală rezultată din probele administrate.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele de nelegalitate a actelor administrative contestate, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală din C. proc. civ.

Însăși existența opiniei separate redactate în temeiul art. 258 alin. (1) și 264 alin. (2) C. proc. civ. constituie un argument în sensul că instanța de recurs a avut în vedere și a examinat argumentele recurenților, decizia majoritară fiind însă contrară interpretării pe care aceștia au invocat-o în motivarea căii de atac.

Prin urmare, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. și B. împotriva Deciziei nr. 1.584 din 26 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2015.

Procesat de ED